sâmbătă, mai 23, 2009

Th. Stolojan: Traian Băsescu nu ne-a anunţat intenţia fermă de a candida la prezidenţiale, dar PD-L îl susţine politic

Prim-vicepreşedintele PD-L,Theodor Stolojan, a declarat, vineri, că Traian Băsescu este candidatul pe care partidul său îl sprijină la alegerile prezidenţiale, decizia în acest sens fiind de mult adoptată de PD-L, dar precizează că şeful statului nu a trimis niciun mesaj partidului.

"Candidatul nostru este actualul preşedinte Traian Băsescu", a declarat, vineri, Stolojan, în cadrul unei manifestări electorale desfăşurate la Târgovişte.

Contactat de NewsIn, Stolojan a afirmat că preşedintele Băsescu nu i-a comunicat intenţia sa fermă de a candida, în schimb PD-L este hotărât să susţină o nouă candidatură a actualului şef al statului. "Am făcut această declaraţie în contextul unei manifestări electorale, referindu-mă la faptul că în acest an avem două evenimente electorale: alegerile europarlamentare şi alegerile prezidenţiale, unde vrem să-l susţinem pe Traian Băsescu", a spus Stolojan.

Prim-vicepreşedintele PD-L a spus că Băsescu nu şi-a exprimat disponibilitatea de a candida, dar partidul îşi doreşte să-l susţină pentru un al doilea mandat. "Decizia asta partidul a luat-o demult", a adăugat Stolojan.

În urmă cu două săptămâni, la 9 mai, la lansarea candidaţilor PD-L pentru europarlamentare, preşedintele Traian Băsescu a anuţat că va merge mult prin ţară "nu numai în luna mai, ci şi în iunie, în iulie, în august şi în noiembrie şi în decembrie şi în ianuarie" pentru a vedea cum sunt investiţi banii.

"Voi fi pe şantiere cum la fel voi fi şi în multe locuri unde vă sărbătoriţi localităţile. Şi nu numai în luna mai, ci şi în iunie, în iulie, în august, şi în noiembrie, şi în decembrie şi în ianuarie", a declarat preşedintele Băsescu. Afirmaţia sa a fost întâmpinată cu aplauze şi ovaţii din partea invitaţilor la evenimentul de lansare a candidaţilor PD-L pentru Parlamentul European şi a fost comentată, ulterior, ca fiind un prim semn că şeful statului va candida pentru un nou mandat.

Traian Băsescu a afirmat, în repetate rânduri, că nu s-a decis dacă va candida la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestui an.

Într-un raport intern al Ambasadei Austriei obţinut de NewsIn se arată că Traian Băsescu va lua o decizie privind candidatura sa la prezidenţiale abia în septembrie, în funcţie de efectele crizei economice, iar Emil Boc este pregătit drept candidat de rezervă al PD-L. Raportul redactat sub semnătura ambasadorului austriac Martin Eichtinger este datat 14 mai şi adresat MAE vienez, precum şi ambasadelor Austriei de la Bruxelles, Chişinău, Kiev şi Moscova. Documentul obţinut de NewsIn relatează în cinci pagini conţinutul discuţiei cu preşedintele Traian Băsescu avute în acea perioadă la un dejun de lucru cu ambasadorii ţărilor UE acreditaţi la Bucureşti.

"Traian Băsescu nu a luat decizia cu privire la o nouă candidatură", o va face abia în septembrie 2009 şi va depinde de criza economică. În cazul în care criza "va putea fi depăşită cu un minimum de daune pentru populaţie", va candida. "Premierul Boc este pregătit ca şi candidat de rezervă al PD-L, dacă Băsescu nu va mai candida încă o dată," se arată în document. 

Sursa: realitatea.net


2 comentarii:

fun.hate.sex.love spunea...

nu doar partidul in sprijina ci si noi oamenii care avem incredere in el.merita sa ramana presedinte pentru multi ani.e de apreciat omu asta.

MINIMAL spunea...

HAI TRAIANE!!!