miercuri, mai 13, 2009

Traian Băsescu îl acuză pe Mircea Geoană că evită deblocarea dezbaterilor pe Coduri

Traian Băsescu îl acuză pe Mircea Geoană că evită deblocarea dezbaterilor pe Coduri. Acuzele sunt formulate într-o scrisoare trimisă de Băsescu lui Geoană.
Preşedintele Traian Băsescu îi aminteşte lui Mircea Geoană, în scrisoarea trimisă liderului PSD, că la întâlnirea din 17 februarie de la Cotroceni a fost de acord cu rezolvarea celor două probleme din justiţie - lupta anticorupţie la nivel înalt şi adoptarea Codurilor, până la 15 mai.
"Vă reamintesc că atât eu în calitate de preşedinte al României, cât şi dumneavoastră, în calitate de preşedinte al Senatului României, avem obligaţia, conform art. 148 din Constituţie, de a duce la îndeplinire obligaţiile rezultate din actul aderării la UE", scrie preşedintele Băsescu în scrisoarea trimisă liderului PSD.

Şeful statului aminteşte că ultimul raport intermediar pe justiţie, din luna ferbuarie 2009, a scos în evidenţă "o serie de probleme punctuale care trebuie rezolvate cât mai rapid pentru a spera într-un raport pozitiv în luna iulie a acestui an privind progresele în domeniul reformei justiţiei şi a nu suporta şi alte consecinţe colaterale". "Printre aceste probleme, lupta împotriva corupţiei la nivel înalt şi adoptarea unor noi Coduri reprezintă elemente importante în calea reformării şi consolidării justiţiei în România", precizează Traian Băsescu.

Băsescu îi spune lui Geoană că nu şi-a respectat angajamentele luate în data de 17 februarie la Cotroceni. "Menţionez aceste lucruri şi în contextul în care, la întâlnirea din 17 februarie, de la Palatul Cotroceni, cu toţi responsabilii pe problema reformei justiţiei, aţi fost de acord şi v-aţi afirmat sprijinul în favoarea rezolvării acestor două probleme până la data de 15 mai a.c. Din păcate, până acum nu v-aţi respectat angajamentul", îi scrie Traian Băsescu liderului PSD.

De asemenea, în finalul scrisorii, Traian Băsescu îî spune lui Mircea Geoană că aşteaptă de la el să aibă "o abordare matură şi responsabilă a problemelor".

"Remedierea întârzierilor în ceea ce priveşte adoptarea codurilor şi deblocarea dosarelor de corupţie intră în responsabilitatea directă a grupurilor parlamentare a coaliţiei guvernamentale, implicit şi în responsabilitatea politică a dumneavoastră. Consider că în calitatea dumneavoastră de preşedinte al Senatului României şi de preşedinte al PSD, unul din cele două partide aflate la guvernare, este necesar să aveţi o abordare matură şi responsabilă a problemelor şi să urgentaţi deblocarea din Parlament a dosarelor privind anchetarea unor foşti miniştri şi adoptarea cât mai rapidă a noilor Coduri: Penal, Civil şi de Procedură Penală şi Civilă", se precizează în scrisoarea trimisă de preşedintele Traian Băsescu liderului PSD, Mircea Geoană.

2 comentarii:

arici spunea...

iata cum geoana nu a realizat ca este in conducere cu pdlul!! si nici nu o sa faca asta park este in opozitie!!

madarfacar spunea...

Nul lasa Geoana ca puscaria ii mananca pe cei ce te manevreaza!!!