O asemenea prezenţă record nu a mai fost înregistrată din 1990. De atunci şi până acum, participarea românilor la vot a scăzut la mai puţin de jumătate.

Potrivit sondajului IPP, 77% dintre români spun că ar merge să voteze dacă ar fi scutiţi de anumite taxe şi impozite. Mai mulţ chiar, 83%, s-ar lăsa ispitiţi de o zi liberă, plătită.

Fără astfel de stimulente, realitatea este cu totul alta. Întrebaţi dacă vor vota la alegerile pentru Parlamentul European, 44% dintre cetăţeni au răspuns că merg "sigur". Alţi 35% înclină să participe la vot, dar nu sunt siguri. De altfel, prezenţa la vot a scăzut în mod constant din '90 încoace.

La ultimele alegeri, cele parlamentare, prezenţa la vot a fost de doar 39,2%. Foarte mică, dacă ne gândim că în 1990 la alegerile pentru Camera Deputaţilor au participat 86,2% dintre români.

Un alt aspect interesnat este şi faptul că cetăţenii din mediul rural sunt mult mai interesaţi de alegeri. Dacă până în 2000, prezenţa la vot era mai mare în mediul urban, din 2000 încoace lucrurile stau exact pe dos.

Sondajul IPP a fost realizat în perioada 9-16 martie 2009, pe un eşantion de 800 de persoane şi are o marjă de eroare de plus, minus 3,4%.