vineri, septembrie 26, 2008

Comunicat de presa


Bruxelles, 25 septembrie 2008



Maria Petre, deputat european PPE-DE (PD-L) a fost desemnata ieri, 24 septembrie, raportor al comisiei AGRI din Parlamentul European, pe o tema extrem de interesanta si de actuala: "Asigurarea calitatii alimentelor - armonizarea sau recunoasterea reciproca a standardelor" raport ce urmeaza a fi dezbatut si adoptat in comisie in februarie 2009.

"Ma bucur mult ca sunt responsabila pe acest raport si am dorit sa ma ocup de el din cel putin doua perspective: pentru ca Romania este un producator important de alimente de buna calitate dar si pentru ca, din perspectiva consumatorului, uneori piata ne ofera surprize in materie de standarde, cand e vorba de alimente sau produse alimentare importate.

Nu de putine ori, colegi mei, deputati europeni din comisia de agricultura au fost extrem de critici cu privire la faptul ca suntem poate excesivi cand e vorba de ceea ca producem in interiorul Uniunii si la ce standarde si prea toleranti atunci cand produsele vin din zonele terte.

Primii cu care ma voi consulta sunt producatorii romani iar propunerile lor se vor regasi in raportul meu" a declarat Maria Petre.


miercuri, septembrie 17, 2008

30 de tineri români aduşi la Bruxelles prin concurs cu premii

Europarlamentarul Maria Petre (PD-L, PPE-DE) a organizat în perioada 16 iunie – 20 iulie 2008 un concurs pentru tinerii români din întreaga ţară cu vârste cuprinse între 18-26 de ani. Concursul s-a desfăşurat sub titulatura „Tineri pentru Europa” şi a rezidat într-un formular alcătuit din 25 de întrebări ce vizau chestiuni elementare din angrenajul Uniunii Europene. Din cei aproximativ 400 de participanţi înscrişi iniţial au fost selectaţi cei mai buni 30 de tineri din toate regiunile României. Cei 15 băieţi şi cele 15 fete din diverse instituţii de învăţământ au câştigat o excursie la Bruxelles în perioada 9-13 septembrie 2008. Printre câştigători s-au aflat atât absolvenţi ai unor universităţi cu renume din ţară, cât şi tineri cu studii încă în curs, pe diferite specializări: management, studii europene, relaţii internaţionale, studii economice, ştiinţe politice, ş.a. Scopul acestei competiţii a fost acela de a aduce la Bruxelles un grup de tineri români pe baza cunoştinţelor lor legate de construcţia europeană şi modul în care funcţionează întreaga entitate politică, socială şi economică dezvoltată în Europa. „Acest concurs le-a oferit tinerilor români şansa de a vedea îndeaproape cum funcţionează Uniunea Europeană, instituţiile sale şi cum sunt reprezentate interesele lor ca cetăţeni europeni de către acestea. În plus am vrut ca prin acest concurs să cresc gradul de conştientizare asupra importanţei proiectului european pentru România şi pentru tineri în special. Uniunea Europeană are nenumărate programe şi politici prin care sprijină tinerii, le oferă posibilitatea de a studia şi lucra în alte ţări pentru a-şi lărgi orizontul cultural şi profesional.”, a declarat europarlamentarul PD-L, Maria Petre. Marţi seară, 9 septembrie, doamna Maria Petre s-a întâlnit cu grupul de tineri la un restaurant din centrul capitalei belgiene pentru a îi cunoaşte personal şi pentru a schimba câteva impresii referitoare la stilul de viaţa din Bruxelles, după ce aceştia au avut o scurtă vizită în cursul zilei la Waterloo. La Parlamentul European tinerii au participat la o conferinţă coordonată de europarlamentarul PD-L Maria Petre şi de administratorul Unităţii de Vizite şi Seminarii din Direcţia Generală de Comunicare, doamna Mariana Cosac. În cadrul acestei întâlniri câştigătorii concursului „Tineri pentru Europa” şi-au putut aprofunda cunoştinţele dobândite în şcoală, pentru cei care au urmat facultăţi cu profil în domeniul studiilor europene sau au putut asimila cunoştinţe noi. Printre temele dezbătute putem aminti de: rolul pe care îl joacă Uniunea Europeană în vederea protecţiei mediului, eventuala aderarea a Croaţiei în 2010, contribuţia fiecărui stat membru la bugetul UE, tratatul de la Lisabona, stoparea dezvoltării economice cauzată de aderarea celor 10 state în anul 2004, intenţiile de aderare a unor state precum Norvegia, Elveţia sau Islanda. Contribuţia tinerilor la aceste discuţii a fost însemnată, iar întrebările puse de ei au vizat puncte importante precum: rapoartele de ţară pe justiţie, elementele de securitate europeană, şansele elaborării unui „plan B” pentru semnarea tratatului de la Lisabona care ar urma să uşureze luarea deciziilor la nivelul UE, relaţiile UE-Rusia, reformarea Uniunii. Vizita grupului de români la Parlament nu s-a încheiat înainte ca aceştia să participe în calitate de observatori la o şedinţă ţinută chiar de preşedintele Comisiei Europene José Manuel Durão Barroso pe tema migraţiei. A urmat întâlnirea de la Comisia Europeană unde Leonard Orban a luat contact direct cu grupul venit de la Bucureşti şi a propus un dialog liber. La sediul Berlaymont, comisarul european pentru Multilingvism le-a vorbit tinerilor despre responsabilităţile pe care le are un comisar european şi despre procesul de luare al deciziilor. Întrevederea nu a durat mai mult de 80 de minute motiv pentru care cei 30 de adolescenţi au trecut direct la întrebări, ţintind mai mult spre problemele actuale ale Uniunii, printre care: reducerea numărului de comisari începând cu anul 2009, rolul preşedintelui francez în medierea conflictului din Georgia, complexitatea procesului de modificare a unui tratat UE, implicarea Uniunii în zona Caucazului şi obţinerea unui amendament în vederea încetării conflictului dintre Georgia şi Rusia, ş.a. Spre încheiere s-a putut discuta despre politica de lărgire dusă de Uniunea Europeană şi sprijinul redus pe care aceasta îl deţine în acest sens. Ziua de vineri a fost marcată de un tur ghidat al Bruxelles-ului, iar sâmbătă grupul a revenit la Bucureşti, de aici urmând ca fiecare să plece spre oraşul său. Experienţa unică din Belgia a făcut ca impresiile să apară imediat. “Vă mulţumesc pentru această excursie. În primul rând, iniţiativa Dumneavoastră mi-a fost de folos în vederea deciziilor pe care le voi lua în legătură cu viitorul meu. Sunt proaspăt student la Ştiinţe Politice şi la Facultatea de Jurnalism, dar până acum nu mă gândeam la varianta de a continua studiile în străinătate. Acum mi-am dat seama că nu este dificil şi există multe oportunităţi. De asemenea, sunt bucuros că mi-am înmulţit lista de prieteni. Vizita de la instituţiile europene a fost o experienţă unică până acum, dar care sper să se repete. Încă o dată, mulţumiri!”, spune Cristian Andrei Jujan. „Nu înainte de a reîncepe activităţile pe care le-am întrerupt pentru scurt timp fiind în excursia organizată de Dumneavoastră la Bruxelles, doresc să vă mulţumesc pentru aceste minunate zile petrecute acolo. Pentru mine a fost într-adevăr un lucru deosebit să mă aflu în Belgia, să vizitez cele mai importante instituţii ale UE şi să cunosc oameni care lucrează acolo. Ţin foarte mult să vă felicit atât pe Dumneavoastră, cât şi pe cele două asistente, Anne-Marie şi Georgiana, care v-au sprijinit pentru derularea acestui proiect, pentru că aţi adunat tineri din toată ţara care s-au cunoscut şi au socializat foarte bine. A fost un lucru extraordinar! În ceea ce mă priveşte, această vizită a fost ca un surplus şi ca o răsplată pentru tot ce am făcut până acum în domeniul dreptului comunitar. În luna iulie a.c. am terminat un masterat pe drept comunitar în Franţa şi, profesional, doresc să lucrez pentru o instituţie europeană. Încă o dată vreau să vă mulţumesc pentru această minunată excursie şi pentru faptul că v-aţi gândit la noi, tinerii din România. Felicitări pentru acest proiect!”, Simona Pînzariu. "Pentru mine această excursie a însemnat o apropiere de mediul despre care am învăţat în facultate. Am absolvit două facultăţi în domeniu, motiv pentru care vizita celor două instituţii ale Uniunii Europene, Parlamentul European şi Comisia Europeană, întâlnirile cu doamna eurodeputat Maria Petre şi cu domnul comisar Leonard Orban, au fost o şansă extraordinară. Visul meu este să lucrez ca funcţionar al Comisiei Europene, această excursie având un rol important în creşterea motivaţiei pentru a-mi îndeplini visul.", ne transmite Roxana Maria Dascălu. „Sunt foarte fericită că am putut să aduc la Parlamentul European 30 de tineri din toată România. M-aş bucura să aud că şi alţi colegi aplică proiectul. 35 de parlamentari europeni români x 30 de tineri = 1000 de tineri competenţi, stimulaţi să continue.”, a ţinut să puncteze Maria Petre, deputat PPE-DE, PD-L.




Bruxelles,

Cristian Ionuţ Bîrdac






marți, septembrie 02, 2008

Conturi pentru sinistrati

REF: Europarlamentarii PD-L au deschis un cont pentru ajutorarea sinistratilor in urma inundatiilorEuroparlamentarii Partidului Democrat Liberal au deschis astăzi două conturi în lei şi în euro pentru ajutorarea directă a sinistraţilor în urma inundaţiilor din această lună.Primii euro-parlamentari care au deschis donaţia sunt Theodor Stolojan, Marian Zlotea, Rareş Niculescu, Roberta Anastase, Dragoş David, Maria Petre şi Constantin Dumitriu. Grupul de europarlamentari PD-L vor face cunoscută iniţiativa lor şi colegilor din Grupul PPE, cel mai numeros din Parlamentul European, cu 288 membri, pentru a solidariza cât mai mulţi europarlamentari cu sinistraţii inundaţiilor din România.Conturile sunt însă accesibile oricărui europarlamentar, indiferent de formaţiunea din care fac parte. Banii colectaţi vor fi donaţi direct familiilor celor mai grav afectate de inundaţii, cu precădere familiile cu copii.
Cele două conturi au fost deschise la Banca Comercială Română
pentru euro: RO75RNCB0721044258170004
pentru lei: RO48RNCB0721044258170005
Europarlamentarii PD-L mulţumesc anticipat tuturor celor ce răspund apelului lor în vederea sprijinirii sinistraţilor din Maramureş şi Moldova.
Biroul de presă al
Partidului Democrat Liberal

Scoala de Vara a Organizatiei de Tineret a PD-L


(Costinesti, 28 septembrie 2008)
Monica Iacob Ridzi: Buna dimineata, as dori sa va multumesc pentru prezenta la aceasta scoala de vara. Spre deosebire de alte veri in care ne-am intalnit, aceasta este una speciala pentru ca este un an decisiv, atat pentru partidul nostru cat si pentru organizatia noastra. De ce spun acest lucru? Pentru ca in toamna acestui an vor fi alegeri parlamentare si suntem obligati sa castigam aceste alegeri. De aceea as vrea sa fim foarte bine pregatiti, sa folosim cele patru zile care vor urma din plin, sa incercam sa fim mult mai bine pregatiti dupa aceste alegeri. Noi vom fi o parte candidati, altii vor fi implicati in staff-ul de campanie, practic cu totii vom fi implicati intr-o forma sau alta si avem datoria sa facem tot ce putem pentru ca, practic, in aceasta toamna, dupa ce alegerile vor fi incheiate sa nu poata nimeni sa afirme ca organizatia noastra nu este cea mai puternica, asa cum noi suntem de altfel si cum ne-am dorit sa fim.Vreau sa le multumesc in primul rand invitatilor nostri, atat domnului Adriean Videanu, domnului Cezar Preda, celor doua fundatii care ne-au sprijinit intotdeauna. Sunt aici prezenti directorii celor doua fundatii Konrad Adenauer si Hanns Seidel, domnul Holger Dix si domnul Zolfrank Klaus, care ne-au ajutat in ultimele cinci luni, de cand a fost aleasa noua conducere a Organizatiei de Tineret, organizand mai multe cursuri si seminarii, despre care voi stiti bine; inclusiv aceasta scoala de vara a fost posibila si datorita implicarii celor doua fundatii politice care ne sprijina.
Nu in ultimul rand vreau sa multumesc si Organizatiei de Tineret a Partidului Popular European, care va fi prezent aici cu sapte invitati internationali; presedintele acestei organizatii va veni astazi, deja avem unul dintre vicepresedinti aici, prezent. Ne bucuram de sprijinul acestei organizatii, cea mai puternica organizatie politica de tineret din Europa, asa cum noi suntem cei mai puternici din Romania, iar prin ceea ce se va intampla in aceasta toamna am convingerea ca intr-adevar acest lucru il vom demonstra, pentru ca dincolo de ceea ce se intampla in aceasta tara, vom vedea cu totii ca pe scena politica se produce o schimbare de generatie. Sa stiti ca nu intamplator am ales acest slogan al scolii de vara "Acum e timpul nostru!", pentru ca trebuie sa se produca o schimbare de generatie. Consider ca suntem parte a acestei generatii care urmeaza sa vina si de aceea trebuie sa fim bine pregatiti, pentru ca nu avem voie sa dezamagim, asa cum alti tineri de la alte partide au facut-o pana in prezent. Doua-trei probleme tehnice vreau sa vi le explic: astazi va avea loc si lansarea oficiala a site-ului organizatiei noastre, este vorba de www.otpdl.ro. Tot pentru prima data in istoria unei scoli de vara a unei organizatii de tineret, totul se transmite on-line. Peste 4.000 de tineri din toata tara vor putea sa vada in direct tot ce se intampla astazi aici si vor putea participa la tot ceea ce intampla, prin faptul ca vor avea acces la aceste cursuri ale scolii de vara.In plus, aveti aici un sistem, ati primit niste telecomenzi, chiar vreau sa il testam, prin care, practic, fiecare lector va avea ocazia sa adreseze intrebari tinerilor; avem mai multe variante de raspuns si poate ca nu ar fi rau sa incercam sa testam acest sistem si... haideti sa incercam sa adresam o intrebare! Credeti ca vom castiga alegerile in aceasta toamna? Avem trei variante de raspuns: pentru DA apasati 1, pentru NU apasati 2 si pentru NU STIU apasati 3; puteti incepe sa votati si in cateva momente vom vedea si raspunsul. Aveti douazeci de secunde la dispozitie. Incercam sa facem mai dinamica aceasta soala de vara... Si iata si rezultatul: 97% sunt convinsi ca vom castiga si sunt sigura ca dupa aceste patru zile 100% vor fi convinsi ca vom castiga aceste alegeri, dupa ce vom fi mai bine pregatiti. Inca o data vreau sa le multumesc celor doua fundatii pentru sprijinul acordat si le multumim ca sunt alaturi de noi si de acum inainte, la toate demersurile noastre. As vrea acum sa o rog pe Elena sa ne spuna cateva cuvinte si dupa aceea voi da cuvantul si celorlalti invitati. Va multumesc!Elena Basescu: Dragi colegi, ma bucur sa va revad, mai ales ca dupa sase luni este prima oara cand ne vedem cu totii, in aceasta formula largita. Dupa alegerile din februarie ne-am propus cu totii construirea unui program pentru ca OTPD-L sa devina cea mai puternica organizatie de tineret din tara, iar in acest sens am urmarit doua obiective majore: ne-am propus intarirea organizatie pe plan intern si consolidarea pozitiei noastre pe plan european si international. In acest sens am lansat o serie de programe. Diferenta este ca ele au avut loc in absolut toate regiunile Romaniei si nu doar in Bucuresti si in acest mod am dat posibilitatea organizatiilor sa fie activi in viata partidului. Impreuna cu partenerii nostri externi, fundatia Konrad Adenauer si Hanns Seidel, am tinut cursuri de formare si specializare in domeniul politic. Am lansat propramul: "Pregatiti pentru Europa!" si ghidul prin care tinerii au aflat care sunt drepturile si oportunitatile lor ca cetateni ai Uniunii Europene. Am lansat totodata programul "Door to door" prin care am mobilizat tinerii la vot, iar in urma inundatiilor din aceasta vara OTPD-L a fost singura organizatie politica de tineret care a avut un program de ajutorare a sinistratilor.Inca de la inceput ne-am propus afilierea la YE (Youth of the European People's Party), am facut toate demersurile necesare, am participat si noi la majoritatea evenimentelor internationale ale Tineretului Popular European, iar ca rezultat avem astazi onoarea sa-i avem astazi alaturi de noi pe cei mai importanti reprezentanti ai acestei organizatii, iar eu tin personal, pe aceasta cale, sa le multumesc invitatilor pentru promptitudinea cu care au raspuns. Totodata, suntem primii care am organizat un Colegiu Director la Bruxelles, iar Monica Ridzi este cea care a transmis constant mesajul de politica europeana in Romania. Totodata tin sa va precizez ca in aceste patru zile ale scolii de vara aveti posibilitatea sa va specializati, sa va perfectionati. Tot aici trebuie sa stabilim ce avem de facut pentru a fi mai dinamici, mult mai hotarati si mult, mult mai mobilizati si voi stiti ca atunci cand am vrut intr-adevar ne-am mobilizat si am reusit sa demonstram ca se poate. In final as dori sa va adresez o rugaminte, va rog sa nu uitati ca in campaniile ce urmeaza este nevoie de entuziasmul, de forta si optimismul nostru, al tinerilor. Va multumesc mult!Monica Iocob Ridzi: Ii multumim si Elenei, asa este, tinerii au demonstrat in 2004 ca, daca ne mobilizam, vom castiga sigur alegerile. Am convingerea ca vom reusi si in aceasta toamna sa demonstram din nou ca, de fapt, noi suntem acei care putem duce partidul nostru la guvernare si va asigur ca este nevoie de toata energia si entuziasmul nostru! Suntem in acest moment o organizatie puternica si am convingerea ca vom ramane asa si de acum inainte. Sa-l rugam acum pe domnul Cezar Preda sa ne adreseze cateva cuvinte.Cezar Preda: Va multumesc de invitatie. M-am gandit, inainte de a incepe aceasta sesiune, ce va voi spune eu voua, eu unul, care am intrat in Partidul Democrat Liberal la varsta de 39 de ani. Ce o sa spun unor oameni care intra la varste de 16-18 ani in acest partid si care se confunda cu el si isi creeaza modele in acelasi timp. Dar am gasit cate ceva sa va spun, pentru ca reperele dumneavoastra, de cand ati intrat in partid, nu trebuie sa fie neaparat niste modele batrane, trecute, ci oameni care au plecat, ca si voi, la inceputurile tineretii lor in societatea asta, in Partidul Democrat. Vorbesc de Videanu, de Falca, tinerii care si-au inceput politica in acest partid, s-au confundat cu el si au performat. Iata cateva modele si repere pe care le puteti urma. Ce provocari avem in schimb, acum, la care eu nu am gasit inca raspunsul, dar poate impreuna cu voi le gasesc, este daca noi suntem pregatiti, ca si generatie, dumneavoastra sunteti pregatiti ca si generatie, sa preluati o Romanie in 2014. Angajamentul acestor generatii noi este ca, din 2014, ce inseamna conducerea Romaniei la nivel parlamentar si chiar prezidential in 2014, sa fie un tanar, un om care n-a fost comunist. Este un angajament pe care ar trebui sa-l luati cu totii, sa faceti tot ce depinde de dumneavoastra sa performati, pentru ca schimbarea clasei politice trebuie sa se produca.Sunteti o generatie care, in 2014, ajungeti la o maturitate deplina politica, sa puteti prelua o Romanie cu altfel de mentalitate si cu alte conceptii. Rolul nostru, al seniorilor, cum spuneti voi, este sa va ajutam si sa reusim impreuna sa facem o astfel de trecere. Aici as vrea sa va spun un lucru pe care il cred cu toata taria: nu veti putea performa si nu veti putea atinge obiectivele pe care vi le-ati propus decat daca cei de langa voi, oamenii maturi, modelele dumneavoastra nu cred in acest lucru si nu vor acest lucru. Un exemplu foarte clar este ceea ce inseamna alegerile locale din 2008. In alegerile locale din 2008, saltul de performanta al Partidului Democrat Liberal a fost urias fata de 2004. Dar in momentul in care castigi consilii judetene, primarii de municipii mari, obligatia acestor lideri nationali, lideri puternici ai Partidului Democrat, baza acestui partid, este sa dea drumul in alegerile parlamentare pe votului uninominal al tinerilor. Daca n-o fac acum, peste patru ani va fi mai greu. Obligatia aceasta este si cei treizeci de tineri care intra in batalia pentru parlamentare mie mi se pare o cifra care nu este multumitoare, parerea mea. Eu cred ca rolul tinerilor si scopul nostru ca partid este ca aceasta generatie sa fie mult mai bine reprezentata in 2008 in Parlamentul Romaniei. Este o provocare pe care trebuie sa o ducem cu totii, o provocare ce ne asaza in primele locuri intre partide, am vazut aici ca Monica a folosit de foarte multe ori chestiunea cu "noi suntem primii", "noi am fost primii care am inceput"... Dragii mei, nu trebuie sa spunem ca am fost primii... se vede daca am fost primii sau nu. Noi facem ceea ce trebuie sa facem. Si eu va spun ca modelul lucrului bine facut este un model care tine. Daca facem lucruri bune, lucruri serioase, ne vor urma si colegii nostri din celelalte partide politice, tinerii din celelalte partide, pentru ca noua clasa politica, cea pe care o vad eu in 2014, nu se poate forma numai cu PD-L. Va trebui sa se formeze cu toate celelate partide, cu colegii vostri tineri din celelalte partide, pentru ca voi ganditi altfel, vedeti o Romanie altfel, iar noi, cei mai in varsta, trebuie sa va ajutam sa va atingeti interesele.Eu vreau sa ma asigur ca ori de cate ori ma duc in spatiul public si reprezint Partidul Democrat Liberal, in foarte mare masura ma gandesc la generatia tanara, la ce trebuie sa facem noi pentru ei. Pentru ei trebuie sa fim modele, pentru ei sa fim repere, ca sa-i tinem cu adevarat in politica, asa cum spunea Monica, la intensitate maxima. Va multumesc si va urez mult succes!Monica Iocob Ridzi: Ii multumim domnului vicepresedinte Cezar Preda si il rog pe domnul Adriean Videanu sa ne adreseze cateva cuvinte.Adriean Videanu: Multumesc, Monica! Dragi prieteni, bine ne-am regasit. As vrea sa incep cele cateva cuvinte pe care vreau sa vi le adresez prin a-i multumi Monicai in numele nostru, ca dupa o perioada de deriva a Organizatiei de Tineret sunteti, in momentul de fata, o structura interna pe care partidul o primeste cu respect si incredere, iar adversarii politici o privesc cu teama. Stimati colegi, sunteti structura politica interna a Partidului Democrat Liberal care poate face diferenta in aceasta toamna la alegeri! Si cum sa nu se intample asa? As vrea sa va citesc cateva nume: Gabriel Boriga, primarul municipiului Targoviste, Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiesti, Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj, Monica Ridzi, cel mai tanar europarlamentar. Unde se pot manifesta tinerii, in alta parte decat in interiorul Partidului Democrat Liberal, care ofera sansa performantei acestei categorii extrem de dinamice. De aceea, eu cred si ar trebui ca, impreuna, sa lucram astfel incat Organizatia de Tineret, ca structura interna a Partidului Democrat Liberal, sa fie cea care sa ajute Partidul Democrat Liberal sa-si atinga obiectivul. Obiectivul il stim cu totii - castigarea alegerilor. Am depasit o etapa a acestui proces de castigare a alegerilor, si ma refer la alegeri locale, alegeri parlamentare, alegerile pentru Parlamentul European din 2009 si vom continua cu alegerile prezidentiale din 2009. Vreau sa ma refer, in cateva cuvinte, la alegerile locale din iunie, anul acesta. Dragi prieteni, un lucru care nu s-a spus public a fost ca noi, in momentul fuziunii intre Partidul Democrat si Partidul Democrat Liberal, am anticipat ca fata de rezultatul care l-am avut separat la alegerile pentru Parlamentul European, va trebui, prin fuziune, sa castigam pe votul util. Pentru ca, daca am fi mers in continuare separat, am mai fi avut inca 41 de mii de candidati. Am fi castigat pe votul politic, dar am fi pierdut pe votul util. N-am mai fi luat 14 presedinti de Consilii judetene, stiind foarte bine intelegerea, compromisul politic, din punctul meu de vedere, nedemocratic intre PSD si PNL, de a alege din primul tur, cu numarul de voturi cel mai mare, presedintele consiliului judetean. De aceea, chiar daca am stiu si am anticipat ca vom pierde ca numar de voturi in alegerile locale, am castigat pe votul util, iar rezultatele sunt pe model. Partidul Democrat Liberal a plecat de la aproape 400 si ceva de primari in anul 2004, are 900 si ceva de primari in anul 2008. A plecat de la patru presedinti de consilii judetene in 2004, are 14 presedinti de consilii judetene. Nu mai spun de primarii municipiilor resedinta de judet care fac, in momentul de fata, ca aproape jumatate din populatia Romaniei sa fie administrata la nivel local de primarii Partidului Democrat Liberal. Aceasta este o premisa cu suport extraordinar de important, care ne face sa privim cu incredere alegerile din aceasta toamna.Sigur, acest lucru nu este suficient, va trebui ca Partidul Democrat Liberal sa aiba cea mai buna oferta electorala in aceasta toamna si cei mai credibili oameni politici, astfel incat oferta pe care noi o prezentam sa fie crezuta si de oameni. As vrea sa va mai dau un detaliu, pentru ca suntem foarte aproape cu finalizarea programului de guvernare. In 2004, intregul fundament al programului de guvernare s-a bazat pe un model economic pe care il utilizam si in momentul de fata, pe care am facut simulari, de politici bugetare, fiscale, monetare, care s-au dovedit, in realitate, in practica, a fi mai aproape de adevar, inclusiv fata de evaluarile si simularile pe care le-a dat Fondul Monetar National, ceea ce ne demonstreaza ca, in momentul de fata, suportul stiintific al elaborarii programului de guvernare al Partidului Democrat Liberal este unul consistent si care ne da increderea ca putem sa mergem in fata oamenilor cu un angajament ferm, astfel incat sa fim si credibili, ca ceea ce promitem, facem. Ati vazut si ati putut evalua asa-zisul program de guvernare al PSD-ului, o insiruire de bune intentii, neconcordante intre ele, fara niciun fel de suport al resurselor alocate, pentru ca orice oferta electorala, ca sa fie credibila, trebuie sa se bazeze pe resurse. Ok, faci 1.000 kilometri de autostrada. Cu ce bani? Daca veti face un calcul simplu, ca sa va dati seama de neseriozitatea ofertei electorale lansate de catre PSD, veti vedea ca aproape 49 miliarde de euro ar fi necesare in plus, in bugetul consolidat al statului, pentru a atinge obiectivele pe care PSD-ul si le-a propus. Printr-o simulare atenta, veti constata ca acesti bani nu sunt - si atunci cum poate populatia sa creada intr-o oferta electorala care nu are niciun fel de suport?Dumneavoastra, ca structura interna va trebui sa gasiti, pe langa militantismul pe care il desfasurati bine, acea oferta electorala pentru colegii dumneavoastra tineri, pentru tineretul acestei tari. Am primit prin intermediul Monicai, de la dumneavoastra, o oferta pentru tineret extrem de interesanta. Cred ca va trebui, in acest moment al scolii de vara, sa mai dezbateti acest aspect, pentru ca dumneavoastra, eu continuu sa cred acest lucru - sunteti cei care puteti face diferenta. Va rog sa ma credeti ca nu spun asta fara fundament. Uitati-va la rezultatele pe care le-ati spus mai devreme, de la locale. In momentul in care apare un politician vechi si un politician tanar, caruia nu i se poate reprosa nimic, eu am increderea ca populatia este dispusa sa dea incredere acelui tanar, pentru ca ii da o sansa sa demonstreze de ceea ce este el capabil. Va trebui sa speculam acest lucru in interiorul Partidului Democrat Liberal, in ideea de a fi credibil in fata electoratului. Foarte importanta este si oferta, si dumneavoastra stiti cel mai bine care sunt asteptarile colegilor dumneavoastra, ale prietenilor dumneavoastra, ale celor cu care va intalniti zi de zi. De aceea, eu v-as lansa aceasta provocare, ca la sfarsitul scolii de vara sa si definitivati, in urma unor dezbateri sincere, oferta finala din programul de guvernare pentru tinerii acestei tari.In final as vrea sa va spun ca noi suntem pregatiti sa castigam alegerile. Unii, evident, in speta, PSD-ul si PNL-ul incearca sa acrediteze ideea ca ei vor fi cei care vor forma viitorul Guvern. Dragi prieteni, nu il vor face, din simplul motiv ca noi suntem principala formatiune politica din Romania si un lucru constitutional pe care toata lumea il stie, presedintele Romaniei este mult mai aproape de PD-L decat orice alta formatiune politica din Romania, lucru pe care ei il neglijeaza si incearca sa acrediteze aceasta idee. Prin urmare, nu depinde decat de noi sa ajungem la guvernare in toamna, de aceea, stimati colegi, sa trecem la treaba, sa mergem din casa in casa, pentru ca stim foarte bine sa facem acest lucru... Fac o mica paranteza, Cristian Tudor Popescu definea Partidul Democrat Liberal, la un moment dat, ca fiind o pisica pe care o calca tractorul, o umple de sange, se ridica si isi continua drumul. Acesta este Partidul Democrat Liberal. Va multumesc!Monica Iacob Ridzi: Doresc sa va multumesc si eu in numele colegilor nostri, in primul rand pentru atentia pe care o acorda Partidul Democrat Liberal Organizatiei de Tineret si in special pentru locul foarte bine definit pe care sunt convinsa ca tinerii il vor ocupa in oferta noastra politica, pentru ca, intr-adevar, depinde numai de noi sa castigam alegerile, pentru ca avem toata sustinerea din partea dumneavoastra, din partea Partidul Democrat Liberal, sa putem pune in aplicare toate proiectele si programele pe care le-am pregatit pentru tineri. Este pentru prima data cand, dupa multi ani de zile in Romania, tinerii sunt aceia care vor ocupa un loc important in oferta politica a unui partid politic din Romania, dar asa cum bine a spus si domnul Adriean Videanu, practic, noi suntem cei care putem face diferenta. Depinde numai de noi si de aceea implicarea fiecaruia va conta enorm in campania care va urma.Eu as dori sa va multumesc inca odata voua, tuturor, pentru implicarea voastra, pentru ca multi dintre voi sunteti alesi locali, avem printre noi foarte multi consilieri locali, consilieri judeteni, viceprimari, primari, vicepresedinti de consiliu judetean, mai putini, ce-i drept, dar asa cum spunea si domnul Cezar Preda avem, practic, de acum inainte, deschiderea necesara pentru a putea face aceasta schimbare pe scena politica din Romania. Depinde foarte mult de noi si de ceea ce se va intampla de acum inainte. Eu as dori sa le multumesc tuturor invitatilor nostri si vreau acum sa va rog sa le adresam cateva intrebari, daca exista.Adriean Videanu: As mai face o scurta precizare. Stimati colegi, un alt lucru pe care am uitat sa il mentionez, as ruga-o pe Monica Ridzi si Biroul Permanent al Organizatiei de Tineret sa identifice disponibilitatea de resursa umana a Organizatiei de Tineret, pentru esalonul doi, trei si patru al noii guvernari. Acest lucru este extraordinar de important pentru ca trebuie sa recunoastem ca Organizatia de Seniori nu poate singura sa ofere resursa umana, pentru care o guvernare adevarata are nevoie. De aceea credem ca si pregatirea dumneavoastra si entuziasmul de care dati dovada este extrem de util intr-o guvernare dinamica, asa cum ne-o propunem noi. Programul de guvernare va fi prezentat dupa cum stiti fiecaruia dintre dumneavoastra, in 12 septembrie, cel care va fi desemnat pentru functia de prim-ministru al Partidului Democrat Liberal. As vrea sa va spun ca va fi o guvernare alerta, o guvernare care isi propune sa recupereze timpul pierdut si va voi da un singur exemplu care este relevant: procesul de majorare al pensiilor. Un lucru absolut corect, bine facut in ideea cresterii puterii de cumparare a pensionarilor. Ce s-a intamplat in ultimele sase luni de zile, trebuie sa spunem, ca oamenii sa inteleaga. Cei cu pensiile mici nu au castigat nimic in puterea de cumparare. Cresterea preturilor si inflatia au acoperit integral majorarea pensiilor. Care este beneficiul unei guvernari care iti da cu o mana si iti ia cu doua, din cauza incompetentei actului de guvernare? Niciuna! Deci, practic, cumpara sperantele oamenilor si, in realitate, cand ii vine factura, el constata ca suma de bani marita nu reuseste sa acopere cheltuielile pe care le avea de acum sase, sapte luni de zile si atunci guvernarea trebuie sa fie una care poate sa masoare exact actiunile pe care le intreprinde. Acest lucru noi il vom face si vom prezenta foarte clar acest lucru, astfel incat fiecare cetatean sa poata sa urmareasca exact ce a promis Partidul Democrat Liberal in campania electorala si care sunt efectele permanente ale actului de guvernare pe care acesta si-l asuma. Pentru a putea tine pasul cu aceasta "guverare alerta" de care eu va spuneam, avem nevoie de sprijinul dumneavoastra si avem nevoie sa va implicati in identificarea acestei resurse umane de care avem nevoie pentru a putea completa actul de guvernare. Va multumesc!