Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat marţi, în cadrul unei emisiuni la televiziunea publică, că fostul prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, a minţit când a spus că l-a avertizat pe preşedinte despre faptul că nu are resurse pentru a asigura creşterea salariilor profesorilor cu 50% şi că Varujan Vosganian, fostul ministru de Finanţe, ar fi transmis preşedintelui o serie de documente falsificate.
"Premierul Tăriceanu face ce a făcut în 2007 şi 2008, minte. Într-adevăr îmi scria că nu poate plăti şi motivul era că s-a executat practic bugetul la nivelul la care a fost alocat, 5,98%. Îmi demostra pe un document transmis, nu de premier, mi l-a transmis ministrul de Finanţe. Dânsul nu a avut curajul să-mi transmită un document falsificat şi atunci l-a pus pe Vosganian, în care îmi arăta că practic până la 31 decembrie se epuizează bugetul alocat educaţiei. În realitate, şi am constatat acest lucru execuţia bugetară la 31 decembrie a fost de 4,5%", a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele României l-a acuzat pe Călin Popescu Tăriceanu că l-a dezinformat cu faptul ca are o execuţie bugetară de 6% şi de aceea a considerat, la vremea respectivă, că erau bani pentru majorarea salariilor.
Sursa: NewsIn
6 comentarii:
bai pinguinilor, de ce faceti deastea, va e cald cu dintiin gura de va dati la fratele ML-u base?
urat asa...
Fete palide, ne-ati prostit destul, ati adus Romania in colaps financiar, mi-ar fi rusine sa mai fac politica in locul vostru.
talin asta e o c***a cu multe fete.....numa tampenii a facut kt a fost la putere......mai avea sa ne dea afara din tara noastra....nu m-ar mira sa mai fi falsifikt si niste acte.....
curva,necurva cert e ca numai prostii a facut.numai el stie cum sa dea ordonante de urgenta in ultima zi de guvernare ;)
BA VOI VA UITATI LA MINE ? CA VA IA DREAQ!
Trimiteți un comentariu