Preşedintele a participat la Forumul Autorităţilor Locale din Republica Moldova şi România, organizat de Ministerul Afacerilor Externe, la Piatra Neamţ.
"România nu va înceta să promoveze ideea că Republica Moldova trebuie să facă parte din Uniunea Europeană, indiferent de relaţiile la nivel guvernamental", a subliniat Traian Băsescu, în discursul său de deschidere.
El a precizat că autorităţile române nu îşi vor schimba politica în această privinţă, fiind susţinători puternici ai procesului de integrare a Moldovei în UE, deoarece "Republica Moldova este o ţară europeană", iar "locul cetăţenilor săi este în UE".
Semnarea unui tratat de frontieră, "inutilă"
Şeful statului s-a referit şi la decizia conducerii de la Chişinău de a introduce vize pentru români, măsură "de neînţeles".
"Prin măsura luată de autorităţile de la Chişinău se încalcă acordul existent între UE şi Moldova", a întărit Băsescu, care consideră "inutilă" semnarea unui tratat de frontieră cu R. Moldova.
"Din păcate, Republica Moldova condiţionează semnarea acestui acord de semnarea tratatului de frontieră. Cine îşi imaginează că un şef de stat român va semna un tratat în care să consfinţească pactul Ribbentrop-Molotov? Doar o minte care nu înţelege ce înseamnă responsabilitatea şefului statului român. După 1990, România a semnat un acord de recunoaştere a frontierei fostei Uniuni Sovietice. Republica Moldova este moştenitoarea acestei frontiere, deci consider inuntilă semnarea uni tratat de forntieră care să facă din şeful statului român un partener al lui Ribbentrop şi Molotov", a afirmat Băsescu.
"Relaţiile cu administraţiile locale din Republica Moldova trebuie întărite. Românii de pe cele două maluri ale Prutului se pot cunoaşte mai bine, să vadă împreună care le este drumul spre viitor", a mai spus preşedintele, care a ţinut să sublinieze că "decizia de a accelera procesul de acordare a cetăţeniei româneşti celor care şi-au pierdut-o în mod abuziv este un proces serios, care îşi va creşte viteza săptămână de săptămână".
La Forumul Autorităţilor Locale din Republica Moldova şi România, care va ţine două zile, participă peste 150 de persoane, în special primari, din ambele ţări.
Printre temele care vor fi abordate se numără promovarea conceptului de dezvoltare a autonomiei locale, conform principiilor enunţate în Carta Europeană a autonomiei locale, acordarea de asistenţă în domeniul legislaţiei şi armonizarea acesteia la standarde europene, dezvoltarea de partaneriate bilaterale şi multilaterale pentru proiecte cu finanţare europeană, consolidarea colaborării între puterile locale, între România şi Republica Moldova, colaborarea cu societatea civilă din ambele state pentru iniţierea de proiecte sociale, economice şi culturale.
Sursa: evz

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu