Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a anuntat marti ca va propune colegilor sai din Parlament infiintarea unei comisii care sa se ocupe exclusiv de problemele romanilor din strainatate si care sa colaboreze cu Departamentul Romanilor de Pretutindeni.
“Una dintre temele pe care doresc sa le introduc pe agenda Congresului se refera la un cadru legislativ unitar privind romanii care traiesc in afara granitelor tarii. (...) Voi discuta cu colegii mei cu privire la infiintarea unei comisii parlamentare care sa se ocupe de problemele romanilor de pretutindeni”, a spus Roberta Anastase, dupa o intalnire cu reprezentanti ai romanilor din Spania.
Roberta Anastase a mai spus ca Departamentul Romanilor de Pretutindeni trebuie transferat in subordinea directa a primului-ministru, acesta fiind in prezent in administrarea Ministerul Afacerilor Externe.
Un alt subiect abordat de Roberta Anastase in discutiile purtate cu reprezentantii comunitatilor romanesti din Spania a vizat si dreptul acestora la vot, presedintele Camerei Deputatilor precizand ca va depune, in cursul saptamanii viitoare, un proiect de lege privind introducerea votului electronic.
“Saptamana viitoare intentionez sa depun legea care vizeaza introducerea votului electronic, care sper sa fie o masura venita in primul rand in sprijinul romanilor care traiesc in afara granitelor tarii”, a spus Anastase.
Sursa: politico.ro
2 comentarii:
doamna Roberta se pare ca nu sta degeaba.....este o idee foarte buna...pt ca romanii din strainatate sunt uitati.....desi au plecat din tara...ei aduc anual milioane de euro in tara...asa ca nu sunt de condamnat...trebuie sa fie ajutati si sprijiniti de statul roman
foarte inteligent!
Trimiteți un comentariu