Băsescu se bucură de vizita oficială de două zile pe care o efectuează în Grecia şi asta pentru că, după cum spune el, face parte dintr-o categorie de oameni pe care grecii îi respectă- marinarii.
"Fac parte dintr-o categorie de oameni respectaţi în Grecia: sunt marinar de meserie. Am activat pe mare 12 ani, din care opt ani de comandă pe petrolier de mare tonaj, am operat şi în porturile greceşti şi veneam cu multă plăcere în Grecia, atunci când soarta m-a îndreptat aici", le-a spus şeful statului oamenilor de afaceri greci.
După ce i-a pus la curent cu profesia sa de bază şi cu traseul său politic, preşedintele a ţinut să le relateze oamenilor de afaceri şi amănunte despre viaţa personală, spunându-le că are două fete. "Una are 32 de ani şi este jurist, alta are 29 de ani, este economist şi este începătoare în politică", s-a mândrit Băsescu cu cele două fiice, amândouă implicate recent în scandaluri politice.
Pentru că se afla totuşi la o reuniune cu oamenii de afaceri, Băsescu a făcut o prezentare şi a economiei româneşti şi i-a invitat să investească în ţara noastră, în domenii precum infrastructura, agricultura sau turismul.
În pledoria sa, şeful statului a spus că economia României a cunoscut o creştere susţinută de 6,5% în medie, în ultimii 8 ani.
Băsescu i-a liniştit pe greci-criza e pe mâini bune
Preşedintele a spus că esenţa acestei dezvoltări economice au fost investţiile străine, dar că această creştere economică s-a oprit în 2009, "cele mai pesimiste previziuni indicând că economia românească va înregistra anul acesta o creştere negativă, de -4% din PIB".
Şeful statului a recunoscut că, în primul trimestru, economia românească a scăzut cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, însă, în mod paradoxal, investiţiile străine au crescut cu 30% în primele luni ale lui 2009, iar în aprilie s-a înregistrat o uşoară redresare economică.
Băsescu a susţinut că pentru diminuarea efectelor crizei s-au adoptat programe guvernamentale de investiţii în infrastructură, de izolare termică a blocurilor, sau susţinerea IMM-urilor. De asemenea, preşedintele a explicat că România a contractat şi un împrumut de la FMI cu scopul de a consolida rezerva BNR şi pentru a elibera o parte din garanţiile băncilor comerciale pe piaţă.
Şeful statului a spus că efectele împrumutului sunt deja vizibile, moneda naţională fiind stabilă, iar inflaţia redusă la minim. "În ceea ce priveşte investiţiile, acum este momentul potrivit pentru investiţii în România, pentru cei care au lichidităţi sau credibilitate în faţa băncilor", a pledat şeful statului, subliniind faptul că sistemul bancar românesc este solid, fapt confirmat de FMI şi BNR.
Băsescu va merge şi la Muntele Athos, unde va participa la o slujbă religioasă.
Sursa: evz.ro
2 comentarii:
hai base!!!!!!
Trimiteți un comentariu