Presedintele Traian Basescu a spus vineri, intr-un discurs la Patrairhie, unde s-au sarbatorit 10 ani de la vizita in tara noastra a Papei Ioan Paul al II-lea, ca fostul suveran al Bisericii Catolice a fost un mare prieten al Romaniei care i-a inteles suferintele si i-a dat speranta.
La conferinta organizata la Patriarhie au participat si presedintele Senatului, Mircea Geoana, care a plecat insa inainte de prezentarea discursului de catre Traian Basescu, vicepresedintii Camerei Deputatilor Adrian Nastase si Ioan Oltean, ministrul Culturii, Theodor Paleologu, si fostul premier Petre Roman. Evenimentul s-a deschis cu proiectarea filmului documentar „Papa in Romania”, realizat de postul de televiziune Trinitas al Patriarhiei Romane in colaborare cu Televiziunea Romana.
Basescu a mai spus in discursul sau ca Papa Ioan Paul al II-lea a avut experienta persecutiilor regimului autoritar si ca a putut astfel sa inteleaga si sa insufleteasca poporul roman. „Venind din rasaritul Europei si avand experienta persecutiilor totalitare, Papa Ioan Paul al II-lea a stiut sa se adreseze unui popor care, sub comunism, a sperat in libertate, a stiut sa ne incurajeze si sa ne insufleteasca. Sa ne aducem aminte si sa pastram in noi cuvintele pe care ni le-a adresat atunci Sanctitatea Sa: „Poporul vostru este bogat in resurse nebanuite de incredere si solidaritate”, a aratat seful statului.
Presedintele Basescu a primit din partea Patriarhului Daniel o medalie cu Sfantul Grigorie Palama.
Sursa: politico.ro
7 comentarii:
frumos din partea ta base ca tiai adus aminte, te respecta fratele pentru asta
Papa a fost in ro pe mandatul lui base ca nu mai stiu?
Ce stie PSd-ul sa faca asta a facut si Dl Geoana . Sa fuga si sa plece pentru totdeuna. Norocul sa il mai aduca inca odata papa ptr Dl Presedinte!!
bravo Dl Presedinte sper sa va aduca noroc Papa!!
SI CU ASTA A STAT SOLD LA SOLD BASESCU?
Bravo domnule presedinte, nu stiu daca s-a mai simtit cineva din toata clasa politica sa faca un asemenea gest.
frumoase vorbe : "Poporul vostru este bogat in resurse nebanuite de incredere si solidaritate”.
si base.... esti de apreciat!
Trimiteți un comentariu