duminică, iulie 12, 2009

Preşedintele Băsescu pledează pentru existenţa a două state: Palestina şi Israel

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la plecarea spre Ramallah, că procesul de pace în Orientul Mijlociu "poate fi continuat acum având în vedere evoluţiile politice din regiune", iar obiectivul ce trebuie atins este "două state, Palestina şi Israel, în pace şi securitate".

Băsescu a spus că vizita la Ramallah este o încheirere a unui ciclu de întâlniri pe care le-a avut cu liderii din Orientul Mijlociu, care au vizat securitatea zonei, esenţială pentru securitatea României. "În zona Orientului Mijlociu România are interese economice deosebite", a spus preşedintele.

"Practic, vizita pe care o fac la Ramallah este precedată de întâlniri cu preşedintele Egisptului, cu preşedintele Irakului, cu preşedintele Libanului, cu regele Iordaniei, cu preşedintele Israelului"

El a menţionat că în discuţiile pe care le va avea, duminică, vor fi abordate şi subiectele legate de terorism şi de energie.

Preşedintele a spus că partea română consideră că procesul de pace în zonă "poate fi continuat acum având în vedere evoluţiile politice din regiune".

Băsescu a menţionat că "obiectivul care trebuie atins este două state, Palestina şi Israel , în pace şi securitate". El a adăugat că subiectul securităţii este extrem deimportant pentru Israel.

"Nimeni nu poate cere Israelului să tolereze acte de terorism pe propriul teritoriu sau insecuritate la frontiere. În acelaşi timp, subiectele în discuţie vor fi legate şi de terorism, având în vedere că zona Orientului Mijlociu este un furnizor de acte de terorism care se petrec chiar pe teritoriul statelor din regiune", a spus şeful statului român la plecarea spre Ramallah.

Pe de altă parte, preşedintele a menţionat că la Ramallah se va semna un acord de cooperare între ministerele de Externe român şi palestinian. El a adăugat că se va întâlni cu românii din zonă, amintind problemele pe care le aveau aceştia cu actele la momentul evenimentelor militare care au dus la necesitatea evacuării lor din zonă. "De aceea, acest lucru ne preocupă în mod deosebit", a spus Băsescu.

El a menţionat că va oferi mai multe detalii în conferinţa de presă de după întâlnirile cu premierul şi preşedintele Autorităţii.

Băsescu face, duminică, o vizită oficială la Autoritatea Naţională Palestiniană, la invitaţia omologului său, preşedintele Mahmoud Abbas, în programul deplasării fiind inclusă o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Teritoriile Palestiniene.

"În cadrul vizitei, preşedintele Traian Băsescu va avea convorbiri oficiale cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene şi cu primul ministru al Guvernului palestinian. Cu prilejul deplasării la Ramallah, şeful statului se va întâlni cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Teritoriile Palestiniene", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.

Preşedintele este însoţit la Ramllah de ministrul de Externe, Cristian Diaconescu.


Sursa: mediafax.ro



Un comentariu:

Emil spunea...

pana la urma s-ar putea ca asta sa fie cea mai buna solutie pentru calmarea situatiei din fasia Gaza, dar cu toate astea e posibil ca atentatele sa nu se opreasca asa ca totul s-ar putea sa fie in zadar.