Membrii din conducerea PNL, parlamentarii şi preşedinţii de filiale ai partidului sunt nevoiţi să cotizeze în campania prezidenţială cu sume variind între 10.000 şi 30.000 de euro. Potrivit unor surse liberale citate de Mediafax, propunerea a venit, miercuri, la şedinţa BPC, din partea vicepreşedintelui Daniel Chiţoiu, o decizie finală urmând a fi luată la viitoarele reuniuni ale liderilor.
Chiţoiu le-a prezentat colegilor un tabel cu sumele pe care ar trebui să le aducă fiecare. „Chiţoiu a venit cu nişte propuneri, pe care unii şefi de filiale şi membri BPC le-au contestat. Astfel, un preşedinte de filială şi un vicepreşedinte ar trebui să aducă contracte de sponsorizare în valoare de 25.000 de euro, prim-vicepreşedintele ceva mai mult, iar parlamentarii ceva mai puţin. E o propunere pe care o vom analiza fiecare în parte şi vom lua o decizie sau vom veni cu contrapropuneri lunea viitoare. Nu am stabilit nimic azi în BPC. Ar trebui aduse sume între 10.000 şi 30.000 de euro”, au declarat sursele citate. Conform acestora, unii liberali au protestat, Chiţoiu propunând atunci „de la preşedinţi de filiale în jos contribuţiile să se îndrepte spre organizaţiile locale, iar de la membrii BPC în sus-vicepreşedinţi, parlamentari, să se stabilească contribuţii care să fie negociate cu fiecare în parte în viitoarele şedinţe ale BPC”. "Ne confruntăm cu o lipsă acută de fonduri. Nu mai suntem la guvernare şi sponsorii nu se mai înghesuie. Dar trebuie să ne mobilizăm să obţinem sponsorizări pentru campania lui Crin. Nimeni nu poate fi obligat să aducă o anumită sumă, dar fiecare trebuie să aducă sponsorizări", au menţionat aceleaşi surse.
Sursa: gandul.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu