marți, iunie 30, 2009

Videanu i-a dat termen lui Geoană 48 de ore pentru a proba acuzaţiile la adresa sa

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, luni, că la reuniunea coaliţiei i-a acordat un termen de 48 de ore liderului PSD Mircea Geoană pentru a proba acuzaţiile făcute la adresa sa în şedinţa conducerii social-democrate de la TurnuMăgurele, de unde presa a prezentat înregistrări.

"I-am dat 48 de ore, l-am rugat ori să aducă dovezile, ori dacă nu, să corecteze afirmaţia făcută, altfel îmi rezerv dreptul, aşa cum am spus, să îl dau în judecată", a afirmat Videanu.

Întrebat ce i-a răspuns Mircea Geoană, prim-vicepreşedintele PDL a spus: "Că reflectează foarte serios".

El a precizat că ultimatumul de 48 de ore l-a dat în şedinţa coaliţiei.

Realitatea TV a făcut publice înresgitrări de la şedinţa conducerii PSD desfăşurată la TurnuMăgurele.

La acea şedinţă, Geoană a vorbit şi despre Adriean Videanu.

"Când Videanu deschide vorba, în spate este un business. Ăsta când respiră vrea să facă bani. Daţi, mă, în ei că sunt vraişte la chestia asta! Boc n-are habar de economie. Pogea este adus de pe drumuri. Ăştilalţi toţi ştiu că este omul de casă al lui Videanu. Sunt vulnerabili din punct de vedere public. Hai să-i atacăm", a spus liderul PSD.

Încă de atunci, Videanu şi-a anunţat intenţia de a-l da în judecată pe Geoană, cerându-i să probeze acuzaţiile. De asemenea, Adriean Videanu a susţinut că înregistrăile au fost făcute publice intenţionat.


Sursa: mediafax.ro



2 comentarii:

Serban spunea...

Geoana nu are de ce sa isi ceara scuze. In general nu iti ceri scuze cand spui adevarul, ori exact asta s-a intamplat la congresul psd. Probabil ca acesta este motivul nemultumirilor lui Videanu.

Bogdan spunea...

Geoana nu o sa probeze niciodata acuzatiile pentru ca daca le probeaza el o sa inceapa sa apara acuzatii si la adresa liderilor din PSD si tot asa. Deci e doar praf in ochi, iar inregistrarea aia "din spatele usilor inchise" e o mare abureala, a dat PSD-ul ce a vrut el sa dea si sa auda populatia.