Preşedintele Traian Băsescu a lansat miercuri către români un apel de a participa la votul pentru legislativul european din 7 iunie ca o dovadă a maturităţii ataşamentului lor faţă de ideea uniunii Europene. Şeful statului a recunoscut că mulţi dintre cetăţenii români cu drept de vot nu au cum să se regăsească în partidele politice care concurează la acest scrutin, a căror campanie a calificat-o drept "puţin convingătoare". În schimb, Băsescu a reamintit românilor că UE şi-a dovedit ataşamentul faţă de România prin zecile de miliarde de euro acordate pentru aderarea ţării noastre la spaţiul comunitar şi prin sumele nereambursabile oferite pentru modernizare până în 2013.
"Mesajul meu către români în acest moment este că ei sunt mai responsabili pentru modul în care va fi evaluată România începând din 7 iunie, decât vor fi partidele", a declarat şeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu i-a îndemnat pe români să participe la votul pentru PE, în semn de respect faţă de ceea ce a făcut UE pentru noi până acum şi pentru ceea ce va face, menţionând că scrutinul are loc după o campanie iar sociologii estimează o prezenţă slabă.
"Uniunea Europerană nu a fost pentru români doar o simplă organizaţie. În cei 20 de ani de la revoluţie până acum, a finanţat cu miliarde de euro procesul de aderare al României. Aş aminti fondurile alocate pentru infrastructuri în domeniul rural, mediu, IMM-uri, educaţie. Toate acestea au semnificat un efort financiar făcut de cetăţenii UE pentru cei români pentru ca România să ajungă la stadiul de a deveni mebră UE. Până în anul 2013 din contribuţiile cetăţenilor UE, România va mai primi 32 miliarde de euro, bani nerambursali pentru modernizare" a subliniat Băsescu, apreciind că cetăţenii comunitari au făcut astfel dovada că sunt solidari cu cei 22 de milioane de români care au îngroşat rândurile celor 500 de milioane de membri ai UE.
Şeful statului s-a referit şi la analizele sociologice care prognozează o rată scăzută de prezenţă la vot la scrutinul din 7 iunie. "Prezenţa la vot nu este doar o măsură a simpatiei lor faţă de partidele politice.Sunt de acord că cea mai mare parte a românilor nu se găsesc reprezentaţi de partidele politice aflate cum în competiţie. Alegerile europarlamentare sunt însă un moment în care Europa măsoară maturitatea, dar şi atasamentul popoarelor ei faţă de ideea de Uniunea Europeană.
Odată la cinci ani responsabilitatea actului politic se mută de la partide către fiecare cetăţean european implicit către fiecare cetăţean al României. De aceea, dincolo de rezultatul alegerilor, mult mai important este procentul de participare la vot. Fiecare este responbasil de modul în care România va fi etichetată faţă de modul de ataşare în interiorul UE. De nivelul de participare al românilor depinde credibilitatea pe care o vor avea reprezentanţii României în Parlamentul European" a mai spus Băsescu.
Preşedintele a reamintit că, la aceste alegeri, românii cu drept de vot pot vota pe cuprinsul întregii ţări pe liste suplimentare şi a solicitat autorităţilor locale să instaleze indicatoare pentru turişti pentru a-i îndruma spre secţiile de votare.
Sursa: antena3.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu