miercuri, iunie 03, 2009

Elena Băsescu: "Sunt un instrument. Sunt acea verigă vulnerabilă pe care o are tatăl meu"

Candidatul independent Elena Băsescu spune că îşi doreşte ca după alegerile din 7 iunie să nu mai fie considerată "veriga vulnerabilă" a lui Traian Băsescu, prin intermediul căreia acesta este atacat de adversarii politici. În plus, Elena Băsescu îşi doreşte ca lumea să nu o mai facă "agramată şi toantă".

Elena Băsescu a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca, faptul că unele greşeli de exprimare care i-au fost imputate nu i-au fost scuzate, deşi erau "aspecte scuzabile" unei tinere aflate la începutul carierei politice, scrie Mediafax.

Întrebată cum îi este marcată cariera politică de faptul că este fiica şefului statului, Elena Băsescu a spus că este percepută ca un "instrument" de către adversarii politici ai lui Traian Băsescu.

"Sunt un instrument. Sunt acea verigă vulnerabilă pe care o are tatăl meu. Îmi doresc ca după această candidatură să nu mai fiu acea verigă. Dar probabil voi rămâne foarte mult, atâta timp cât voi fi în politică. Dar măcar, poate, nu o să mă mai facă lumea agramată şi toantă. M-am considerat veriga vulnerabilă pentru că am avut nişte probleme, am greşit pluralul unui cuvânt, m-am încurcat la un discurs, lucruri scuzabile multor tinere aflate la începutul carierei, care nu i-au fost scuzate Elenei Băsescu", a afirmat candidatul independent.


Sursa: jurnalul.ro



Niciun comentariu: