miercuri, iunie 24, 2009

Boc: Dacă începe urmărirea penală împotriva unui ministru, soluţia este schimbarea din funcţie

Premierul Emil Boc a declarat astăzi că, dacă procurorii vor solicita începerea urmăririi penale împotriva unui membru al Guvernului, prim-ministrul are "datoria morală" să propună schimbarea acestuia din funcţie.

"Nimeni în acest Guvern nu este mai presus de lege şi trebuie să răspundă în faţa oricărei autorităţi a statului cu privire la modul de gestionare a banului public. Este adevărat, de multe ori nu tot ce este legal poate fi şi moral. Un om trebuie judecat dintr-o dublă perspectivă. Din punctul de vedere al legalităţii, avem organele abilitate ale statului care trebuie să se pronunţe. Dacă aceste autorităţi ale statului vor solicita începerea urmăririi penale, în acel caz evident că prim-ministrul are datoria morală să propună schimbarea ministrului în cauză", a declarat Boc.

"În cazul în care începe urmărirea penală împotriva unui membru al Guvernului, soluţia o reprezintă schimbarea acestuia din funcţie", a completat premierul.

Întrebat dacă a cerut Corpului de Control al Primului-Ministru să ancheteze neregulile sesizate la ministerele conduse de Elena Udrea şi de Monica Iacob Ridzi, Boc a declarat că verificările Corpului de Control nu se pot suprapune pe cele ale procurorilor. "Atâta vreme cât există o anchetă a Parchetului, Corpul de Control nu mai poate să completeze o asemenea anchetă pentru că, în prezent, o anchetă judiciară este pe rol. În consecinţă nu poate să se suprapună peste un asemenea demers", a conchis Emil Boc.



Sursa: realitatea.net

Un comentariu:

madarfacar spunea...

Fi rau Boc, FI RAU!