vineri, iunie 26, 2009

BĂSESCU, DESPRE ZIARIŞTI: "Aştia sunt mai răi ca fosta Securitate"

Pe lângă patronii de presă, Traian Băsescu i-a ridiculizat deseori pe reporterii şi pe jurnaliştii de televiziune. Ultima dată a făcut-o în emisiunea "Naşul", în urmă cu o săptămână. "Eu mă uit că sunt ca şi copiii mei mulţi dintre ziariştii care vorbesc atât de urât despre mine, fără să mă cunoască. Şi uneori mă gândeam cât de mici cresc oamenii ăştia. Eu, la vârsta lor, la 31 de ani, comandam deja o navă de 42.000 de tone; 180 de metri avea lungime. Aveam responsabilitate. (...) Mă uit, intră, pac, s-a aşezat în faţa camerei de luat vederi, are cinci caraghioşi, că-i spune vino de la partidul cutare şi ăia vin nepregătiţi şi trag ei o discuţie, frate... (...) Mă uit la oameni care stau de dimineaţă până seara, plus oameni din presă, plus oameni politici, care ţopăie de la o televiziune la alta. Ei sunt de serviciu să comunice ţării din gândirea lor avansată. De altfel, înjurături şi numai inepţii, că nu citesc o pagină înainte să se ducă la o emisiune, ceea ce arată dispreţul pentru cei cărora vor să le vorbească, să le transmită informaţii. Se duc, improvizează, spun numai prostii", a afirmat Traian Băsescu în timpul emisiunii. Şi, ca de obicei, ziariştii au fost luaţi la pachet cu patronii trusturilor de presă. "Aici este furia, că nici proprietarul real al trustului Intact, nici proprietarul trustului Realitatea nu au mai prea putut să-şi facă jocurile, pentru că nu s-a mai putut negocia, nici partidele cu mine, nici partide cu instituţii, nici dânsul cu instituţii, fie că era justiţie, fie că era... În ultimii cinci ani au fost cam ghinionişti", a susţinut preşedintele, acuzând iar trusturile de presă că vor să-i distrugă mesajul.

Sursa: Jurnalul.ro



2 comentarii:

Bogdan spunea...

Putin cam dura remarca, dar foarte adevarata. Lucreaza in haita si numai in functie de interese si de locul din care primesc finantarea. Nu au nici o limita morala si isi fac meseria intr-un mod de cele mai multe ori murdar.

DEZVIRGINATORUL spunea...

ZIARISTII SUNT NISTE CURVE CARE FAC CUM LE ZICE PATRONUL