duminică, aprilie 12, 2009

Rusia crede că protestele de la Chişinău "poartă amprentă românească"

Protestele opoziţiei de la Chişinău reprezintă o încercare de a aduce "revoluţia portocalie" în Republica Moldova şi sunt susţinute de cercuri naţionaliste radicale din România, a declarat Serghei Markov, directorul Institutului de Studii Politice din Moscova, relatează Interfax, în pagina online.

"Ceea ce se întâmplă în Chişinău este, desigur, o nouă revoluţie portocalie", a declarat Markov marţi, pentru agenţia Interfax. "Opoziţia este în mod clar inspirată" de "scenariile (portocalii) implementate în alte ţări", a adăugat el.

Mii de protestatari din capitala Republicii Moldova cer revizuirea rezultatelor alegerilor legislative de duminică.

Actualele evenimente "poartă în mod clar amprenta românească", a mai spus el. "Numeroşi organizatori şi participanţi la această acţiune deţin paşapoarte româneşti. Mai mult, acţiunea are clar sprijin organizatoric şi financiar din România. Dar nu cred că este vorba despre guvernul român. Mai degrabă este vorba de cercuri naţionaliste radicale din România", a apreciat Markov.

În ceea ce priveşte cerinţele de revizuire a rezultatelor alegerilor, analistul rus consideră că scrutinul s-a desfăşurat conform legii, iar acţiunile opoziţiei au ca scop să "falsifice rezultatele, adevărata voinţă a alegătorilor".



Eurocandidaţii României: de la episcopi până la matematicieni. PD-L are cel ami tânăr candidat: Alexandru Nazare

Au între 29 şi 66 de ani, sunt de profesii diverse, de la jurişti la economişti, cu sau fără experienţă politică. Ei sunt cei 33 de europarlamentari care vor reprezenta România în Legislativul de la Bruxelles.

Eurocandidaţii României: de la episcopi până la matematicieni

Dacă luăm în considerare locurile eligibile ale fiecărui partid, constatăm că democrat-liberalii deţin două recorduri: cel mai tânăr candidat şi posibil viitor europarlamentar: Alexandru Nazare, de 29 de ani, dar şi cel mai în vârstă: Theodor Stolojan, de 66 de ani.

Liberalii promovează tinerii, lista lor având o medie de vârstă de 42 de ani, dar, de asemenea, promovează şi femeile - din 6 locuri eligibile, doar pe două sunt candidaţi bărbaţi.

Profesiile viitorilor europarlamentari români sunt diverse: cei mai mulţi sunt jurişti, dar găsim printre ei şi ingineri, absolvenţi de ştiinţe politice, politologi şi economişti. Avem însă şi un episcop, un matematician, un jurnalist şi o fostă interpretă de muzică uşoară.

Cei mai mulţi dintre ei au o experienţă politică solidă, dar sunt câţiva care nu au mai avut de-a face cu politica până acum. În total, 9 partide şi-au înscris peste 300 de candidaţi în cursa pentru Parlamentul European, însă numai 33 vor ajunge acolo.


vineri, aprilie 10, 2009

Victimizarea lui Traian Basescu


Cozmin Gusa pare sa fi stabilit strategia pentru Mircea Geoana in asaltul spre Palatul Cotroceni. Anuntul candidaturii presedintelui PSD, stricat, ce-i drept, de retinerea lui Gigi Becali, a fost precedat de un atac media de-a dreptul isteric impotriva lui Traian Basescu.
Varf de lance a fost Realitatea Tv, post al carui patron este asociat cu Cozmin Gusa. Asaltul, cu tuse viscerale, a amestecat de-a valma suspiciuni intemeiate, care se cer clarificate, aberatii marca Ciuvica, exagerari si denaturari, intr-un melanj din care nimeni nu mai intelege nimic. Tocmai de aceea, atacul furibund ii este, paradoxal, favorabil sefului statului.
Ce-am aflat, asadar, deodata si de-a valma? Ca fiica sefului statului are un apartament in cartierul lui Puiu Popoviciu, cumparat cu bani foarte multi, ca presedintele i-a luat apararea lui Popoviciu, ca nepotul de frate a lui Traian Basescu are o livada de piersici pe un teren al statului, ca acelasi Traian Basescu ar vrea reforma in justitie si "capul" lui Adrian Nastase, potrivit unui document de presa al ambasadei austriece, ca fratele presedintelui (n-am terminat) l-ar fi somat pe un ziarist sa nu se comporte ca un gaozar, iar pe Mugur Ciuvica l-ar fi amenintat cu bataia, si presedintele insusi l-ar fi facut pe un ziarist "caraghios". Gata! (cel putin asa cred).
Spuneam ca este o amestecatura de semne de intrebare valide si tampenii. Sa facem nitica ordine.

Aberatii la gramada

Povestea cu livada de piersici de la Constanta e insa halucinanta. Care sunt faptele? Nepotul de frate al presedintelui, Dragos Basescu, este asociat intr-o firma care a plantat o livada de piersici pe un teren, pana atunci in paragina, al Statiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura, institutie de stat subordonata Academiei de Stiinte Agricole si Silvice "Gheorghe Ionescu Sisesti". Firma, ca orice firma, vrea sa obtina profit de pe urma investitiei. Punct.

De la aceste fapte pana la procesul de intentie orchestrat de Mugur Ciuvica e cale lunga: dar daca Dragos Basescu are intentia ca peste un timp sa faca precum Popoviciu si sa transforme livada in cartier? Daca asa va fi se va vedea la prima miscare in aceasta directie: modificarea obiectului de activitate al firmei sau prima autorizatie ceruta. Deocamdata nu exista insa niciun indiciu in acest sens. Exista doar speculatiile si ura lui Mugur Ciuvica preluate cu dedicatie totala de Realitatea TV.

E aberant si in fata acestei aberatii, reactia lui Mircea Basescu, fratele presedintelui, e poate explicabila, desi, in mod cert, condamnabila. Amenintarea constituie infractiune, iar provocarea este, cel mult, circumstanta atenuanta.

Dar Traian Basescu nu raspunde pentru limbajul si impulsivitatea fratelui sau. Mugur Ciuvica n-are decat sa-l dea in judecata pentru amenintare. Daca maine Mircea Basescu ar comite un accident de masina, de exemplu, tot presedintele ar fi de vina?

La fel de stupida este si povestea cu documentul intocmit, pe baza relatarilor din presa, de angajatii ambasadei austriece. Ce aflam din el? Ca Traian Basescu a presat clasa politica pentru reforma in justitie. E ceva rau in asta? Rele sunt condurile penale, dar asta e o alta poveste, lasata in uitare.

Scrie in document ca Traian Basescu a vrut "capul" lui Adrian Nastase, adica ridicarea imunitatii parlamentare a acestuia, ceea ce s-a si intamplat. E ceva rau in asta? Doreau ridicarea imunitatii lui Adrian Nastase toti oamenii care considerau ca toti cetatenii trebuie sa fie egali in fata legii. Intre noi fie vorba, "capul lui Nastase" l-a vrut la fel de mult si Mircea Geoana.

Niciuna dintre "dezvaluiri" nu o noutate. Le stiau toti cei care urmaresc presa, asa cum au urmarit-o si au sintetizat apoi functionarii ambasadei austriece. E aici o imensa ipocrizie: la Realitatea TV, de exemplu, s-au spus de nenumarate ori aceste lucruri, pentru ca apoi Realitatea TV sa se mire ca ele apar in sintezele de presa ale ambasadei Austriei. Sa fim seriosi!

O strategie paguboasa

Daca n-ar fi fost bruiate de aberatii, suspiciunile valide chiar meritau discutate si corect abordate. La fel, multe alte teme, cu mult mai importante pentru romani decat o livada de piersici pe care, deocamdata, n-o ameninta decat vreo zapada tarzie. Nu se discuta insa nimic serios, nu exista vreun demers jurnalistic echilibrat, lucid, ci doar o operatiune concertata cu ifose de profesionalism.

In ochii publicului, care nu mai intelege nimic, ea apare ca o ofensiva de balacarire a presedintelui si a familiei sale. Efectul este victimizarea lui Traian Basescu, care apare singur impotriva tuturor. Opinia publica iubeste victimele, le tine partea instinctiv. Priviti exemplul Elenei Basescu!

Este exact aceeasi strategie ca in cazul referendumului pentru suspendarea lui Traian Basescu. Ce s-a intamplat atunci? S-a intamplat degeaba, pentru ca nimeni nu a inteles nimic. Cozmin Gusa il impinge pe Mircea Geoana pe o cale care l-a mai dus o data cu capul in gard.

De aceasta data insa, efectul ar putea fi chiar mai dur, avand in vedere ca acum cea mai mare parte a electoratului nu da doi bani pe dezvaluirile de presa, discreditata la randul ei, pe scandalurile complicate, pe suspiciunile si afacerile alambicate (Realitatea TV si Antena3 sunt in scadere de audienta, potrivit datelor pe luna martie).

Pe oameni ii intereseaza un singur lucru: impactul crizei, adica locul de munca, banii din buzunar si cursul leului. Iar in ochii poporului, presedintele lupta cu criza, iar ceilalti lupta cu el si cu familia lui. Cu cat vor fi mai agresivi cu atat va fi mai adanca va fi capcana spre care se indreapta cartelul antibasescian.


marți, aprilie 07, 2009

Elena Băsescu a intrat în cursa oficială pentru Bruxelles


Fiica cea mică a şefului statului Elena Băsescu şi-a depus, luni, candidatura pentru alegerile europarlamentare la Biroul Electoral Central, ea declarând că primul lucru pe care îl va face dacă va fi aleasă europarlamentar va fi acela de a reveni în PDL. Fiica preşedintelui, care a fost însoţită, de altfel, în sediul BEC de reprezentantul PDL în acest Birou, Cristian Ene, a prezentat, la depunerea candidaturii, liste cu 280.000 de susţinători, dosarele cu semnăturile acestora fiind aduse de un grup de circa 20 de tineri care purtau tricouri albe. "Am adus 56 de bibliorafturi, cu 5000 de semnături fiecare, în total 280.000 de semnături, mai multe decât am anticipat şi de cât am sperat vreodată", a spus fiica preşedintelui Traian Băsescu. Întrebată la ce se aşteaptă de la acestă candidatură, Elena Băsescu a răspuns că nu se aşteaptă la nimic. "Pur şi simplu nu mă aştept la nimic. Vreau să iau fiecare etapă una câte una. Nu am plecat cu gândul că trebuie să câştig, am plecat cu gândul că trebuie să încerc", a explicat Elena Băsescu. Chestionată care vor fi priorităţile sale la Bruxelles, ea a răspuns că în primul rând se va întoarce în PDL, adăugând că va da informaţii în acest sens la începutul campaniei electorale.

Am o slăbiciune pentru portocaliu


La întrebarea ziariştilor privind culoarea portocalie a unora dintre dosarele prezentate membrilor BEC, Elena Băsescu a arătat că are "o slăbiciune" pentru portocaliu. "Fără să îmi dau seama, mi s-a întipărit. Câteva dosare şi câteva bibliorafturi, din instinct, când am fost să cumpăr, am cumpărat portocaliu", a spus ea. Întrebată dacă o să folosească culoarea alb în campania sa electorală, ca şi Sorin Oprescu, Elena Băsescu a răspuns negativ. "Nu, pur şi simplu am vrut să arăt că ei sunt staff-ul meu de campanie, cei care mă ajută în campania pe stradă, door to door. N-o să folosesc culoarea albă. Nu mi-am făcut încă materialele promoţionale, nu am stabilit culoarea", a ţinut să precizeze fiica cea mică a şefului statului. În ceea ce priveşte campania sa electorală, ea a spus că va face întâlniri regionale, iar în unele cartiere campanie "door to door".

Dacă vi le spun o să spuneţi probabil că mă dau mare


Chestionată care sunt atuurile sale în acestă cursă pentru un loc în Parlamentul European, Elena Băsescu a răspuns că nu ştie care sunt. "Nu ştiu. Cred că sunt câteva, dar dacă vi le spun o să spuneţi probabil că mă dau mare", a arătat ea. Întrebată de ce ar vota-o lumea pe Elena Băsescu, acesta a răspuns cu o altă întrebare. "De ce n-ar vota-o până la urmă, mai ales cei din generaţia mea? Probabil că vor fi destui care mă vor vota, vor fi destui care nu mă vor vota", a spus ea.

Am pornit acest demers cu gândul de a intra


Ea a răsuns afirmativ, de asemnea, la întrebarea dacă speră să între în Parlamentul European. "Cu siguranţă, am pornit acest demers cu gândul de a intra, dar nu îmi fac speranţe foarte mari", a declarat Elena Băsescu. Ea a spus că va face tot posibilul să câştige, chiar dacă este cu sufletul la partid şi a explicat, arătând spre un dosar cu coperte portocalii, că este cu gândul la formaţiunea din care a demisionat. Întrebată dacă vor fi membri şi simpatizanţi ai PDL care vor alege să o voteze, fiica preşedintelui a admis că acest lucru este posibil. "Sunt, dar mulţi dintre ei cred că vor vota partidul, într-o mică măsură mă vor vota şi pe mine", a spus Băsescu, adăugând că în acestă competiţie pentru un loc în Parlamentul European fiecare va fi "pentru el".

Semnătura nu înseamnă vot


Întrebată dacă nu se consideră deja aleasă în Parlamrntul European având în vedere numărul mare de semnături pe care a reuşit să le adune, Elena Băsescu a răspuns negativ. "Semnătura nu înseamnă vot. Semnăturile probabil le-am primit din spirit de solidaritate şi fair-play, asta nu înseamnă că reprezint şi încredere", a spus ea. Elena Băsescu a fost aşteptată la sosire, în stradă, alături de grupul de tineri susţinători îmbrăcaţi cu tricouri albe, de reprezentantul PDL în Biroul Electoral Central, Cristian Ene, însă a întârziat 10 minute. Ea a venit la sediul BEC îmbrăcată într-un taior crem şi pantofi cu toc înalt, asortaţi.



Din PD-L mai pleacă un independent către Bruxelles: Maria Petre

Europarlamentarul Maria Petre a decis să demisioneze din PD-L şi să candideze din postura de independent la alegerile pentru PE, nemulţumită că democrat-liberalii au plasat-o la coada listei, pe locul 30. Ea a denunţat faptul că munca pe care a prestat-o în PE nu a contat, conducerea preferând alte criterii şi anume media dintre alegerile locale şi cele parlamentare.

"Am luat decizia să candidez ca independent după ce am văzut că tot ce a însemnat criteriu de selecţie a fost lăsat la o parte", a declarat Maria Petre pentru NewsIn. "N-a fost o decizie uşoară, nu mi se datorează. Am fost timp de 20 de ani în acest partid şi uneori l-am pus şi mai presus de familie", a spus doamna Petre.

Dizgraţia Mariei Petre vine din faptul că a insistat să candideze la Primăria Slobozia şi a obţinut un rezultat slab. Actualul eurodeputat are de aduna 100.000 de semnături.

luni, aprilie 06, 2009

Lista candidatilor PDL la Europarlamentare

  1. Theodor Stolojan,
  2. Monica Macovei,
  3. Traian Răzvan Ungureanu,
  4. Cristian Preda,
  5. Marian Jean Marinescu (Dolj)
  6. Iosif Matula, (Arad)
  7. Sebastian Bodu, ( Bucuresti)
  8. Petru Luhan, (Suceava)
  9. Rareş Niculescu, (Cluj)
  10. Oana Antonescu, (Dambovita)
  11. Constantin Dumitriu, (Galati)
  12. Dragoş David, (Brasov)
  13. Elvira Andronescu, (Alba)
  14. Alexandru Nazare, (Vrancea)
  15. Călin Flaviu Rus (Bistrita-Nasaud)
  16. Daniel Petru Funeriu
  17. Enache Dumitru
  18. Nicolae Banda
  19. Sevastian Mircea Grosu
  20. Elisabeta Ghidiu
  21. Nicoleta Crinuţa Dumitrean
  22. Andreea Vass
  23. Tudor Luchian
  24. Cristian Apostol,
  25. Ionela Pop Bruchental,
  26. Vasile Viman,
  27. Simion Costea,
  28. Matei Vasile Opriţa,
  29. Alexandru Rareş Ionescu,
  30. Dan Ioan Fiera,
  31. Denisa Graţiela Iordache
  32. Cătălin Radu Drăguş,
  33. Marcel Hoară,
  34. Octavian Andrei Paraschivescu,
  35. Constantin Dumitru,
  36. Florenţiu Tănase,
  37. Silviu Ion Radu,
  38. Marian Marius Arcăleanu,
  39. Lucian Marius Negoiţă,
  40. Cristina Anca Zevedei,
  41. Maria Eugenia Secară,
  42. Florin Cristian Goian
  43. Dumitru Godînca

Comuniştii, cu mult peste PD-ul şi PSD-ul din Republica Moldova

Partidul Comunistilor din Republica Moldova a castigat alegerile cu 62,9% din voturi, potrivit rezultatele oficiale anuntate de Comisia Electorala Centrala dupa numararea a 4,45% din buletinele de vot, in conditiile in care exit-pollul credita PCRM cu 44,7% din sufragii.
In acelasi timp, Partidul Liberal - care il are in fruntea listei pe Dorin Chirtoaca, primarul Chisinaului, formatiune pe care exit-pollul o clasase pe locul al doilea, cu 14,7% din voturi - nu reuseste sa atinga pragul de 6% necesar intrarii in Parlament, potrivit rezultatelor oficiale partiale. Liberalii lui Chirtoaca au obtinut 5,11% din voturi, potrivit Comisiei Electorale Centrale.

De asemenea, Partidul Liberal Democrat din Moldova (PDLM), creditat de exit-poll cu 14% din voturi, a obtinut numai 7,47% din sufragii, dupa numararea primelor buletine de vot.

Cealalta formatiune care ar intra in Parlament este Alianta Moldova Noastra, cu 7,59% din voturi. Exit-pollul indica 9,9% din sufragii pentru AMN-ul lui Serafim Urechean.

In cazul tuturor acestor trei partide, rezultatele partiale anuntate la ora 24.00, dupa numararea a 4,45% din buletine, indica un scor usor mai slab decat la primele rezultate anuntate la ora 23.00, dupa numararea a mai putin de 1% din sufragii.

Rezultatele oficiale partiale inregistreaza, de asemenea, un avans semnificativ pentru formatiuni considerate "outsideri". Este vorba despre Partidul Social Democrat, cu 5,8% din voturi (mai multe decat PL-ul lui Chirtoaca).

Partidul Democrat are 3,6% din voturi, urmat de Partidul Popular Crestin Democrat al lui Iurie Rosca cu 3,34% din voturi, fata de 2,8% cat indica exit-pollul si 4,8% cat indicau primele rezultate. De asemenea, Uniunea Centrista UCM a fostului premier Vasile Tarlev are 2,59% din voturi.

Presedintele Vladimir Voronin declarase duminica, la vot, ca si-ar dori ca in Parlament sa intre cat mai multe formatiuni, pentru a avea cu cine face aliante. Comentand primele rezultate ale exit-pollului, Voronin a spus ca "este un sondaj doar", iar "cifrele se vor mai schimba".

Exit-pollul realizat de catre Institutul de Politici Publice, Institutul European de Studii Politice din Moldova, Asociatia pentru Democratie Participativa ADEPT, CBS AXA si IMAS, a fost intocmit pe baza centralizarii rezultatelor chestionarelor pana la ora 19.00.

Sondajul a fost realizat pe un esantion reprezentativ de 18.000 de persoane, din 200 de sectii de pe teritoriul Republicii Moldova, iar marja de eroare este de plus/minus 1,5%.

Dupa opt ani de guvernare a Partidului Comunistilor, in care acesta a detinut, pe durata celor doua mandate consecutive, o majoritate confortabila pentru a nu tine cont de opinia si initiativele opozitiei, in urma alegerilor din 5 aprilie se asteapta constituirea in viitorul parlament moldovean a doua poluri – pe de o parte, Partidul Comunistilor, in continuare favorit, dar lipsit de aliatii crestin-democrati, si, pe de alta parte, cele trei partide de orientare liberala.

Marea necunoscuta a scrutinului de duminica o constituia raportul dintre polul comunist si cel liberal. Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidul Liberal (PL) si Alianta Moldova Noastra (AMN), toate trei cu doctrina liberala, au anuntat deja ca vor constitui o alianta postelectorala.

"Proba de foc" a viitorului Parlament va fi alegerea noului sef de stat, pentru desemnarea caruia este nevoie de voturile a 61 de deputati din cei 101. In cazul esecului repetat de trei ori, Parlamentul este dizolvat si sunt fixate alegeri anticipate. In aceste conditii, fie Partidul Comunistilor va avea nevoie de aliati pentru a instala un nou sef de stat, fie partidele necomuniste vor trebui sa se alieze pentru a alege un presedinte.

"Cel mai important este sa nu existe tradatori printre democrati", a declarat inainte de alegeri, intr-un interviu, vicepresedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoaca. Dorin Chirtoaca, care in 2007, la 29 de ani neimpliniti, a invins candidatul Partidului Comunistilor in competitia pentru Primaria Chisinau, spune ca cel mai mare pericol pentru Republica Moldova va fi daca printre partidele democratice care vor intra in Parlament vor fi din nou tradatori care vor vota impreuna cu comunistii, in conditiile in care miza acestor alegeri legislative este, de fapt, alegerea unui nou presedinte al tarii de catre viitorul legislativ.

Comunistii vor obtine probabil 56 de mandate de parlamentar, insuficiente pentru a desemna presedintele republicii. Urmează fie ca unul din partidele de opozitie sa tradeze, fie organizarea unor alegeri anticipate alegeri anticipate, comenteaza si Cotidianul.

Dorin Chirtoaca, aflat in fruntea listei electorale a Partidului Liberal, a spus ca formatiunea sa va propune in viitorul parlament o alianta tuturor partidelor, cu exceptia celui comunist. "Vom vedea insa cum vor proceda partidele care se declara anticomuniste, dar care, din pacate, au mai multe precedente de colaborare cu nomenclatura comunista. Sper ca de data aceasta nu vom mai avea parte de tradatori si vom putea constitui o guvernare democratica, o guvernare care sa rezolve problemele acumulate de ani de zile in Republica Moldova", a declarat Chirtoaca.

Avand in vedere ca PLDM a fost constituit in urma cu un an si jumatate, Dorin Chirtoaca nu se putea referi decat la AMN, atunci cand a afirmat ca riscul cel mare sunt "partidele care se declara anticomuniste, dar care, din pacate, au mai multe precedente de colaborare cu nomenclatura comunista". Liderul AMN, Serafim Urechean, care in ultimul timp a adoptat o retorica radical anticomunista, a lucrat impreuna cu actualul presedinte Vladimir Voronin in structurile fostului Partid Comunist al URSS.

Voronin sugereaza ca exclude aliantele, mizand pe voturi nominale ale liberalilor

Presedintele Vladimir Voronin, lider al Partidului Comunistilor, a declarat duminica seara ca programele partidelor care au mai intratin Parlament sunt prea diferite pentru a face o coalitie de guvernare,in schimb mai multi deputati liberali "s-ar putea convinge singuri" sa voteze cu PCRM.

Presedintele in exercitiu al Republicii Moldova a spus ca va examina cu atentie componenta nominala a viitorilor deputati ai formatiunilor care vor intrain Parlament. "Nu-i vom racola. Vor constientiza ei singuri ca trebuie sa voteze cu noi pentru noul presedinte", a declarat Vladimir Voronin.

"Noi foarte bine ne-am ispravit cu guvernarea in opt ani fara coalitie. Cel mai bine ar fi sa fie o guvernare fara coalitie, pentru ca programele sunt foarte diferite cu partidele care, potrivit exit-pollului, ar intra in Parlament", a spus Voronin intr-un briefing convocat la sediul PCRM.

"Este un sondaj doar, cifrele se vor mai schimba", a declarat Voronin comentand rezultatele unui exit-pollului. Comunistii au obtinut majoritatea pentru validarea unui nou guvern, dar nu si pentru a alege un nou sef al statului.

Mandatul lui Voronin expira la 7 aprilie si mai poate fi prelungit cu inca doua luni, dar ulterior liderul comunist nu mai are dreptul de a candida dupa ce opt ani s-a aflat in fruntea statului. Pentru alegerea presedintelui sunt necesare 61 de voturi, astfel ca partidul comunist avea nevoie deinca cinci voturi pentru a-si impune propriul presedinte.

vineri, aprilie 03, 2009

Scoala de comunicare a OT PDL - Seminar 2 Brasov

În perioada 3-5 aprilie va avea loc la Braşov cel de-al doilea seminar al Şcolii Naţionale de Comunicare Politică a OT PDL. Tema întîlniri ,, Organizarea partidelor” va cuprinde o dezbatere a statutului, şi funcţiilor partidului şi discuţii privind disfuncţionalităţile comunicării interne şi compatibilizarea mesajelor partidului cu diferite categorii de electorat. Invitaţii cu care se vor aborda aceste probleme sunt Valeriu Stoica, vicepreşedinte al PDL, unul din autorii statutului si programului politic al PDL, prof. univ. Cristian Preda, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, şi candidat PDL pentru Parlamentul European, Gheorghe Scripcaru, vicepreşedinte PDL şi Primar al municipiului Braşov, şi alţi invitaţi.

Discuţiile şi dezbaterile vor fi însoţite de 2 workshop-uri ce vor încerca să abordeze problema comunicărrii unei decizii în cadrul partidului şi susţinerea platformei propriului partid în faţa diverselor categorii de cetăţeni.

Comunicarea şi organizarea internă precum şi susţinerea platformei propriului partid reprezintă un element important din zestrea unui lider politic de succes. Exerciţiile filmate vor pune accent pe comunicarea eficientă a unei decizii către membri în cadrul unei şedinţe interne şi prezentarea programului politic al partidului în diferite situaţii.

SEMINAR 2:

Organizarea si comunicarea interna a partidului

Brasov 3-5 aprilie

Locatia seminariilor: Hotel Aro Palace, Sala Europa 3

Obiective

Identificarea şi analiza critică a principalelor disfuncţionalităţi de organizare a unui partid

Înţelegerea rolului comunicării în interiorul organizaţiei

Program

Vineri

16.30 - 19.00 Deschidere

Klaus Sollfrank, director general Fundaţia Hanns Seidel România,

George Scriparu, Primar Mun. Brasov, vicepresedinte PDL

Parte teoretică I. Organizaţia politică – funcţii şi disfuncţii. Rolul statutului (expunere) Lector: Valeriu Stoica

Dezbateri Compatibilizarea ofertei politice cu aşteptările electoratului (Analiză critică a propriului statut si a programului politic) (dezbateri). Abordare politica

Lector: Cristian Preda

20.0 Masa de seară

Sîmbătă

9.00 – 11.00 Dezbatere - Identificarea şi analiza critică a principalelor disfuncţionalităţi de organizare ale unui partid. Rolului comunicării în interiorul organizaţiei.

Lectori: Catalin Avramescu

11.00 – 11.30 Pauză de cafea

12.00 – 13.30 Workshop II (Posibile blocaje şi remedii ale comunicării într-o organizaţie politică Organizarea unei şedinţe de partid, în cadrul căreia se defineşte poziţia politică a organizaţiei faţă de o posibilă alianţă politică

Traineri: Catalin Avramescu , Raluca Boboc (consilier politic),

13.30 – 15.30 Masă de prînz

15.30 – 17.00 Compatibilizarea ofertei politice cu aşteptările electoratului Abordare sociologica. ( Analiză critică a propriului statut si a programului politic)

Lector : Sebastian Lazaroiu

17.00 – 17.30 Pauză de cafea

17.30 – 19.30 Workshop I Limbajul si comunicarea cu electoratul (dezbateri) Susţinerea platformei propriului partid într-o emisiune tv (cu asumarea rolurilor politice proprii şi a celor adverse);

Trainer: Sebastian Lazaroiu, Raluca Boboc (consilier politic)

20. 00 Masa de seara

Duminică

9.00 – 11.00 Analiza materialelor filmate

11.00 – 12,00 Importantei precampaniei in strategia de alegeri pentru europarlamentare. si specificul acestei campanii”

- Traineri: Sebastian Lazaroiu, Raluca Boboc

- invitat un candidat la europarlamentare Dragos Florin David, parlamentar european

miercuri, octombrie 29, 2008

Lansarea programului de guvernare pe Tineret si sport

Cateva sute de membri ai organizaţiei de tineret ai PD-L au fost prezenţi, sambătă, la complexul olimpic Izvorani- Ilfov, pentru ca liderii partidului să le prezinte prevederile programului de guvernare al partidului, secţiunea tineret şi sportLa acest eveniment a participat echipa de conducere a PD-L, precum Emil Boc, Theodor Stolojan, Adriean Videanu, Vasile Blaga, Monica Iacob Ridzi, Elena Udrea, Elena Băsescu si Liviu Negoiţă.
Capitolul 5. Tineret şi sport

Situaţia actuală• Tinerii sunt sprijiniţi de statul român atâta timp cât sunt implicaţi într-un sistem centralizat de educaţie. După absolvire, când îşi caută primul loc de muncă, statul nu le mai urmăreşte nici evoluţia şi nici nu le mai acordă sprijinul necesar;• Guvernele precedente au manifestat un dezinteres acut faţă de problemele specifice etapei de transformare a tinerilor din consumatori în generatori de resurse. Responsabilitatea faţă de această categorie socială este inexistentă;• Lipseşte interesul pentru crearea condiţiilor necesare petrecerii timpului liber. De pildă, sportul este practicat în prezent de tot mai puţine persoane. Una dintre cauzele majore ţine de cultura precară faţă de rolul sportului pentru o viaţă lungă şi sănătoasă. Obezitatea, bolile cardio-vasculare şi diabetul se numără printre afecţiunile tot mai des întâlnite în rândul românilor;• Investiţiile minime în bazele sportive din ultimele două decenii au dus la o puternică degradare a bazei materiale;• Sportul de performanţă şi cel de masă, în egală măsură, a fost defavorizat în România. O strategie coerentă în materie lipseşte cu desăvârşire. Astfel, sunt sacrificate şi oportunităţile date de aderarea la UE, prin care sportul românesc are posibilitatea de a beneficia de fonduri suplimentare;• Nu în ultimul rând, la nivelul competiţiilor sportive apar probleme precum presiuni comerciale, exploatarea sportivilor, rasismul, violenţa, transferurile de jucători cu vârste sub 16 ani, doparea, corupţia sau spălarea banilor. Ca o consecinţă, integrarea socială, valorile culturale, starea de sănătate a populaţiei, indiferent de vârstă, sunt într-o continuă deteriorare. Viziunea PD-L Susţinerea tinerilor şi promovarea spiritului de echitate şi protejare a integrităţii fizice şi morale prin sport. Asigurarea bazei materiale sportive, începând cu învăţământul primar, ca o condiţie esenţială pentru viaţă şi minte sănătoasă.Obiective de guvernare• Sprijinirea angajării tinerilor în conformitate cu specializările obţinute pentru a stopa exodul forţei de muncă tinere şi specializate din ţară; • „Prima casă pentru tineri” – program dezvoltat prin implicarea autorităţilor publice în rezolvarea problemei locative a tinerilor;• Dezvoltarea sportului de masă şi a infrastructurii sportive;
• Valorificarea economică a activităţilor sportive şi creşterea rolului managementului sportiv: România poate beneficia nu numai din punctul de vedere al imaginii pe plan mondial, ci şi în plan financiar;• Creşterea rolului educaţiei fizice şi a sportului în şcoli;• Dezvoltarea resurselor umane din domeniul sportului şi sprijinirea sportului de performanţă ;• Absorbţia fondurilor europene pentru dezvoltarea sportului din România, a bazelor de antrenament şi recreative.

Direcţii de acţiune
Tineret
• Crearea Ministerului pentru Tineret şi Sport, cu atribuţii în ceea ce priveşte promovarea politicilor specifice tinerilor şi sportului;• Construirea de locuinţe sociale pentru tineri pe întreg teritoriul ţării, acordate iniţial în regim de închiriere;• Acordarea de facilităţi pentru tinerii care doresc să îşi achiziţioneze o locuinţă;• Subvenţionarea dobânzii pe o perioadă de 12 luni, în cazul creditelor pentru achiziţia de bunuri de folosinţă îndelungată procurate în primul an de căsnicie;• Stabilirea de parteneriate strategice ale Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă cu unităţile de învăţământ mediu şi superior;• Introducerea în curricula şcolară de cursuri de specializare destinate tinerilor în vederea aprofundării practice a cunoştinţelor dobândite la ultimul nivel educaţional absolvit;• Transformarea Centrelor Regionale de Formare Profesională a Adulţilor (CRFPA) în centre judeţene cu acelaşi specific (CJFPA), cu o mai mare orientare către formarea persoanelor tinere;• Crearea unei baze de date la nivel naţional cu locurile de muncă disponibile din România;• Înfiinţarea, în colaborare cu administraţia locală, a centrelor de babysitting pentru mamele care doresc să îşi continue cariera profesională înainte de împlinirea a doi ani de la naşterea copilului; pregătirea cadrelor specializate care să se ocupe de aceşti copii;• Înfiinţarea unui serviciu de supraveghere şi îngrijire a copiilor cu vârsta de până în trei ani, în cazul mamelor care au ales să continue cariera profesională înainte de termenul legal de doi ani al concediului maternal;
Sport
• Elaborarea unei Strategii Naţionale şi a unei noi legi in domeniul sportului;• O nouă Lege a Educaţiei Fizice şi Sportului ;• Implicarea si cointeresarea autorităţilor Administraţiei Publice Locale în crearea si dezvoltarea bazei materiale, precum şi a structurilor sportive din plan local şi judeţean;• Inventarierea şi clarificarea problemelor de proprietate in legatură cu infrastructura sportivă existenta, intabularea proprietăţilor de tip public national şi public local;• Modernizarea şi dezvoltarea reţelei de baze sportive din mediul rural in fiecare localitate;• Garantarea drepturilor de proprietate, de marcă a cluburilor sportive şi dezvoltarea componentei de marketing a activităţii asociaţiilor şi a cluburilor sportive;o Organizarea de întreceri sportive, susţinute şi co-finanţate de Guvernul României, precum şi acces gratuit în bazele sportive publice pentru tinerii proveniţi din familii cu venituri reduse;• Reorganizarea şi adaptarea sistemului sportiv pentru persoanele cu handicap, pentru atragerea respectivei categorii de persoane către această disciplină;• Depăşirea dificultăţilor în luarea şi asumarea unor decizii cu privire la eficienţa economică a activităţilor sportive prin schimburi de experienţă între instituţiile abilitate din ţara noastră şi din celelalte state cu puternică tradiţie în domeniul managementului sportiv; • Introducerea unui număr de minim 3 ore de sport pe săptămână în programa şcolară şi garantarea accesului tuturor copiilor apţi pentru acest gen de activitate la orele de educaţie fizică, în conformitate cu normele UE;• Asigurarea unei traiectorii de tip ”dublă carieră” sportivilor de performanţă, prin asigurarea educaţiei şi calificării într-o altă profesie, suplimentar carierei sportive, pentru a sprijini reintegrarea lor în societate;• Accesarea fondurilor comunitare, cum ar fi cele disponibile prin programul Leonardo, pentru facilitarea schimburilor de experienţă cu profesionişti străini din domeniul sportului, cu scopul:o Construirii de baze sportive pentru disciplinele olimpice, conform cerinţelor Comitetului Olimpic Internaţional;o Dezvoltării sportului prin coordonarea activităţilor de management sportiv, marketing sportiv, cercetare şi a facilităţilor fiscale prin intermediul unei instituţii specializate;o Înfiinţării unor centre moderne de recuperare sportivă;• Accesarea fondurilor europene disponibile pentru activităţi şi iniţiative publice sau private în sfera sportului prin programele specifice: INTERREG, LEADER, EQUAL, URBAN, Programul Youth, Programul de Învăţare Continuă, Programul UE pentru sănătatea publică şi Programul European Life +;• Implementarea propunerilor şi a recomandărilor din Carta Albă a Sportului.



REALITATEA.NET - Emil Boc, la un meci de fotbal: Eu sunt Maradona din PD-L, cu burtica un pic cam mare

REALITATEA.NET - PD-L ameninţă Guvernul cu moţiunea de cenzură dacă blochează majorarea salariilor


Liderul PD-L precizează că motivele invocate de Guvern referitoare la lipsa resurselor financiare nu se susţin. "Tăriceanu şi guvernul PNL-PSD se plâng că nu are bani pentru creşterea salariilor. Dragi tineri, e o minciună ordinară. Guvernul a dat 600 de milioane clientelei politice, acordă salarii de 30-50.000 de euro pe lună pentru şefii de agenţii guvernamentale şi cumpără Loganuri de 70.000 de euro (...) Bani se vor găsi din stoparea risipei şi prin legea salarizării unice a bugetarilor. Avem fonduri europene pentru infrastructură de care Tăriceanu şi Geoană nu se ating", a mai susţinut pedelistul.

vineri, septembrie 26, 2008

Comunicat de presa


Bruxelles, 25 septembrie 2008



Maria Petre, deputat european PPE-DE (PD-L) a fost desemnata ieri, 24 septembrie, raportor al comisiei AGRI din Parlamentul European, pe o tema extrem de interesanta si de actuala: "Asigurarea calitatii alimentelor - armonizarea sau recunoasterea reciproca a standardelor" raport ce urmeaza a fi dezbatut si adoptat in comisie in februarie 2009.

"Ma bucur mult ca sunt responsabila pe acest raport si am dorit sa ma ocup de el din cel putin doua perspective: pentru ca Romania este un producator important de alimente de buna calitate dar si pentru ca, din perspectiva consumatorului, uneori piata ne ofera surprize in materie de standarde, cand e vorba de alimente sau produse alimentare importate.

Nu de putine ori, colegi mei, deputati europeni din comisia de agricultura au fost extrem de critici cu privire la faptul ca suntem poate excesivi cand e vorba de ceea ca producem in interiorul Uniunii si la ce standarde si prea toleranti atunci cand produsele vin din zonele terte.

Primii cu care ma voi consulta sunt producatorii romani iar propunerile lor se vor regasi in raportul meu" a declarat Maria Petre.


miercuri, septembrie 17, 2008

30 de tineri români aduşi la Bruxelles prin concurs cu premii

Europarlamentarul Maria Petre (PD-L, PPE-DE) a organizat în perioada 16 iunie – 20 iulie 2008 un concurs pentru tinerii români din întreaga ţară cu vârste cuprinse între 18-26 de ani. Concursul s-a desfăşurat sub titulatura „Tineri pentru Europa” şi a rezidat într-un formular alcătuit din 25 de întrebări ce vizau chestiuni elementare din angrenajul Uniunii Europene. Din cei aproximativ 400 de participanţi înscrişi iniţial au fost selectaţi cei mai buni 30 de tineri din toate regiunile României. Cei 15 băieţi şi cele 15 fete din diverse instituţii de învăţământ au câştigat o excursie la Bruxelles în perioada 9-13 septembrie 2008. Printre câştigători s-au aflat atât absolvenţi ai unor universităţi cu renume din ţară, cât şi tineri cu studii încă în curs, pe diferite specializări: management, studii europene, relaţii internaţionale, studii economice, ştiinţe politice, ş.a. Scopul acestei competiţii a fost acela de a aduce la Bruxelles un grup de tineri români pe baza cunoştinţelor lor legate de construcţia europeană şi modul în care funcţionează întreaga entitate politică, socială şi economică dezvoltată în Europa. „Acest concurs le-a oferit tinerilor români şansa de a vedea îndeaproape cum funcţionează Uniunea Europeană, instituţiile sale şi cum sunt reprezentate interesele lor ca cetăţeni europeni de către acestea. În plus am vrut ca prin acest concurs să cresc gradul de conştientizare asupra importanţei proiectului european pentru România şi pentru tineri în special. Uniunea Europeană are nenumărate programe şi politici prin care sprijină tinerii, le oferă posibilitatea de a studia şi lucra în alte ţări pentru a-şi lărgi orizontul cultural şi profesional.”, a declarat europarlamentarul PD-L, Maria Petre. Marţi seară, 9 septembrie, doamna Maria Petre s-a întâlnit cu grupul de tineri la un restaurant din centrul capitalei belgiene pentru a îi cunoaşte personal şi pentru a schimba câteva impresii referitoare la stilul de viaţa din Bruxelles, după ce aceştia au avut o scurtă vizită în cursul zilei la Waterloo. La Parlamentul European tinerii au participat la o conferinţă coordonată de europarlamentarul PD-L Maria Petre şi de administratorul Unităţii de Vizite şi Seminarii din Direcţia Generală de Comunicare, doamna Mariana Cosac. În cadrul acestei întâlniri câştigătorii concursului „Tineri pentru Europa” şi-au putut aprofunda cunoştinţele dobândite în şcoală, pentru cei care au urmat facultăţi cu profil în domeniul studiilor europene sau au putut asimila cunoştinţe noi. Printre temele dezbătute putem aminti de: rolul pe care îl joacă Uniunea Europeană în vederea protecţiei mediului, eventuala aderarea a Croaţiei în 2010, contribuţia fiecărui stat membru la bugetul UE, tratatul de la Lisabona, stoparea dezvoltării economice cauzată de aderarea celor 10 state în anul 2004, intenţiile de aderare a unor state precum Norvegia, Elveţia sau Islanda. Contribuţia tinerilor la aceste discuţii a fost însemnată, iar întrebările puse de ei au vizat puncte importante precum: rapoartele de ţară pe justiţie, elementele de securitate europeană, şansele elaborării unui „plan B” pentru semnarea tratatului de la Lisabona care ar urma să uşureze luarea deciziilor la nivelul UE, relaţiile UE-Rusia, reformarea Uniunii. Vizita grupului de români la Parlament nu s-a încheiat înainte ca aceştia să participe în calitate de observatori la o şedinţă ţinută chiar de preşedintele Comisiei Europene José Manuel Durão Barroso pe tema migraţiei. A urmat întâlnirea de la Comisia Europeană unde Leonard Orban a luat contact direct cu grupul venit de la Bucureşti şi a propus un dialog liber. La sediul Berlaymont, comisarul european pentru Multilingvism le-a vorbit tinerilor despre responsabilităţile pe care le are un comisar european şi despre procesul de luare al deciziilor. Întrevederea nu a durat mai mult de 80 de minute motiv pentru care cei 30 de adolescenţi au trecut direct la întrebări, ţintind mai mult spre problemele actuale ale Uniunii, printre care: reducerea numărului de comisari începând cu anul 2009, rolul preşedintelui francez în medierea conflictului din Georgia, complexitatea procesului de modificare a unui tratat UE, implicarea Uniunii în zona Caucazului şi obţinerea unui amendament în vederea încetării conflictului dintre Georgia şi Rusia, ş.a. Spre încheiere s-a putut discuta despre politica de lărgire dusă de Uniunea Europeană şi sprijinul redus pe care aceasta îl deţine în acest sens. Ziua de vineri a fost marcată de un tur ghidat al Bruxelles-ului, iar sâmbătă grupul a revenit la Bucureşti, de aici urmând ca fiecare să plece spre oraşul său. Experienţa unică din Belgia a făcut ca impresiile să apară imediat. “Vă mulţumesc pentru această excursie. În primul rând, iniţiativa Dumneavoastră mi-a fost de folos în vederea deciziilor pe care le voi lua în legătură cu viitorul meu. Sunt proaspăt student la Ştiinţe Politice şi la Facultatea de Jurnalism, dar până acum nu mă gândeam la varianta de a continua studiile în străinătate. Acum mi-am dat seama că nu este dificil şi există multe oportunităţi. De asemenea, sunt bucuros că mi-am înmulţit lista de prieteni. Vizita de la instituţiile europene a fost o experienţă unică până acum, dar care sper să se repete. Încă o dată, mulţumiri!”, spune Cristian Andrei Jujan. „Nu înainte de a reîncepe activităţile pe care le-am întrerupt pentru scurt timp fiind în excursia organizată de Dumneavoastră la Bruxelles, doresc să vă mulţumesc pentru aceste minunate zile petrecute acolo. Pentru mine a fost într-adevăr un lucru deosebit să mă aflu în Belgia, să vizitez cele mai importante instituţii ale UE şi să cunosc oameni care lucrează acolo. Ţin foarte mult să vă felicit atât pe Dumneavoastră, cât şi pe cele două asistente, Anne-Marie şi Georgiana, care v-au sprijinit pentru derularea acestui proiect, pentru că aţi adunat tineri din toată ţara care s-au cunoscut şi au socializat foarte bine. A fost un lucru extraordinar! În ceea ce mă priveşte, această vizită a fost ca un surplus şi ca o răsplată pentru tot ce am făcut până acum în domeniul dreptului comunitar. În luna iulie a.c. am terminat un masterat pe drept comunitar în Franţa şi, profesional, doresc să lucrez pentru o instituţie europeană. Încă o dată vreau să vă mulţumesc pentru această minunată excursie şi pentru faptul că v-aţi gândit la noi, tinerii din România. Felicitări pentru acest proiect!”, Simona Pînzariu. "Pentru mine această excursie a însemnat o apropiere de mediul despre care am învăţat în facultate. Am absolvit două facultăţi în domeniu, motiv pentru care vizita celor două instituţii ale Uniunii Europene, Parlamentul European şi Comisia Europeană, întâlnirile cu doamna eurodeputat Maria Petre şi cu domnul comisar Leonard Orban, au fost o şansă extraordinară. Visul meu este să lucrez ca funcţionar al Comisiei Europene, această excursie având un rol important în creşterea motivaţiei pentru a-mi îndeplini visul.", ne transmite Roxana Maria Dascălu. „Sunt foarte fericită că am putut să aduc la Parlamentul European 30 de tineri din toată România. M-aş bucura să aud că şi alţi colegi aplică proiectul. 35 de parlamentari europeni români x 30 de tineri = 1000 de tineri competenţi, stimulaţi să continue.”, a ţinut să puncteze Maria Petre, deputat PPE-DE, PD-L.




Bruxelles,

Cristian Ionuţ Bîrdac