Se afișează postările cu eticheta Sondaj. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sondaj. Afișați toate postările

marți, iulie 21, 2009

Sondaj BCS: Traian Băsescu are cele mai mari şanse să fie ales preşedinte al Românei în toamnă

Viaţa politică nu trezeşte interesul românilor. O arată un sodaj de opinie realizat de BCS în perioada 9 –16 iulie 2009. La întrebarea "Cât de mult vă interesează viaţa politică din România?", 43,5% dintre persoanele intervievate au răspuns că sunt interesate "destul de puţin", 27,5% foarte puţin/deloc. Doar 6% dintre cei care au răspuns sunt foarte interesaţi de viaţa politică românească, iar 21,5% sunt interesaţi.

40% din populaţia cu drept de vot va merge la scrutinul prezindeţial din toamnă, iar 35,2 procente spun că probabil că vor vota, conform BCS. Doar 10,4% dintre persoanele intervievate au declarat că nu vor merge să voteze la alegerile prezindeţiale, iar 9% spun că probabil nu vor vota. 5,4% din respondenţi nu au decis ce vor face.

Traian Băsescu are cele mai mari şanse să fie ales din nou preşedinte al României. Potrivit unui sondaj BCS, actualul şef al statului ar fi votat din nou de 35,4% din persoanele cu drept de vot. Pe locul doi ar ieşi liderul PNL, Crin Antonescu, cu 21,5 procente, în timp ce preşedintele PSD, Mircea Geoană, s-ar clasa pe locul al treilea, cu 19,1%. Pe locul IV s-ar plasa Corneliu Vadim Tudor 7,9%.

PDL + PNL ar fi cea mai potrivită coaliţie guvernamentală (20,2%), reiese din sondajul de opinie realizat de BCS. Ţinând cont de ponderea partidelor în Parlament, pe locul doi în preferinţele românilor se află PSD+PNL, cu 19,5%, urmată de PSD+PDL, cu 19,2%. Pentru 23% dintre persoanele intervievate componenţa guvernului este indiferentă.

Sondajul de opinie al Biroul de Cercetări Sociale (BCS) a fost realizat în perioada 9 - 16 iulie 2009, pe un eşantion de 1.069 de persoane în vârstă de peste 18 ani, cu o eroare de +/-3%. 

Sursa: realitatea.net


marți, mai 05, 2009

Comentariu la Evanghelia dupa CSOP

........................Mi-am denumit astfel aceasta postare deoarece multi dintre noi luam de bune sondajele si uitam ca o luna de zile (o campanie electorala) poate schimba definitiv clasamentul. Sondajele influenteaza soarta votului, cu siguranta, iar romanii nostri voteaza ca oile........................

Ultima evanghelie lansata de CSOP in eter arata ca Basescu e pe primul loc in trendul electoral. Nimic surprinzator, Basescu este un politician confirmat in ultimii 19 ani, ca primar al capitalei si ca presedinte al Romaniei. Surprinzatoare sunt insa celelalte aparitii, care arata ca la romani inca se practica votul politic, iar greutatea numelui este este surclasata de greutatea partidului. Spre exemplu, conu' Antonescu are doar punctele partidului, cele 14%, numele sau neadaugand nimic la numarul de voturi pe care le-ar obtine PNL-ul. In cazul tov. Geoana, PSD-ul pierde procente. Ca partid, cu cele 34% obtinute la legislativele din toamna, PSD-ul ar sta linistit si ar astepta al doilea tur de scrutin pentru prezidentiale. Numai ca Geoana nu este vazut bine si trage partidul in jos, pana la 19%. In cazul principelui Radu Duda, lipsa unui sprijin politic il duce in coada clasamentului (4%), fiind surclasat si de C. V. Tudor, acesta din urma fiind cotat la 5%. In cazul PD-L, sprijinul acordat de cetateni persoanei actualului presedinte se adauga la sprijinul acordat partidului, Basescu insumand 33% din partea partidului cu alte 19 procente pe care le ia din alte parti (nehotarati sau simpatizanti ai altor partide).
Principala surpriza in sondajul de mai jos, preluat de catre colegii mei, este increderea acordata de romani lui Sorin Oprescu (37%). Inca o data se dovedeste ca mass media face minuni. Va amintiti melodia celor de la Modern Talking: "TV Makes It, TV Even Breaks It TV Makes The Superstar Wherever You Are". Cam asa si cu Oprescu. O existenta stearsa, ca primar general al capitalei, in care nici nu este in stare sa se tina de proiectele lasate mostenire de prea-injuratul Videanu.
Ingrijorator pentru alegerile europarlamentare mi se pare factorul prezenta la vot. 31% mi se pare prea putin. Este un vot de blam acordat intregii clase politice, aceasta pierzandu-si prerogativa de a fi reprezentantii populatiei in forurile legislative. Cand doar putin peste un sfert din populatie da votul (care in prima instanta va fi un vot care exprima increderea intr-un politician), este un semnal de alarma care spune ca oamenii doresc o innoire. Dezinteresul romaniei pentru politica sunt roadele semanate de guvernarile PSD si PNL, pe care astazi le culege PD-L-ul. Este greu de a recastiga increderea cetatenilor. Nu doar in PD-L, ci in clasa politica in general. Nu trebuie mult. Doar profesionalism si integritate, caracteristici specifice tineretului.


52% dintre romani cred ca Basescu va castiga prezidentialele


52% dintre romani cred ca Traian Basescu va castiga alegerile prezidentiale, in timp ce 19% sunt de parere ca Mircea Geoana poate ajunge presedinte.
14% dintre romani cred ca liberalul Crin Antonescu ar castiga prezidentialele, in timp ce doar 6% le dau sanse lui Sorin Oprescu si 4% Principelui Radu Duda, arata un sondaj CSOP, realizat la sfarsitul lunii aprilie.
Intrebati cu cine ar vota daca duminica viitoare ar fi alegeri prezidentiale, 40% dintre respondeti l-au indicat pe Traian Basescu, 19% ar vota cu Mircea Geoana, 15% cu Crin Antonescu, 8% l-ar vota pe Sorin Oprescu, Gigi Becali ar primi 7% din voturi, Corneliu Vadim Tudor ar primi 5% din voturi si Principele Radu Duda ar obtine 4%.
La capitolul incredere, Traian Basescu se claseaza din nou pe primul loc cu 40% din optiuni, fiind urmat de Sorin Oprescu - 37% si Mugur Isarescu - 34%. Emil Boc si Crin Antonescu au acelasi procent in privinta increderii romanilor - 29%, si sunt urmati de Mircea Geoana cu 25%, Stolojan 20%, Ion Iliescu 16% si Principele Radu Duda cu 11%.

Cifre la europarlamentare

Intrebati ce partid politic ar obtine cele mai multe voturi la alegerile pentru PE, 46% dintre cei chestionati au raspuns PD-L, 35% PSD+PC si 14% - PNL.
Doar 31% dintre cei chestionati sunt siguri ca se vor prezenta la vot pe 7 iunie in timp ce 11% au raspuns ca nu vor vota. Din totalul de 64% de romani care s-ar prezenta la urne, 35% ar vota cu PD-L, 31% ar vota cu alianta PSD+PC, 16% cu PNL si 7% cu UDMR. Candidata independenta Elena Basescu ar obtine 4% din voturi.

Romanii si criza

7% dintre romani cred ca actuala criza economica inseamna sfarsitul capitalismului in lume, 22% nu sunt de acord cu acest lucru si 37% nu stiu sau nu raspund.
De asemenea, 87% dintre cei intervievati sunt de acord sau partial de acord ca romanii ar trebui sa fie solidari pe timp de criza si ca politicienii nu ar trebui sa se mai certe in aceasta perioada.
Doar 21% dintre romani nu sunt de acord cu imprumutul Romaniei la FMI.
Sondajul CSOP a fost realizat pe 803 persoane si are o marja de eroare de 3,5% cu o probabilitate de 0,95.