Liderul PDL, premierul în exerciţiu Emil Boc a susţinut, joi seara, că democrat-liberalii i-au transmis preşedintelui Traian Băsescu o propunere pentru postul de prim-ministru care nu a fost însă acceptată de şeful statului şi a evitat să precizeze dacă propunerea PDL a fost Monica Macovei.
"Ne-am consultat dimineaţa la partid, am transmis o propunere politică, dar care nu a fost acceptată de preşedinte", a spus Boc, la Realitatea TV.
Întrebat dacă propunerea PDL a fost Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, Boc a evitat să răspundă, arătând că nu poate nici să confirme, nici să infirme această variantă.
Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, joi, la Antena 3, că propunerea vizându-l pe Croitoru a fost a preşedintelui Băsescu şi a refuzat să precizeze care este propunerea pe care democrat-liberalii au transmis-o joi dimineaţă la Cotroceni.
"A fost o decizie între liderii partidului, până nu avem o discuţie în interiorul structurii instituţionale a partidului ... nu pot să vă spun", a spus el.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, că l-a desemnat pentru funcţia de premier pe Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.
PD-L a primit cele mai mari donaţii în bani de la începutul campaniei electorale, informează agenţia NewsIn. La polul opus, se află Partidul Naţional Liberal şi Partidul România Mare, care au obţinut de şase ori mai puţini bani din donaţii. Datele au fost furnizate agenţiei Newsin de către Autoritatea Electorală Permanentă.PD-L este formaţiune către care s-au îndreptat cele mai multe donaţii - peste 700.000 de lei. Pe locul al doilea se situează Alianţa PSD-PC, cu aproape 300.000 de lei. UDMR a strâns de la donatori peste 170.000 de lei. PNL, în schimb, se poate compara cu PRM, care a primit cu doar 15.000 de lei mai puţin decât fostul partid de guvernământ. Pentru candidaţii independenţi donatorii au fost mai strânşi la pungă. Generalul în rezervă Pavel Abraham a primit 20.00 de lei, iar Elena Băsescu doar 16.000 de lei.Potrivit NewsIn, candidaţii au obţinut de la începutul campaniei electorale şi până pe 24 mai suma de 1.600.000 de lei, reprezentând donaţii pe care le-au declarat la Autoritatea Electorală. Forţa Civică nu a declarat niciun leu ca donaţie, mai precizează NewsIn.
Prim-vicepreşedintele PD-L,Theodor Stolojan, a declarat, vineri, că Traian Băsescu este candidatul pe care partidul său îl sprijină la alegerile prezidenţiale, decizia în acest sens fiind de mult adoptată de PD-L, dar precizează că şeful statului nu a trimis niciun mesaj partidului.
"Candidatul nostru este actualul preşedinte Traian Băsescu", a declarat, vineri, Stolojan, în cadrul unei manifestări electorale desfăşurate la Târgovişte.
Contactat de NewsIn, Stolojan a afirmat că preşedintele Băsescu nu i-a comunicat intenţia sa fermă de a candida, în schimb PD-L este hotărât să susţină o nouă candidatură a actualului şef al statului. "Am făcut această declaraţie în contextul unei manifestări electorale, referindu-mă la faptul că în acest an avem două evenimente electorale: alegerile europarlamentare şi alegerile prezidenţiale, unde vrem să-l susţinem pe Traian Băsescu", a spus Stolojan.
Prim-vicepreşedintele PD-L a spus că Băsescu nu şi-a exprimat disponibilitatea de a candida, dar partidul îşi doreşte să-l susţină pentru un al doilea mandat. "Decizia asta partidul a luat-o demult", a adăugat Stolojan.
În urmă cu două săptămâni, la 9 mai, la lansarea candidaţilor PD-L pentru europarlamentare, preşedintele Traian Băsescu a anuţat că va merge mult prin ţară "nu numai în luna mai, ci şi în iunie, în iulie, în august şi în noiembrie şi în decembrie şi în ianuarie" pentru a vedea cum sunt investiţi banii.
"Voi fi pe şantiere cum la fel voi fi şi în multe locuri unde vă sărbătoriţi localităţile. Şi nu numai în luna mai, ci şi în iunie, în iulie, în august, şi în noiembrie, şi în decembrie şi în ianuarie", a declarat preşedintele Băsescu. Afirmaţia sa a fost întâmpinată cu aplauze şi ovaţii din partea invitaţilor la evenimentul de lansare a candidaţilor PD-L pentru Parlamentul European şi a fost comentată, ulterior, ca fiind un prim semn că şeful statului va candida pentru un nou mandat.
Traian Băsescu a afirmat, în repetate rânduri, că nu s-a decis dacă va candida la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestui an.
Într-un raport intern al Ambasadei Austriei obţinut de NewsIn se arată că Traian Băsescu va lua o decizie privind candidatura sa la prezidenţiale abia în septembrie, în funcţie de efectele crizei economice, iar Emil Boc este pregătit drept candidat de rezervă al PD-L. Raportul redactat sub semnătura ambasadorului austriac Martin Eichtinger este datat 14 mai şi adresat MAE vienez, precum şi ambasadelor Austriei de la Bruxelles, Chişinău, Kiev şi Moscova. Documentul obţinut de NewsIn relatează în cinci pagini conţinutul discuţiei cu preşedintele Traian Băsescu avute în acea perioadă la un dejun de lucru cu ambasadorii ţărilor UE acreditaţi la Bucureşti.
"Traian Băsescu nu a luat decizia cu privire la o nouă candidatură", o va face abia în septembrie 2009 şi va depinde de criza economică. În cazul în care criza "va putea fi depăşită cu un minimum de daune pentru populaţie", va candida. "Premierul Boc este pregătit ca şi candidat de rezervă al PD-L, dacă Băsescu nu va mai candida încă o dată," se arată în document.
PD-L şi-a lansat ieri candidaţii pentru europarlamentare în Capitală alegând ca locaţie sectorul 6, scena teatrului Masca, şi ca temă protecţia pensionarilor. Secretarul general Vasile Blaga a folosit ocazia pentru a lansa un avertisment privind mobilizarea activului de partid în campanie. ”Este o campanie în care suntem cot la cot cu PSD”, a subliniat el, cerând activului de partid să umble din casă în casă pentru a compensa dominaţia în afişe a Bucureştiului. Mesajul său nu este întâmplător, fiind susţinut de datele ultimelor sondaje primite în Modrogan. Astfel, dacă în privinşa intenşiei la vot avantajul de cîteva procente al PD-L în faţa PSD se menţine, cînd vine vorba de opţiunile celor ce declară că merg sigur la vot cele două partide aflate la guvernare sunt la egalitate.
Liderii PD-L pun situaţia pe faptul că PSD are un avantaj de 200 de primari, aşa că Blaga le-a cerut militanţilor să demonstreze că PD-L este cel mai bine organizat partid. Totodată, Blaga a lansat ş un mesaj pentru democrat-liberalii din Capitală – PD-L trebuie să recâştige Bucureştiul. ”Dacă nu câştigăm decisiv Bucureştiul, nu câştigăm ţara”, a sintetizat el situaţia în care se află partidul. El le-a trasat lui Liviu Negoiţă şi lui Silvian Ionescu o sarcină aproape imposibilă: să aducă la urne de trei ori mai mulţi locuitori ai sectorului 3 decât la ultimele alegeri. De altfel, aceleaşi mesaje de mobilizare vor fi transmise liderilor de filiale luni, când partidul a programat o şedinţă a Colegiului Director în care organizaţiilor li se va pune clar în vedere faptul că vor fi decapitate dacă nu performează.
Blaga a fost singurul participant la lansare care nu s-a centrat pe situația pensionarilor.
Ministrul Elena Udrea a fost vedeta manifestării. Imediat după imnul partidului, cei aproximativ 200 de participanţi – jumătate tineri, jumătate pensionari – s-au ridicat în picioare pentru a-I cânta La mulţi ani secretarului executiv al PD-L. În discursul său, Udrea a dat asigurări că tot ce a promis în campani pentru colegiu şi sector se va întâmpla, inclusiv metrou în Drumul Taberei. PD-L s-a folosit de situaţia mediatizată a femeii din Bistriţa cu o pensie de 3 lei pentru a le trasnmite alegătorilor, prin imagini cu Emil Boc, că, graţie partidului, ”nu mai există pensie de 3 lei”.
Taian Ungureanu, prietenul pensionarilor
Traian Ungureanu şi-a invocat părinţii pentru a transmite că situaţia precară a pensionarilor este ”criza ce a început înaintea crizei”, ”cea mai veche umilinţă”. ”Mama şi tata au născut în RSR un candidat la UE”, a punctat el, spunând că părinţii săi nu au fost niciodată în Europa, într-un hotel, nu au cont în bancă, nu ştiu să trimită sms-uri şi ”nu ştiu englezeşte dar nici nu candidează la preşedinţie”, o aluzie la Crin Antonescu, care, împreună cu Geoană, ”se bat pentru locul trei” la prezidenţiale. Mesaje în egală măsură către PSD şi PNL au lansat şi Liviu Negoiţă, respectiv Cristian Preda. Primul a spus că o prezentare a familiei socialieste ar începe cu revoluţia bolşevică şi s-ar sfârşi cu Ion Iliescu, în vreme ce Preda a subliniat de ce voturile nu trebuie să se ducă către PNL. În opinia sa, PNL nu mai reprezintă liberalismul, ci a derapat către stânga şi face parte dintr-un grup politic fără influenţă.
"Dacă vom avea un derapaj, adică un şomaj de peste 10%, nu voi mai candida. Cred că ar fi imposibil să te mai adresezi românilor atunci când şomajul ajunge la această cifră catastrofică. În plus, atâtea tone de jigniri am primit în întreg mandatul meu, încât sincer vă spun, că şi asupra acestui punct este de reflectat, chiar dacă nu este esenţial pentru candidatura mea", a afirmat şeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu crede că e normal ca şeful statului să îşi asume răspunderea.
"Preşedintele este şeful statului, iar un stat modern care nu reuşeşte să evite o catastrofă, atunci e normal ca răspunderea să cadă pe şeful statului, pentru că şeful statului a numit un prim-ministru tocmai pentru ca România să iasă din criză", a declarat preşedintele.
Traian Băsescu: Adversarul meu nu este Geoană, sau Crin Antonescu, adversarul meu este criza
"Vă spun şi azi şi vă repet ce am spus şi până în prezent, şi anume că nu am luat până acum o decizie cu privre la candidatura mea la prezidenţiale, pentru că adversarul meu nu e Geoană sau Crin Antonescu ci criza", a explicat preşedintele.
Traian Băsescu: Fata mea, Ioana, trebuie să se justifice asupra veniturilor ei la stat, nu în faţa jurnaliştilor
"Fata mea trebuie să se justifice la stat, nu în faţa jurnaliştilor despre modul în care şi-a achiziţionat apartamentul, pentru că de oriunde ar fi cumpărat un apartament, fie de la Negoiţă, fie din Băneasa, oricum s-ar fi speculat, oricum ar fi fost criticată, iar presa a speculat fals şi s-a întrebat cum ar fi putut să cumpere un apartament de un milion de euro. Fata mea poate să îşi justifice banii până la ultimul leu. Şi această situaţie este doar una dintre cele care arată umilinţa mea ca preşedinte", a declarat Traian Băsescu.
Traian Băsescu: Îmi pare rău că nu am reuşit în mandatul meu să modernizez instituţiile
"Cred că cel mai profund obiectiv al meu a fost ca instituţiile să fie modernizate, lucru pe care nu am reuşit să-l realizez. Am ajuns să ne păcălim că atunci când am intrat în Uniunea Europeană vom avea standarde europene în instituţii, dar eu mi-am dat seama din interior că am atins nişte standarde aflate la limita inferioară. Problema e că nu preşedintele poate modifica sau moderniza instituţiile, ci doar un jucător, şi anume Parlamentul. În Educaţie, în Sănătate şi în Justiţie avem cele mai mari probleme legate de reforme şi modernizare", a explicat şeful statului.
Traian Băsescu: Eu vorbesc frecvent cu miniştrii din cabinetul Boc, cu Mugur Isărescu, cu ministrul de Finanţe
"Eu vorbesc frecvent cu miniştrii din cabinetul Boc, cu Mugur Isărescu, cu ministrul de Finanţe, iar dacă ar fi să vorbesc de la un alt nivel cu ministrul de Finanţe, i-aş reproşa impozitul forfetar, cu toate că are dreptate cu anumite firme care declară că fac afaceri de familie şi aduc mere din Turcia, fac afaceri de milioane de euro pe an şi nu plătesc nici o taxă la stat", a afirmat Băsescu.
Candidaţii PD-L la PE Traian Ungureanu, Cristian Preda şi Monica Macovei au discutat joi la GDS despre relaţia dintre societatea civilă şi politică, definindu-şi drept unul dintre scopurile implicării sub sigla democrat-liberalilor speranţa de ”europeniza” partidele. ”Intrăm în acest joc pentru a duce ceva din experienţa noastră, înspre politică, nu înspre a ne vangheliza, dacă cineva crede că am intrat în politică pentru a semăna cu Vanghelie sau cu Piedone se înşală. Nu o să începem să vorbim ca Vanghelie, să negociem ca Hrebenciuc sau Piedone”, a spus consilierul prezidenţial Cristian Preda.
În opinia sa, contribuţia pe care împreună cu colegii o va aduce va fi aceea de ”a da o faţă europeană” partidelor şi politicii. ”Nu aşteptaţi miracole, aşteptaţi evoluţii”, a spus Traian Ungureanu când a fost întrebat dacă nu cumva asemenea personalităţi sunt exportate la Bruxelles pentru că nu sunt digerate în România. El a subliniat că PD-L nu îl tratează ”ca pe un fel de muţunache de export”. ”Suntem luaţi în serios (în PD-L, n.r.), aşa cum şi noi îi luăm pe ei în serios”, a adăugat el, lăudând formaţiunea în care s-a înscris pentru a adus pe liste personalităţi din afara activului. ”Sunt de părere că nu trebuie să ignorăm meritul unui partid, pe care ştim să-l înjurăm acum, că a reuşit să facă această listă în contra intereselor de partid. Să nu cumva să credeţi că PD-L, sau în PD-L, nu există oameni care îşi visau o listă internă de partid. Gestul acesta trebuie notat cu încredere, aşa cum trebuie notate inerţia şi imobilismul celorlalte liste, care reciclează practic toxina politică a celor două partide - PSD şi PNL”, a adăugat TRU.
El a susţinut că înscrierea sa în PD-L nu înseamnă că nu mai este membru al societăţii civile sau că nu mai este jurnalist. El şi-a reluat criticile la adresa liderului PSD, Mircea Geoană: ”Problema noastră nu e că domnul Geoană ar putea să devină Obama, ci că nu s-a despărţit încă de prietenul părinţilor lui, care e Nicolae Ceauşescu”. ”Geoană ne spune tot timpul că va urma dezastrul, apocalipsa, deşi avem date care spun că ne stabilizăm economic, dar pentru domnia sa e important ca economia să cadă, pentru ca salvatorul PSD să apară şi să culeagă roadele la urne. Doctrina lor, a PSD, este răul vostru spre binele nostru”, a adăugat el. Cât despre numărul unu pe lista PSD, TRU l-a acuzat pe Adrian Severin că lucrează în subteran împotriva României, negociind blocarea rezoluţiilor pe tema Georgia şi Republica Moldova şi sperând ”social-democratizarea lui Voronin”.
Monica Macovei a spus şi ea că rămâne independentă, în ciuda apartenenţei politice. ”Sunt aceeaşi persoană. Aşa o să vorbesc tot timpul. Indepdendenţă înseamnă cum te raportezi la tine însuţi, la atitudinea critică pe care o ai. (...)Vreau să fac politica europeană, da, mi-a luat un timp de gândire, dar ăsta e pasul pe care vreau să-l fac. Abia aştept să lucrez cu parlamentarii europeni”. Macovei şi-a exprimat preferinţa pentru Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European, în timp ce Preda şi Ungureanu ar dori să activeze în Comisia pentru politică externă. TRU a fost cel mai nehotărât: ”Nu am o opţiune angajată. Mă tentează Comisia de politică externă, dar asta îi tentează pe mulţi. Mă interesează şi cea de cultură, dar această nu e cea mai impunătoare. Am să văd acolo”.
Ministrul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, Theodor Paleologu, a declarat, miercuri seara, intr-o emisiune televizata, ca va incerca sa convinga electoratul Principelui Radu sa-si dea voturile lui Traian Basescu, in cazul unui al doilea tur de scrutin la alegerilor prezidentiale din acest an.
"Am spus si o spun in continuare ca printul Radu va fi un vector de civilitate. El este un om care nu injura, nu ataca. Este important sa existe si asta in spatiul public. (...) Ca politician, ce ma intereseaza este unde se duc voturile principelui Radu in turul doi si mie mi se pare normal ca aceste voturi sa se duca la Basescu si nu la Geoana. Asta e singura mea preocupare. Voi incerca sa conving electorii regalisti sa-si dea voturile lui Traian Basescu, ci nu lui Mircea Geoana", a spus ministrul Culturii.
Paleologu a aratat ca nu crede in posibilitatea ca liderul PNL, Crin Antonescu, sa intre in turul doi al alegerilor. Analistii politici au vorbit in ultima perioada despre faptul ca Principele Radu va lua din electoratul presedintelui liberal, in conditiile in care s-a speculat ca Principele ar fi sustinut de liberalul Dinu Patriciu, care a infirmat insa aceste ipoteze.
Premierul Emil Boc (foto) a declarat, miercuri, ca o decizie finala cu privire la asumarea, de catre Guvern, a raspunderii in fata Parlamentului pentru Codurile juridice va fi luata in Coalitie, informeaza Mediafax.
"Este vorba de un Guvern care sta pe baza unui parteneriat PDL-PSD. Orice decizie va fi luata in Coalitie cu privire la masurile majore ale Guvernului care vizeaza angajarea raspunderii", a spus Boc.
Presedintele Traian Basescu i-a adresat, marti, o scrisoare presedintelui Senatului, Mircea Geoana, acuzandu-l ca incearca sa se derobeze de responsabilitatea blocarii in Parlament a dosarelor de coruptie si intarzierea adoptarii codurilor juridice.
Ministerul Turismului lucreaza la o lege a turismului, care va fi depusa in Parlament pana pe 1 iulie si care va sanctiona proprietarii de unitati de cazare de pe litoral care nu deschid pe 15 mai, a declarat joi ministrul de resort, Elena Udrea.
"Lucram la o lege a turismului pe care intentionam sa o ducem in Parlament pana la terminarea acestei sesiuni. Vom foarte nepopulari pentru operatorii din turism pentru ca vor fi introduse sanctiuni noi, de la penalizari, pentru faptul ca nu-si deschid unitatile pe Litoral pe 15 mai, pana la amenzi pentru ca nu respecta obligatiile pe care le au fata de clienti si fata de nivelul de clasificare", a declarat Udrea.
Ministrul Turismului considera ca noua lege la care se lucreaza va fi adoptata pana la finalul acestui an. Udrea a mai spus ca dupa 1 mai foarte multi din hotelieri de pe litoral au reinchis hotelurile.
"Nu poti sa pretinzi turistului sa mearga pe litoral in extrasezon cand la noi hotelurile sunt inchise pana pe 1 sau chiar 15 iunie. Nimeni nu vine pe litoral sa traiasca ca in filmul Shining, unde atmosfera este sumbra, totul este pustiu si gunoaiele zboara pe plaja", a spus Udrea.
Potrivit acesteia, Ministerul Turismului spera sa nu fie obligat sa aplice sanctiuni pentru ca proprietarii de unitati de cazare sa tina deschise hotelurile si in extrasezon.
"La noi a deschide pe 1 mai este o fraza goala. Hotelierii deschid de nevoie pe 15 iunie cand incep turistii sa ajunga pe litioral si tin deschis pana pe 15 septembrie cand li s-au umplut buzunarele" a precizat Udrea.
Moţiunea de cenzură la adresa Guvernului, depusă de PNL şi UDMR, a fost respinsă, miercuri, în Parlament. 16 parlamentari ai Puterii par a fi votat în favoarea iniţiativei Opoziţiei. Moţiunea viza sancţionarea politicii fiscale şi bugetare a Guvernului.
Din cei 402 de parlamentari prezenţi, 272 au votat împotrivă, iar 130 pentru. Numărul celor care au votat în favoarea moţiunii pare a include şi câţiva parlamentari ai Puterii de vreme ce aleşii PNL şi UDMR numără în total 124 de reprezentanţi. O moţiune de cenzură se adoptă cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, fiind necesare minim 236 de voturi.
"Diferenţa este atât de mare încât orice astfel de calcul nu se justifică. Rezultatul spune totul despre soliditatea acestui Guvern" a comentat Emil Boc rezultatul votului, minimalizând importanţa apariţiei unor defecţiuni de vot în rândurile parlamentarilor Puterii.
Premierul a mai afirmat că Guvernul va merge în continuare pe "programul agresiv de investiţii publice majore" şi va promova avea un pachet de garanţii şi ajutoare de stat pentru domenii strategice.
Vicepreşedintele PD-L, Cezar Preda, a apreciat că moţiunea de cenzură a PNL este un demers de campanie prezidenţială penibil, în condiţiile în care liberalii se fac vinovaţi de stadiul în care au lăsat România şi i-a acuzat că îşi canalizează energia asupra un singur român, Traian Băsescu.
"Cât de penibilă poate fi o moţiune de cenzură acum? Este un drept constituţional, dar cum poţi uza şi abuza de el, când eşti atât de incorect, atât de vinovat? Moţiunea nu trebuie să reprezinte un act al minciunii, al pervertirii adevărului, al tupeului deşănţat şi incompetenţei dovedite", a susţinut Preda.
Deputatul i-a acuzat pe liberali că au lăsat un deficit bugetar imens, că au cheltuit 40 de miliarde lei pe clientela politică, achiziţionând televizoare, termopane şi plimbându-se în străinătate, dar şi că nu au reuşit să aducă fonduri europene în ţară.
"Aţi conceput acest document parlamentar ca un element de campanie electorală prezidenţială, ne transmiteţi mesaje în care ne jigniţi în fiecare zi, mesaje din care românii nu mai înţeleg nimic şi nu găsesc nicio soluţie la problemele lor. PNL este rupt de realitate.Toată atenţia şi energia acestui partid sunt canalizate spre un singur român, preşedintele Traian Băsescu. Lăsaţi-ne atunci să ne ocupam noi de ceilalti 22 milioane români, pentru a ieşi din această criză, pe care n-o resimţiţi pentru că v-aţi făcut provizii din bugetul ţării, aţi guvernat după principiul "După noi potopul" sau "Vom trăi şi vom vedea". Într-adevăr, acum se vede cu ce minciuni a fost condusă această ţară", a acuzat democrat-liberalul.
Preda a declarat că România îşi primeşte răsplata în urma evaluării finale făcută de Comisia Europeană, care arată cum a condus PNL în 2008.
Democrat-liberalul a declarat că România are nevoie de Guvernul Emil Boc, de un guvern în interesul românilor şi României, "care practică o politică echilibrată pentru a completa golurile lăsate de PNL, pentru a plăti la un nivel decent salariile, pensiile, alocaţiile, sociale, pentru a relansa economia ţării în condiţii de criză şi a aduce fonduri europene", adăugând că PD-L s-a angajat total în rezolvarea acestei crize.
"Cerem solidaritate politică totală pentru că fiecare cetăţean are dreptul să fie sprijinit să depăsească acest moment greu", a încheiat deputatul PD-L.
Sau hoţii strigă hoţii. Făra doar şi poate. PNL-ul şi-a luat în serios rolul de partid de opoziţie şi începe să acuze coaliţia de starea în care se află românii.
Membrii opoziţiei susţin că niciuna dintre promisiunile electorale ale PSD şi PDL nu pot fi respectate. Dintre acestea sunt amintite creşterea salariilor profesorilor, reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază sau construcţia a aproximativ 1.000 km de autostrăzi. Peneleii uită, în schimb, cine a adus România în această situaţie. Cei 2 ani în care ţara a fost condusă haotic nu sunt opera PD-L. În ţară trebuiau să existe autostrăzi, profesorii aveau de unde să primească 6% din PIB iar TVA-ul putea fi redus. De ce? Simplu. Atunci erau bani. Criza era ceva distant. Guvernul PNL ştia de ea, putea să facă nişte rezerve, putea să aranjeze treburile în aşteptarea zilei Z, în care CRIZA avea să ne lovească. Însă dinozaurii au ştiut ceea ce ne spunea dl. Theodor Stolojan: săracii sunt săraci indiferent dacă este criză sau nu, bogaţii vor şti să facă afaceri şi în vreme de criză, însă pătura de mijloc a societăţii se va afunda în datorii. Şi au făcut rezerve. Dar nu în averea publică, ci în propriile buzunare. Cine îmi va spune acum că Patriciu o duce rău datorită crizei s-ar putea să-l iau la şuturi. Moştenirea lăsată de PNL este una grea. Grea şi pentru PD-L, grea şi pentru Romania. Am fost singurul partid alaturi de oameni la bine si la greu. Nici acum nu ne vom dezminţi blazonul. Am luat Romania de la greu si o vom duce la mine. PNL are locul binemeritat, în opoziţie. O opoziţie slabă, în care trebuie să cerşească de la UDMR şi de la formaţiunile politice ale minorităţilor naţionale, semnături pentru a iniţia, măcar, o moţiune. Românii s-au prins că marea păcăleală a venit de la ei şi voturile au venit pe măsura competenţei cu care au guvernat.
Declaratia liderului PSD, Mircea Geoana, poate fi interpretata si ca un semn ca social-democratii "se pregatesc sa fure din fonduri europene", fiind deranjati de un mecanism corect de folosire a acestora, a replicat Monica Macovei, luni, acuzatiilor pe care i le-a adus presedintele Senatului.
"Sa inteleg ca dl Geoana si PSD se pregatesc sa fure din fonduri europene? Cum altfel sa interpretez ca reactioneaza virulent la orice posibil obstacol, cum ar fi un mecanism corect de repartizare si folosire a fondurilor europene?, a declarat Monica Macovei, candidat PD-L pentru Parlamentul European.
Macovei a reiterat ca isi doreste ca fondurile comunitare, care vin in Romania, sa fie folosite in folosul oamenilor. "Repet, vreau ca fondurile europene sa ajunga in casele oamenilor, si nu in buzunarele hotilor", a adaugat Monica Macovei.
Mircea Geoana a cerut luni PD-L sa analizeze in structurile de conducere declaratiile Monicai Macovei, care a sustinut ca banii de la UE ar trebui dati numai daca sunt folositi transparent, liderul PSD caracterizand afirmatiile fostului ministru drept "antiromanesti".
"Este inacceptabil ce a declarat Monica Macovei in presa de azi, faptul ca Romania ar merita sa nu primeasca bani pentru ca Romania e un stat in care acesti bani nu pot fi cheltuiti transparent si corect. E o atitudine antinationala pe care a avut-o si o are dna Macovei.
Fac un apel la conducerea acestui partid pentru a analiza daca aceste declaratii sunt conforme cu statutul unui europarlamentar roman. Monica Macovei a facut un gest ostil la adresa intereselor romanesti", a sustinut presedintele Senatului.
Monica Macovei a declarat intr-un interviu pentru "Evenimentul Zilei" ca banii de la UE trebuie acordati numai cu garantia ca sunt folositi corect. "Nici eu nu v-as da bani dv. daca nu as fi sigura ca-i folositi corect. In cazul Bulgariei, blocarea fondurilor a fost legata de verificarile OLAF pe fondurile de preadeare.
Ni s-ar putea bloca fondurile in cadrul mecanismului de verificare si cooperare, dar acordarea banilor poate fi amanata sau suspendata si dupa incheierea lui, potrivit actului aditional de aderare", a sustinut fostul ministru al Justitiei.
Referitor la posibilitatea ca imprumutul de cinci miliarde sa fie conditionat de reforma in justitie, Macovei a precizat: "Ar insemna ca mecanismul de cooperare si verificare sa ramana in vigoare pe toata perioada in care primim si rambursam imprumutul, timp de sapte ani.
Daca politicienii, judecatorii, CSM-ul nu rezolva problemele, atunci cred ca trebuie sa folosim presiunea externa, asa cum am folosit-o pentru orice schimbare reala din 1990 pana acum. Vreau sa avem garantia ca banii nu se duc in buzunarul lui Ionescu, ci spre binele comunitatilor si dezvoltarea tarii".
Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase,a raspuns luni, in numele PD-L, declaratiilor lui Mircea Geoana legate de Codurile aflate, in acest moment, in Parlament, aratand ca liderul PSD face afirmatii "de tip schizofrenic" in incercarea de a se "exonera de orice responsabilitate".
Si presedintia a reactionat la o serie de declaratii facute de liderul social-democrat, seful statului asteptand de la Mircea Geoana o abordare matura. "Declaratiile lui Mircea Geoana au caracter electoral", este punctul de vedere al Presedintiei. "In cursul saptamanii trecute, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a avut o convorbire telefonica cu domnul Mircea Geoana, in cadrul careia seful statului a avertizat ca va trimite o scrisoare presedintilor celor doua partide aflate la guvernare, precum si presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, prin care va atrage atentia ca intarzierea adoptarii Codurilor si blocarea in Parlament a dosarelor de coruptie sunt de natura sa aduca prejudicii Romaniei", se arata pe pagina de internet a Administratiei Prezidentiale.
Roberta Anastase a convocat, luni, presa, pentru a raspunde atacurilor "lipsite de fond si de substanta" ale presedintelui PSD Mircea Geoana, care a sustinut, cu cateva ore in urma, ca presedintele Basescu detine "principala responsabilitate" pentru o eventuala sanctionare a Romaniei, prin taierea unor fonduri, din cauza slabelor reforme din Justitie, cerandu-i sa-si achite obligatiile constitutionale si politice ale unui sef de stat.
Potrivit NewsIn, presedintele Camerei Deputatilor a amintit declaratiile publice ale lui Mircea Geoana pe tema celor patru Coduri, declaratii pe care le-a catalogat drept "balbe electorale", aratand ca, daca pana acum sustinea ca nu este nicio graba in adoptarea acestui pachet legislativ, acum afirma contrariul. "Iata, astazi il vedem cuprins din nou de frisoane electorale si gesticuleaza speriat ca neadoptarea rapida a Codurilor va atrage sanctiuni din partea UE si, mai mult, incearca sa-l faca responsabil pentru aceste potentiale sanctiuni pe presedintele Traian Basescu, incercand, de altfel, sa se exonereze de orice responsabilitate", a spus Anastase, incadrand declaratiile lui Geoana in categoria declaratiilor "de tip schizofrenic" de care vorbea colegul sau de partid Adrian Severin.
"Noua, celor de la PD-L, ne inspira mila, pentru ca domnul Geoana este atat de speriat de aceasta campanie electorala in care s-a antrenat, incat nici el nu mai stie ce vorbeste", a exprimat Roberta Anastase pozitia partidului din care face parte fata de afirmatiile presedintelui PSD. Intrebata daca exista riscul ca, dupa urmatorul raport de tara, Romaniei sa-i fie taiate din fondurile europene, Anastase a precizat ca "acest risc exista in masura in care nu facem pasi concreti".
"In acelasi timp, vreau sa va spun ca presedintele Senatului stia, la fel ca si presedintele Camerei Deputatilor, de aceste riscuri inca de la inceput, de aceea spun ca declaratiile facute de Geoana in urma cu cateva saptamani nu-si au rostul", a continuat Roberta Anastase. Liderul PSD Mircea Geoana a declarat, dupa sedinta conducerii partidului, ca social-democratii au decis sa ii trimita presedintelui Traian Basescu proiectele de Coduri. "Exista in acest moment informatii coerente si solide care anunta pericolul ca dupa raportul CE din luna iulie sa existe riscul unei taieri a fondurilor europene pentru Romania. Este un element care are cauze multiple, dar are ca pretext principal lipsa de reforma in domeniul justitiei din Romania. In acest context, decizia partidului nostru este de a trimite cele doua Coduri, Codurile penal si civil, finalizate in comisiile speciale ale Parlamentului, catre presedintele Romaniei, reamintindu-i presedintelui ca a fost cel care a convocat la Palatul Cotroceni o intalnire cu toti factorii decidenti in incercarea de a gasi raspunsurile pentru un raport pozitiv al CE la adresa Romaniei", a explicat luni Geoana decizia PSD.
Mircea Geoana sustine ca Parlamentul s-a achitat de obligatiile legate de mecanismul de cooperare si verificare, intrucat proiectele Codurilor penal si civil "sunt finalizate si sunt in curs de finalizare codurile de procedura civila", iar dosarele "de asa-zis mare coruptie" se afla la Senat, "intr-o faza avansata de aprobare". "In acest moment, intreaga responsabilitate pentru evitarea acestui risc apartine in principal presedintelui Romaniei, cel care a instalat pe doamna Macovei ca ministru al Justitiei in 2004 si care a avut, inainte de alegerile din 2008, si acum, pe domnul ministru Predoiu ca si ministru al Justitiei", a spus Mircea Geoana.
Vicepresedintele PD-L, Anca Boagiu, a afirmat ca declaratiile recente ale lui Mircea Geoana referitoare la presedintele Basescu si la Monica Macovei utilizeaza "retorica retrograda din 2005 si 2006 a clientilor DNA, Adrian Nastase si Serban Mihailescu". Anca Boagiu sustine ca presedintele PSD Mircea Geoana nu-si asuma in intregime actiunile guvernarii din considerente electorale preferand sa-i critice pe cei care au sustinut reformele din sistemul judiciar, Traian Basescu si Monica Macovei. Doamna Anca Boagiu sustine ca Mircea Geoana datoreaza functia de lider al PSD tocmai celor pe care astazi ii critica. "Daca Macovei si Basescu nu sustineau ferm reformele in justitie, PSD ar fi ramas acelasi partid nefrecventabil, condus de eternul Ion Iliescu, iar Geoana ar fi trimis probabil scrisori de lauda presedintelui Basescu de la Washington". Reprezentanta PDL l-a invitat pe Geoana sa critice si guvernul laburistului britanic Gordon Brown, care i-a incredintat lui Macovei un mandat de reprezentare pe langa guvernul macedonean. Boagiu ii cere lui Geoana, in comunicatul citat, sa-si determine colegii de la Senat sa nu mai blocheze adoptarea Codurilor din justitie si sa sprijine trimiterea in justitie a dosarului lui serban Mihailescu, in loc sa adreseze ultimatumuri sefului statului.
Monica Macovei sustine ca, daca i s-ar fi propus, ar fi refuzat sa faca parte dintr-un Guvern format cu PSD, asta pentru ca, afirma ea, acest partid a ridicat coruptia la rang de arta.
"In momentul in care PD-L a anuntat ca ma va sustine, in campania electorala, am avut o discutie si am acceptat. Dupa aceea, cand s-a format Guvernul, nu am mai fost contactata. Dar, cinstit vorbind, nu aveam nicio aplecare interioara sa intru intr-un guvern cu PSD", a declarat Monica Macovei intr-un interviu pentru Evenimentul Zilei.
Candidata democrat-liberalilor la euroalegeri sustine ca social democratii au adus coruptia la rang de arta.
"Nu am regasit in actiunea si discursul PSD, din '90 incoace, criteriile de integritate si valorile morale. Cred ca au adus coruptia la rang de arta in tara asta", a spus Macovei.
Basescu, omul reformelor Ea a lasat sa se inteleaga ca il va sustine pe Traian Basescu la alegerile prezidentiale. "Eu il vad pe Traian Basescu ca pe omul care a pornit reformele. Sigur ca au venit tarziu, dar le-a pornit. Ceea ce a contat foarte mult in relatia cu Traian Basescu a fost si ca nu ne-am cunoscut inainte. Am devenit ministru si m-a sustinut tot timpul.
Asta mi-a dovedit ca a vrut reforma justitiei si lupta impotriva coruptiei. Pentru ca, altfel, iti aduci un prieten si ii spui: lasa-l pe ala in pace. Eu nu stiu, cu dovezi, un alt presedinte care sa nu se fi implicat in mersul anchetelor, a mai spus Monica Macovei.
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat luni ca nu a glumit cand a vorbit despre plecarea ministrilor care critica masurile Guvernului.
"Eu nu glumesc sapte zile din sapte. Daca am spus un lucru sambata sau duminica, acelasi lucru l-am spus si astazi", a declarat Vasile Blaga, dupa sedinta Biroului Permanent al PDL.
Democrat-liberalul i-a avertizat pe partenerii din coalitie sa fie foarte atenti la glumele pe care le fac. "Dansii ar trebui sa se gandeasca foarte bine la glumele pe care le fac. S-ar putea...Si noi sigur nu le consideram glume", a spus Blaga.
Pe de alta parte, prim-vicepresedintele PDL, Theodor Stolojan, a afirmat ca liderii celor doua partide de guvernamant au convenit asupra faptului ca toti ministrii trebuie sa fie solidari cu deciziile luate de Guvern.
"Am ajuns la concluzia ca, in Guvern, ministrii trebuie sa fie solidari si trebuie sa sustina toate deciziile Executivului. Daca unul dintre ministri considera ca o decizie depaseste anumite criterii pe care si le-a asumat, are datoria de onoare de a-si da demisia, daca el considera ca decizia contravine unor principii ale sale. Solidaritatea Guvernului nu poate fi pusa la indoiala si nici negociata", a spus Stolojan.
Liderul PDL a spus ca problema a fost abordata, in interiorul coalitiei, de catre presedintele PDL Emil Boc. "Mircea Geoana a fost foarte cooperant si a spus acelasi lucru, in sensul celor discutate", a punctat Stolojan.
Spiritele s-au incins in cadrul coalitiei dupa ce ministrul PSD pentru IMM-uri, Constantin Niţă, a spus ca impozitul minim ar trebui eliminat. Ministrul transoporturilor, Radu Berceanu, a declarat inca de duminica seara ca democrat-liberalii vor discuta cu PSD despre criticile aduse guvernarii din partea unor ministri social-democrati.
Presedintele Traian Basescu le-a facut o surpriza pedelistilor adunati sambata, la Sala Palatului, pentru a-si lansa candidatii la algerile europarlamentare si a sustinut un discurs, chiar dupa cel al premierului Emil Boc.
Desi democrat-liberalii au afirmat ca nu i-au facut nici o invitatie presedintelui, la ceremonie, seful statului a urcat pe scena in aplauzele si uralele celor aproape 7.000 de participanti la evenimentul de la Sala Palatului. Basescu si-a inceput discursul evocand legatura sentimentala pe care o are cu aceasta formatiune politica. La un moment dat, a lasat sa se inteleaga ca urmeaza sa candideze la alegerile prezidentiale si sa le si castige, spunand ca vrea sa umble prin tara si in ianuarie, adica dupa investirea celui care va castiga alegerile din noiembrie. "Intalnirea cu dvs. este si o ocazie pentru a va spune sperantele mele legate de partidul de guvernamant intr-o perioada dificila", a spus Basescu la inceputul discursului sau sustinut sambata, la Sala Palatului, cu ocazia prezentarii candidatilor PD-L la alegerile europarlamentare. Presedintele a vorbit despre situatia dificila prin care trece tara, declarand ca "toata responsabilitatea trecerii peste perioada de criza fara derapaje este a acestui partid", anuntand ca "Criza nu este o scuza pentru stagnarea procesului de reforma". "Aveti trei legi de facut anul acesta", a spus Basescu, enumerandu-le: legea salarizarii personalului bugetar, legea pensiilor si legea raspunderii fiscale. "In perioada de criza ecpnomica, nimeni nu poate scoate din criza pe celalalt, ori iesim impreuna, ori nu iesim niciunul, asta iunseamna solidaritate", a declarat presedintele, in uralele celor prezenti.
"Raman optimist, dar nu vreau sa ma grabesc"
"Am ramas optimist, Romania va trece fara derapaje economice si sociale perioada de criza. Si nu vreau sa fiu la fel de optimist ca guvernatorul Bancii Nationale", a spus Basescu, mentionand ca "La sfarsitul lunii iulie as vrea sa va spun ca am reluat cresterea economica".
"Vreau sa umblu mult prin tara (...) si in ianuarie"
"Spre insatisfactia unora, vreau sa umblu mult prin tara, nu pentru ca as fi in campanie, intotdeauna am umblat, ci ca sa vad cum se investesc cei 9 miliarde de euro rezervati investiitilor directe din bugetul de stat. Nu doar in mai, ci si in iunie, iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie si ianuarie", a promis presedintele, lasand sa se inteleaga ca va candida la alegerile prezidentiale din noiembrie. Abordand subiectul alegerilor pentru Parlamentul European, Traian Basescu a spus "alegerile pentru Parlamentul European par a fi neglijate de toate partidele, ele aflandu-se deja in campanie pentru alegerile care vor avea loc in noiembrie. Nu se ocupa locul 1 pentru cel care intra primul in campanie", a spus presedintele. "Avem nevoie sa demonstram ca natiunea romana este una care gandeste in spirit european", a spus presedintele, incercand sa mobilizeze romanii la vot. "As vrea ca, pe 7 noaptea sau 8 dimineata, sa constatam ca romanii s-au prezentat la vot". "Etalonul dupa care se judeca nivelul de atasament la valorile europene este implicare la vot", a spus el, completand ca "Guvernele pot fi privite mai bine sau mai rau, la fel si presedintii, dar natiunile isi testeaza atasamentul prin implicarea la vot. Acesta este un barometru care arata cat de europeni suntem". "De aceasta data, clasa politica are responsabilitatea de a-i convinge pe romani sa se prezinte la alegeri, iar romanii au responsabilitatea sa se prezinte la vot", a declarat presedintele Romaniei. "Modul in care romanii se vor prezenta la alegeri va fi cartea de vizita europeana a poporului roman", a spus Traian Basescu.
"Sunteti singurul partid care nu-si injura presedintele"
In final, presedintele Basescu s-a adresat membrilor PD-L, spunand "Macar dvs. sa va ocupati de campania pentru Parlamentul European si nu de cea pentru prezidentiale, toate la timpul lor". Basescu si-a terminat discursul intr-o nota glumeata, spunandu-le pedelistilor prezenti: "Va multumesc, sunteti singurul partid care nu isi injura presedintele".
Campania pentru alegerile europarlamentare a inceput in aceasta dimineata, 287 de candidati din sapte partide si doi independenti intrand in cursa electorala pentru cele 33 de fotolii de deputat european care le vor asigura un venit de minim 7.000 de euro pe luna timp de 5 ani.
Insa la venituri mari, si responsabilitatile sunt mari! Rolul Parlamentului European a crescut in ultimii 5 ani si un loc de deputat nu mai reprezinta doar o simpla sinecura pentru "pensionatii politic" din tara.
Ce pot face eurodeputatii pentru Romania?
Eurodeputatii vor avea un cuvant greu de spus la adoptarea bugetului Uniunii Europene vor stabili, asadar, destinatia sumelor cu care fiecare tara contribuie - 1% din PIB anual), si va avea totodata putere de codecizie la proiectele comisarilor europeni.
In contextul crizei economice globale, reprezentantii Romaniei in Parlamentul European vor putea, asadar, sa propuna solutii comune pentru iesirea din impas, vor putea pleda pentru mari proiecte care au parut abandonate in ultimii ani, cum ar fi cel al conductei energetice Nabucco sau sa faca lobby pentru sporirea securitatii la Marea Neagra (acesta fiind de altfel tema centrala a campaniei electorale a Elenei Basescu, fiica sefului statului).
Cu ce ii pot ajuta deputatii europeni pe romani? Mai cu nimic, spune analistul Stelian Tanase, care afirma ca multi ditre cei propusi de partide pe listele electorale nu au merite, ci doar "relatii" si merg la Strasbourg si Bruxelles doar pentru a incasa niste bani.
Ce vor romanii de la reprezentantii in Legislativul European
De ce nu vin romanii la votul pentru "euro"? "De obicei, alegatorul roman asteapta ceva. O punga de faina, o reparatie la scoala. Dar de asta se ocupa consiliul local, nu parlamentarul, nu europarlamentarul. Ei nu fac aceasta distinctie. In plus, lumea este satula de alegeri, de promisiuni. Cu ce mesaje sa mai vina acum politicienii dupa ce au promis marea cu sarea? Absenteismul va fi foarte mare", mai spune Stelian Tanase.
Perceptia este ca avem europarlamentari pentru ca trebuie, mai spune analistul. Potrivit eurobarometrelor publicate periodic de Comisia Europeana, romanii sunt poporul cu cea mai mare incredere in Uniunea Europeana, insa nu sunt informati cu privire la activitatea ei sau a Legislativului European.
De exemplu, 43% din romani au spus la finele anului trecut ca nu stiu cu ce se ocupa Banca Centrala Europeana, desi 45% declarasera ca au incredere in aceasta institutie.
Startul campaniei
Liberalii si taranistii au furat startul campaniei, prezentandu-si inca de ieri candidatii la europarlamentare. PNL isi propune sa obtina 20% la alegerile europene, scor identic cu cel de la legislative. Liberalii si-au prezentat si noul slogan: "Aparam interesul tau in Europa!", iar in campanie vor merge si cu alte mesaje: "Bani pentru romani, bani europeni!" si "Europa e liberala!". Taranistii, care din 2000 au iesit din prim-planul scenei politice, vor merge cu mesajul "PNTCD te reprezinta".
Premierul Emil Boc a declarat, marţi, la Ministerul Muncii, unde se discută legea privind salarizarea unitară a bugetarilor, că cei care cred în legi speciale nu au ce căuta în Guvern, iar secretarii de stat care au astfel de puncte de vedere, să uite de ele sau să iasă cu demisia din sală.
Şeful Executivului le-a spus celor prezenţi la întâlnirea de la Ministerul Muncii că va fi scurt şi direct, că a venit să comunice răspicat şi clar că Guvernul are determinarea politică să realizeze legea de salarizare unitară, adică să existe o singură lege pentru toate persoanele plătite de la bugetul de stat.
"Vreau să elimin orice îndoială că în Guvern ar exista un joc dublu. Nu există niciun dezacord cu privire la faptul că avem nevoie de o lege unică. Cei care cred în legi speciale nu au ce căuta în Guvernul României. Secretarii de stat care au astfel de puncte de vedere, să uite de ele sau să iasă cu demisiile din sală. Vrem o lege europeană", a mai spus premierul.
Boc a adăugat că în cursul zilei de luni s-a întâlnit, împreună cu ministrul Muncii, cu reprezentanţii guvernelor francez şi spaniol, care le-au spus că această problemă a legii unice de salarizare este rezolvată de ani de zile la ei.
"Ceea ce Uniunea Europeană a făcut de ani de zile e timpul să facem şi noi", le-a mai spus premierul reprezentanţilor sindicatelor şi ministerelor.
Emil Boc a mai amintit că termenul fixat pentru finalizarea proiectului de lege a salarizării unitare a bugetarilor este 30 iunie şi deşi este un proces amplu, cei care lucrează la acest proiect trebuie să plece de la premisa că legea se face şi nu să caute soluţii cum să nu se facă.
Premierul a mai spus că acest proiect nu va fi uşor de realizat şi a făcut apel la disponibilitatea dialogului.
"Apelul meu este la discuţii, dar nu discuţi de dragul discuţiei astfel încât să depăşim termenul stabilit. Fructul colaborării e mai bun decât o decizie luată în interiorul Cabinetului", a mai spus Boc.
De asemenea, el a promis atât sindicaliştilor, cât şi reprezentanţilor de la ministere că va participa la discuţiile pentru elaborarea acestei legi de fiecare dată când i se va solicita un punct de vedere.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, i-a explicat premierului, înaintea începerii discuţiilor, că grupul de lucru extrem de lărgit s-a întâlnit deja de câteva ori, după fiecare întâlnire fiind încheiate procese verbale, iar principalul obiectiv în acest moment este stabilirea echivalenţelor între domeniile specifice de activitate.
Premierul a reluat declaraţia şi la ieşirea de la discuţii, arătând că legea unică de salarizare a bugetarilor este un obiectiv important al Guvernului şi că nu există la nivelul Executivului puncte de vedere diferite privind acest act normativ.
"Mesajul e unul singur: legea trebuie făcută, pentru a exista un cadru corect european de salarizare, să fie eliminate discrepanţele şi orice categorie de bugetari să beneficieze de un salariu pe măsura muncii prestate", a explicat Boc.
Întrebat ce se întâmplă cu ministerele care nu au adus propunerile privind grilele de salarizare, premierul a răspuns: "Vor rămâne acasă, cu slujbă cu tot".
Sindicaliştii, în funcţie de oamenii pe care îi reprezintă, au puncte de vedere diferite în legătură cu legea salarizării unitare a bugetarilor, a mai spus Boc, răspunzând unei întrebări referitoare la reacţia participanţilor la discuţiile de la Ministerul Muncii după ce şi-a transmis punctul de vedere privind acest act normativ.
Întrebat cum se vor reduce discrepanţele între salariile mici şi cele mari în sistemul bugetar în condiţiile în care salariile au fost îngheţate, premierul a spus că legea unitară de salarizare va intra în vigoare în 2010.
"Facem ce se face în Uniunea Europeană, nu inventăm noi apa caldă", a susţinut Boc.
"Suntem tineri, puternici, profesionisti, liberi in gandire, mereu invingatori, perseverenti, onesti si... adevarati democrat-liberali. Atunci nu ne ramane decat sa FACEM CE TREBUIE!"