Se afișează postările cu eticheta Cezar Preda. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cezar Preda. Afișați toate postările

duminică, iunie 28, 2009

Cezar Preda: Ministrii care ne afecteaza imaginea, isi vor incheia conturile cu guvernarea

Vicepresedintele PDL, deputatul Cezar Preda, a declarat vineri, in cadrul unei conferinte de presa, ca membrii Guvernului care afecteaza imaginea candidatului partidului isi vor incheia conturile cu guvernarea, o referire la cei doi ministri anchetati din guvernul Emil Boc.
Potrivit lui Preda, ministrul Tineretului si Sportului, Monica Iacob-Ridzi, si cel al Mediului, Nicolae Nemirschi, “afecteaza imaginea guvernului”, insa responsabilitatea ii revine, la aceasta ora, premierului Emil Boc. 
Cezar Preda a completat ca luni, la sedinta de grup parlamentar, Monica Iacob Ridzi a venit pentru a-si prezenta pledoaria, insa el a interrupt-o, spunandu-i ca nu e nevoie sa faca asta daca se considera nevinovata. “Trebuie sa inteleaga, ca si ministru, ca va primi plangeri in fiecare zi, sa mearga inainte, sa lase organele de ancheta (sa lucreze - n.r.) si sa nu caute sa dea explicatii in amanuntime”, a mai spus Cezar Preda. Deputatul a mai spus ca ii doreste “tot binele din lume”, chiar daca Ridzi “a luat-o personal”.


Sursa: politico.ro


miercuri, mai 13, 2009

Cezar Preda: PNL e rupt de realitate, şi-a făcut provizii din bugetul ţării şi nu resimte criza

Vicepreşedintele PD-L, Cezar Preda, a apreciat că moţiunea de cenzură a PNL este un demers de campanie prezidenţială penibil, în condiţiile în care liberalii se fac vinovaţi de stadiul în care au lăsat România şi i-a acuzat că îşi canalizează energia asupra un singur român, Traian Băsescu.

"Cât de penibilă poate fi o moţiune de cenzură acum? Este un drept constituţional, dar cum poţi uza şi abuza de el, când eşti atât de incorect, atât de vinovat? Moţiunea nu trebuie să reprezinte un act al minciunii, al pervertirii adevărului, al tupeului deşănţat şi incompetenţei dovedite", a susţinut Preda.

Deputatul i-a acuzat pe liberali că au lăsat un deficit bugetar imens, că au cheltuit 40 de miliarde lei pe clientela politică, achiziţionând televizoare, termopane şi plimbându-se în străinătate, dar şi că nu au reuşit să aducă fonduri europene în ţară.

"Aţi conceput acest document parlamentar ca un element de campanie electorală prezidenţială, ne transmiteţi mesaje în care ne jigniţi în fiecare zi, mesaje din care românii nu mai înţeleg nimic şi nu găsesc nicio soluţie la problemele lor. PNL este rupt de realitate.Toată atenţia şi energia acestui partid sunt canalizate spre un singur român, preşedintele Traian Băsescu. Lăsaţi-ne atunci să ne ocupam noi de ceilalti 22 milioane români, pentru a ieşi din această criză, pe care n-o resimţiţi pentru că v-aţi făcut provizii din bugetul ţării, aţi guvernat după principiul "După noi potopul" sau "Vom trăi şi vom vedea". Într-adevăr, acum se vede cu ce minciuni a fost condusă această ţară", a acuzat democrat-liberalul.

Preda a declarat că România îşi primeşte răsplata în urma evaluării finale făcută de Comisia Europeană, care arată cum a condus PNL în 2008.

Democrat-liberalul a declarat că România are nevoie de Guvernul Emil Boc, de un guvern în interesul românilor şi României, "care practică o politică echilibrată pentru a completa golurile lăsate de PNL, pentru a plăti la un nivel decent salariile, pensiile, alocaţiile, sociale, pentru a relansa economia ţării în condiţii de criză şi a aduce fonduri europene", adăugând că PD-L s-a angajat total în rezolvarea acestei crize.

"Cerem solidaritate politică totală pentru că fiecare cetăţean are dreptul să fie sprijinit să depăsească acest moment greu", a încheiat deputatul PD-L.


Sursa: realitatea.net



marți, mai 12, 2009

Cezar Preda: Geoana mai are sa dea vina pe Basescu si pentru criza mondiala

Cezar Preda considera ca liderul social democrat, Mircea Geoana, si-a "facut o obsesie" din a-l ataca pe Traian Basescu pentru "orice problema pe care o are Romania".

"PSD e un partid condus de un om care timp de doi ani de zile nu a facut altceva decat sa se ia de Traian Basescu. Mircea Geoana e omul din PSD care e in stare sa dea vina pe Traian Basescu pentru orice. Mai trebuie sa vina sa ne spuna ca orginea crizei mondiale se afla la Cotroceni", a afirmat Cezar Preda in cadrul unei emisiuni la postul Realitatea TV.


Sursa: ziare.com