Se afișează postările cu eticheta In presa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta In presa. Afișați toate postările

marți, octombrie 13, 2009

PSD – PNL – Intact – Realitatea – Caţavencu, coaliţia care sugrumă România

Asistăm de mai bine de un an la un iureş total împotriva preşedintelui şi mai nou împotriva unui Guvern care trebuie să îşi ducă la bun sfârşit atribuţiile într-o atmosferă incendiară. Fireşte, este dificil să poţi îndepărta problema pensiilor sau a salarizării atunci când eşti atacat de toţi din toate direcţiile. Suntem sufocaţi de petardele aruncate de mass-media şi de lipsa de obiectivism a celor din PSD sau PNL, însă am remarcat în câteva rânduri că cetăţeanul a început să selecteze informaţia care îi este oferită. Nu se mai lasă păcălit, nu-şi mai spală creierul şi nu mai dă doi bani pe informaţiile transmise în mod denaturat.

Din păcate, presa noastră nu mai e presă. Am ajuns, după aproximativ 20 de ani de la câştigarea libertăţii presei, să fim minţiţi chiar de către jurnaliştii care până în Revoluţie plângeau după libertatea de exprimare. Când au căştigat-o, s-a ales praful. Acum, această valoare nu mai există. Presa şi-a pierdut credibilitatea în ultimii 5 ani şi din nefericire pentru clientela lui Vântu şi a lui Voculescu nu mai poate influienţa prea mult electoratul. Jurnaliştii fac campanie electorală cot la cot cu politicienii.

Trist este faptul că niciun subiect important pentru cetăţeni nu mai prezintă interes pentru presaci. Spaţiul de emisie este rezervat atacurilor nefondate ale coaliţei PSD – PNL – Intact – Realitatea – Caţavencu, atacuri unidirecţionale. Ecranele sunt îmbâcsite de burtiere de genul: „Băsescu a făcut, Băsescu a dres, Băsescu a zis, ş.a.m.d.” Consider că trăim o dramă în momentul în care tranşăm doar domeniul politic, un subiect care a ajuns la saturaţie de foarte multă vreme. De ce să dezbatem problemele legate de educaţie, de sistemul sanitar, de investitori, de agricultură, de mediu şi altele, cu mult mai importante decât campaniile anti-băsesciene duse de anumiţi indivizi? În scurt timp o să avem parte şi prognoze meteo mai speciale, în care vom auzit tot de Băsescu. Ce ar fi dacă mâine aflăm din buletinele pentru starea vremii că va ploua din cauza lui Băsescu?

PSD şi PNL au muşcat din caşcaval

În mod normal, în România, campania electorală durează o lună de zile, indiferent de scrutin. Prezidenţialele par a fi cu moţ şi nu contează cu cât timp înainte te apuci de treabă. Geoană, de exemplu, îşi tot face campanie din luna decembrie, fără să-l deranjeze nimeni. Pentru domnia sa acest lucru constituie un avantaj, mai ales atunci când eşti slab cotat sau nu ai nimic de spus. Cu alte cuvinte, cele 3 lansări în stil pur comunist au fost degeaba atâta vreme cât cel mai bun discurs l-a susţinut Iliescu, iar cel mai aplaudat a fost Năstase. PSD-ul strânge semnături prin interprinderi, cerşind sau obligându-i oarecum pe angajaţii acestora. Fără niciun fel de îndoială, la aceste aspecte se adaugă şi efortul susţinut al mass-mediei. Practic, un candidat care îşi asigură în mod samavolnic, ca să-l parafrazez pe Iliescu, un avans şi are în continuare şanse slabe să câştige o asemenea cursă se numeşte prostănac, parafrazându-l tot pe tata Ilici.

Antonescu, acelaşi miez, dar într-o altă coajă a reuşit să fure startul campaniei cu aproximativ 6 săptămâni, distribuind încă din septembrie materiale de campanie marca PNL.

Din nefericire, ăsta este circul la care asistăm şi câteodată mai şi aplaudăm, încurajând circarii să facă şi mai multe jonglerii. Cristoiu spunea acum ceva vreme că atât Geoană şi Oprescu, cât şi Antonescu au şanse aproape egale de a intra în turul doi, iar acest lucru îi obligă să se repoziţioneze fiecare şi să iasă cumva în evidenţă. Acuzându-l continuu pe Băsescu nu vor rezolva nimic, mai ales că lumea s-a săturat de acest tertip învechit. Înţelepte vorbe. Bravo, maestre!



CRISTIAN IONUŢ BÎRDAC
Sursa:
cristian-birdac.weblog.ro




marți, septembrie 15, 2009

Primarii Oprescu şi Onţanu au lăsat un pod în aer

Un proiect care nu are amploarea Pasajului Basarab. Costă doar 23,79 milioane de lei (5,66 milioane de euro), cu tot cu TVA, însă finalizarea lui ar reduce semnificativ aglomeraţia din trafic în zonele de nord şi de est ale Bucureştilor. Unde mai pui că este aproape gata.

Este vorba de străpungerea Doamna Ghica - Chişinău, aşa cum îi spun specialiştii în urbanism. Pe înţelesul bucureştenilor, este vorba de o prelungire a străzii Doamna Ghica printr-o arteră cu două benzi pe sens, cu un scuar generos pe mijloc, continuată cu un pod peste calea ferată ce iese din Gara Obor, urmând să se oprească în spatele Pieţei Delfinului. De aici, se face legătura cu Şoseaua Pantelimon, pe de o parte, şi cu Bulevardul Chişinău, continuat cu Nicolae Grigorescu, pe de altă parte.

Lucrarea ar putea prelua traficul dinspre autostrada Bucureşti - Ploieşti

Finalizarea arterei ar ajuta şi la preluarea traficului de pe viitoarea autostradă Bucureşti - Ploieşti, care intră pe Şoseaua Petricani şi continuă pe Doamna Ghica. Compania portugheză Lena a început lucrările în 2007, cu mare avânt, iar până anul trecut erau gata în proporţie de 60%, după cum îşi aminteşte fostul director al Direcţiei de Infrastructură din Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), Gheorghe Udrişte, acum director general al Metrorex.

"Drumul fusese proiectat înainte de 1989 şi finalizarea lui este necesară pentru că întregeşte inelul median al oraşului, făcând legătura între nord şi est. Când am plecat eu de acolo (de la PMB - n.red.), se construia", a declarat Udrişte pentru Gândul. El a precizat că scuarul foarte lat dintre cele două sensuri de circulaţie fusese proiectat în aşa fel încât să poată fi introdusă în viitor o linie de tramvai.

"A dispărut şi organizarea de şantier"


Acum nu mai lucrează nimeni. În partea dinspre Colentina, şoseaua este gata, trotuarul la fel, ba au fost montaţi şi stâlpii de iluminat de pe margine. Pustie, pentru că nu circulă decât maşinile celor care locuiesc în zonă, artera se opreşte brusc în locul unde ar trebui să fie podul peste calea ferată. Pod care este şi el aproape gata, din moment ce stâlpii au fost turnaţi, iar grinzile aşteaptă stivuite frumos pe margine să fie montate. Între timp, sunt năpădite de bălării, iar fierul - mistuit de rugină, dacă nu a fost deja furat.

Pe grinzi este vizibilă data la care au fost fabricate: aprilie 2008, cea mai recentă. "Din august anul trecut nu a mai lucrat nimeni aici. A dispărut şi organizarea de şantier. După ce că nu s-a terminat lucrarea, am mai rămas şi şomer, pentru că lucram ca paznic la ei", spune, aşezat în poarta casei lui de lângă rampa podului, un om între două vârste.

"Mie mi-au dărâmat WC-ul (la expropriere - n.red.) şi nici acum n-am primit toţi banii de la Primărie. Am eu bani să mă judec cu ei?", intervine un cetăţean din curtea alăturată.

Pe partea dinspre Piaţa Delfinului, şoseaua se opreşte la 200 de metri de viitorul pod, lângă o baracă în care se colectează fierul vechi adus cu căruţele sau cu spinarea de ţiganii care bântuie maidanele din zonă.


Primăria Capitalei, contrazisă de Onţanu

Primăria Capitalei încearcă să dea vina pe Primăria Sectorului 2, care nu ar fi realizat exproprierile. "Motivele care au stat la baza sistării lucrărilor la străpungerea Doamna Ghica - Chişinău au fost datorate (sic!) exproprierilor de către Primăria Sector 2 conform HCGMB nr. 9/2004 şi apariţia unor lucrări suplimentare care depăşesc valorile acceptate de legislaţia în vigoare", se arată în răspunsul primit de Gândul de la Direcţia Generală Infrastructură şi Servicii Publice din PMB, prin Biroul de presă.


Sursa: gandul.info

joi, iulie 23, 2009

Liberalii trebuie să cotizeze pentru susţinerea lui Crin Antonescu în alegeri cu sume între 10.000 şi 30.000 euro

Membrii din conducerea PNL, parlamentarii şi preşedinţii de filiale ai partidului sunt nevoiţi să cotizeze în campania prezidenţială cu sume variind între 10.000 şi 30.000 de euro. Potrivit unor surse liberale citate de Mediafax, propunerea a venit, miercuri, la şedinţa BPC, din partea vicepreşedintelui Daniel Chiţoiu, o decizie finală urmând a fi luată la viitoarele reuniuni ale liderilor.

Chiţoiu le-a prezentat colegilor un tabel cu sumele pe care ar trebui să le aducă fiecare. „Chiţoiu a venit cu nişte propuneri, pe care unii şefi de filiale şi membri BPC le-au contestat. Astfel, un preşedinte de filială şi un vicepreşedinte ar trebui să aducă contracte de sponsorizare în valoare de 25.000 de euro, prim-vicepreşedintele ceva mai mult, iar parlamentarii ceva mai puţin. E o propunere pe care o vom analiza fiecare în parte şi vom lua o decizie sau vom veni cu contrapropuneri lunea viitoare. Nu am stabilit nimic azi în BPC. Ar trebui aduse sume între 10.000 şi 30.000 de euro”, au declarat sursele citate. Conform acestora, unii liberali au protestat, Chiţoiu propunând atunci „de la preşedinţi de filiale în jos contribuţiile să se îndrepte spre organizaţiile locale, iar de la membrii BPC în sus-vicepreşedinţi, parlamentari, să se stabilească contribuţii care să fie negociate cu fiecare în parte în viitoarele şedinţe ale BPC”. "Ne confruntăm cu o lipsă acută de fonduri. Nu mai suntem la guvernare şi sponsorii nu se mai înghesuie. Dar trebuie să ne mobilizăm să obţinem sponsorizări pentru campania lui Crin. Nimeni nu poate fi obligat să aducă o anumită sumă, dar fiecare trebuie să aducă sponsorizări", au menţionat aceleaşi surse.


Sursa: gandul.info



vineri, iulie 17, 2009

Traian Basescu a promulgat Codul Penal si Codul Civil

Promulgarea celor doua coduri survine dupa ce pe data de 26 iunie au fost adoptate si de Parlamentul Romaniei. 

Pe 22 iunie, Guvernul Boc si-a angajat raspunderea pe doua dintre Codurile juridice, Codul Penal si Codul Civil, prin prezentarea formei finale a proiectelor in fata plenului reunit al Parlamentului.

Acesta a prezentat atunci principalele trei argumente care au condus la solutia de asumare a raspunderii in Parlament pe aceste doua proiecte de lege.

"In primul rand, vorbim de reforma profunda a sistemului judiciar romanesc. Codul Civil este din 1865, Codul Penal din 1969 iar in cadrul Codului Penal exista alte 250 de legi speciale cu modificari si adnotari facute de-a lungul timpului. (...) Trebuiau facute modificari pentru a le pune in acord cu dezvoltarea societarii romanesti", declara premierul in fata plenului Parlamentului.

In al doilea rand, prim-ministrul a explicat ca s-a avut in vedere punerea in aplicare a principiului constitutional "nimeni nu este mai presus de lege". "Aceste doua coduri ca si cele doua care urmeaza, vor conduce la o justitie mai rapida si cu costuri mai reduse pentru cetatean", a mai afirmat premierul.

Reprezentantii Ministerului de Justitie sunt convinsi ca cele doua coduri, Civil si Penal, pe care Guvernul si-a asumat raspunderea in fata Parlamentului, iar Traian Basescu le-a promulgat vineri vor lua nota buna la Bruxelles.

Totodata, procesele din Romania se vor scurta pentru ca din proiectul viitorului Cod de procedura penala a disparut faza actelor premergatoare, care putea dura 5-6 ani, a spus, la Realitatea FM, Alina Bica , secretar de stat in Ministerul Justitiei.

"Din Codul de procedura penala au fost scoase foarte multe etape care duceau la tergiversarea procesului si la formalizarea excesiva a acestuia. Din momentul cand se depune plangerea penala, persoana are calitate de invinuit si, intr-un an, dosarul e trimis in judecata".

Sursa: ziare.com


joi, iulie 16, 2009

Băsescu: Dacă discutăm de unire cu R.Moldova, se poate întâmpla doar când cetăţenii ţărilor vor dori

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Praga, într-o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti, că, din punctul său de vedere, dacă s-ar discuta vreodată de unirea României şi R.Moldova, aceasta se poate întâmpla doar atunci când cetăţenii ambelor ţări vor dori acest lucru.

Răspunzând unei întrebări, Băsescu a spus că România nu şi-a propus să introducă în peisajul european elemente care să stimuleze nerespectarea frontierelor de stat, aşa cum ele au fost stabilite după al doilea Război Mondial.

"În schimb, avem şansa Uniunii Europene. De aceea este tot efortul nostru de a mutaRepublica Moldova, din punct de vedere al perspectivei europene, în grupul ţărilor din Balcanii de Vest", a adăugat el.

El a explicat că, odată cu intrarea în UE, drepturile între cetăţenii Românei şi cei aiR.Moldova se uniformizează. "Suntem în aceeaşi familie", a menţionat preşedintele Băsescu.

"Dacă discutăm de unire vreodată - şi eu nu am fariseismul de a nu ponunţa acest cuvânt - vă pot spune că punctul meu de vedere este că acest lucru se poate întâmpla doar atunci când cetăţenii ambelor ţări vor dori acest lucru. Am răspuns filosofic", a conchis el.


Sursa: mediafax.ro



miercuri, iulie 15, 2009

Antonescu nu ne va spune minciuni. Oare?

Titlul campaniei candidatului Antonescu va fi "Este înputerea noastră să schimbăm puterea lor". La fel ca în luna mai când domnia sa declara de exemplu că "Nici noi nu am făcut tot ce putea face (în perioada de guvernare a PNL) dar măcar am făcut ceva", candidantul PNL îşi dă în petic a doua oară prin mesajul campaniei sale.

Pe lângă luarea unor măsuri de relansare economică precum scăderea cotei unice de impozitare la 10%, scăderea TVA la 15% sau scăderea contribuţiilor sociale cu până la 50%, Crin Antonescu promite că va lupta pentru separarea puterilor în stat şi descentralizarea aparatului birocratic. Surpriza care nu mai surprinde însă pe nimeni este promisiunea legată de creşterea salariului şi reducerea impozitelor. Şi atunci cum să nu ne întrebăm cât de mult vor îngheta apele în iarna aceasta electorală.

Sursa: libertatea.ro



marți, iulie 14, 2009

Traian Băsescu efectuează, miercuri şi joi, o vizită de stat în Cehia

Programul vizitei de stat cuprinde convorbiri oficiale între preşedintele Băsescu şi omologul său ceh, întrevederi separate cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi o întâlnire cu primul-ministru al Republicii Cehe, infomrează Preşedinţia.

De asemenea, şeful statului se va întâlni cu Primarul oraşului Praga şi va participa la o întâlnire economică româno-cehă.

În cadrul vizitei, preşedintele Traian Băsescu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Republica Cehă, la Ambasada României la Praga. De asemenea, şeful statului va vizita noul sediu al "Radio Europa Liberă". 

Sursa: realitatea.net


sâmbătă, iulie 11, 2009

Boc vrea «Urgenţe» ca pentru Michael

Premierul Emil Boc a făcut ieri o vizită la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde a cerut îmbunătăţirea sistemului de urgenţe. Primul- ministru a dat exemplu cazul lui Michael Jackson, la casa căruia medicii au ajuns în câteva minute. “E vorba de proceduri, nu de persoane”, a spus Boc, care şi-ar dori un asemenea sistem

Sursa: libertatea.ro


vineri, iulie 10, 2009

Mazare, cercetat de ANI pentru casele din Brazilia

Primarul Constantei, Radu Mazare, a fost informat ieri ca Agentia Nationala de Integritate s-a sesizat din oficiu si va declansa procedura de verificare a averii sale. "Ii astept pe domnii de la ANI sa verifice si rasverifice tot ce vor. N-am nici o temere in ceea ce priveste ancheta lor", a declarat Radu Mazare. Primarul Constantei, Radu Mazare a declarat joi, intr-o conferinta de presa, ca are informatii potrivit carora Agentia Nationala de Integritate ar fi cerut ajutorul serviciilor secrete pentru a-i verifica proprietatile din Brazilia. Mazare sustine ca nu sunt discrepante intre declaratia de avere de anul acesta si cea de anul trecut, fiind vorba de o diferenta de 20.000 euro in plus fata de 2009, pe care o poate justifica cu documente, fara nici o problema. Insa pe 22 iunie ANI l-a instiintat pe Mazare ca nu si-a depus la timp declaratia de avere, acesta fiind pasibil, potrivit legii, de amenda si de declansarea procedurii de verificare a averii. 

Insa edilul a negat ca nu si-ar fi depus declaratia de avere, sustinand ca aceasta va fi depusa pe site-ul primariei la 30 de zile de la completare. "Dar asta nu e treaba mea, este a secretarului Consiliului Local", a precizat Mazare. Potrivit declaratiei de avere, Radu Mazare detine patru conturi de 5.500 dolari, 24.995 euro, 793 lei , o suma cash de 230.000 euro, dar si o salupa cu motor, mai multe masini de epoca, precum si actiuni la opt firme. Insa primarul Constantei are destule probleme cu justitia. Mazare a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru un prejudiciu de cateva milioane de euro, fiind acuzat de abuz in serviciu intr-un caz de retrocedare a unui teren.  Mai sunt pusi sub acuzare presedintele CJ Constanta, Nicusor Constantinescu, precum si 11 functionari din primarie.


Sursa: romanialibera.ro



Andreea Vass oferă drept premiu o cină cu ea la Guvern pentru cine-i face cea mai bună propunere anticriză

Consilierul premierului pe probleme economice, Andreea Vass, a lansat pe blogul personal un „concurs de criză” – cele mai bune propuneri anticriză venite din partea cititorilor vor fi răsplătite cu o cină împreună în doi la Guvern. „Vă provoc să construiţi în loc să asistaţi pasivi la ce se întâmplă în România sub criză. Sunt convinsă că niciun guvern postdecembrist nu poate scăpa de critică, dar sunt la fel de sigură ca unele idei ale celor guvernaţi pot fi mai bune ca ale celor care guvernează. Exista o singură problemă: ideile voastre nu ajung la noi. De aceea lansez acest concurs - experiment care va dura o lună”, sună anunţul democrat-liberalei.

Săptămânal autorul celei mai interesante idei va fi invitat să discute propunerea la cină în biroul consilierei de la Guvern. “În situaţia în care această iniţiativă poate ajuta, promit să mă bat pentru a o transforma în ordonanţă de urgenţă. În cazul în care niciuna dintre propunerile săptămânale nu va fi acceptabilă, atunci voi scrie de ce a trebuit să iau cina singură. Am încredere că puteţi! Trebuie doar să mă convingeţi”, scrie Vass. Totul a pornit de la programul anti-criză al PSD, criticat de consilierul premierului. Aceasta a început să primească imediat propuneri pe blog. 


Sursa: gandul.info



marți, iulie 07, 2009

PDL cere urmărirea penală a fostului premier Tăriceanu în cazul Sterling

Tăriceanu, acuzat de subminarea economiei naţionale

În solicitarea PDL adresată Biroului Permanent al Camerei şi semnată de liderul grupului parlamentar Mircea Toader, democrat liberalii solicită iniţierea urmării penale împotriva deputatului Călin Popescu Tăriceanu, pe fondul cazului Sterling. "Este surprinzător cum statul român a concesionat operaţiunile petroliere unei companii fără niciun angajat, mai mult decât atât, Guvernul nu a solicitat introducerea în acest acord a Romgaz SA, această introducere în contract fiind obligatorie. Negocierea acordului s-a realizat în mod defectuos şi cu rea credinţă, neexistând vreun mandat în acest sens, prejudiciile cauzate statului român fiind de ordinul sutelor de milioane de euro", se arată în cererea PDL.

Toader mai arată că "Ministerul Afacerilor Externe a solicitat în scris ca în perioada soluţionării diferendului de către Curtea Internaţională de la Haga să nu se negocieze niciun acord".

"Călin Popescu Tăriceanu a fost cel care a gestionat întreaga operaţiune comercială, motivarea acestuia nefiind de natură să vizeze o situaţie extraordinară sau de interes public. În calitate de prim-ministru al guvernului de la acea perioadă, avea obligaţia, în exerciţiul atribuţiilor, sale să gestioneze în mod corespunzător activitatea tuturor agenţiilor din subordine, precum şi interesele contractuale ale României", a susţinut Toader în solicitarea PDL.

Toader îl mai acuză pe Tăriceanu că nu şi-a îndeplinit obligaţiile constituţionale pe care le avea în calitate de prim-ministru al României "avizând o tulburare însemnată a bunului mers a statului român, fapta aceasta fiind de natură să submineze economia naţională prin concesionarea în condiţii de ilegalitate a zăcămintelor de gaz şi ţiţei descoperite în perimetrele concesionate".

Comisia juridică are ultimul cuvânt

Secretarul Camerei, social-democratul Valeriu Zgonea a anunţat că membrii Biroului Permanent al Camerei au decis în unanimitate trimiterea către Comisia juridică a solicitării PDL, de începere a urmăririi penale împotriva lui Tăriceanu pentru săvârşirea infracţiunilor de subminare a economiei naţionale, potrivit articolului 165 din Codul penal şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

"Conform Regulamentului deputaţilor, Comisia juridică trebuie să înceapă discuţiile şi să vină în faţa Camerei Deputaţilor cu un raport, care să spună dacă se întrunesc motivele pentru începerea urmăririi penale" a explicat Zgonea.

Potrivit acestuia, în timpul vacanţei palamentare, Comisia juridică este obligată să lucreze o săptămână, perioadă în care s-ar putea dezbate cazul Tăriceanu.

Deputatul PNL Bogdan Olteanu a precizat, la rândul său, că a vorbit cu fostul premier despre cererea PDL în cazul Sterling. Potrivit lui Olteanu, Tăriceanu i-a comunicat că "nu înţelege să se folosească de nicio imunitate şi de niciun privilegiu şi se va pune la dispoziţia Justiţiei şi a comisiei ca orice cetăţean".

Sterling, o firmă de apartament, concesionarul Insulei Şerpilor

Camera Deputaţilor a aprobat, pe 15 aprilie, înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă a condiţiilor în care a fost încheiat contractul de concesionare cu Sterling Resources, anchetă care avea ca obiectiv şi depistarea metodelor prin care a fost posibilă validarea legislativă a contractului.

Comisia de anchetă în cazul Sterling a recomandat, la sfârşitul lunii iunie, ca persoanele audiate pe acest subiect, care au oferit informaţii nereale, să fie deferite anchetei instanţelor judiciare şi a stabilit că actul adiţional nr. 11 la contract a fost întocmit în condiţii ilegale, liberalii fiind de altă părere.

Cu doar câteva săptămâni înainte de a părăsi Palatul Victoria, Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu a cedat dreptul de explorare a unor perimetre aflate în zona de litigiu din jurul Insulei Şerpilor unei firme cu un capital social de numai 200 de lei, deşi Curtea de la Haga nu se pronunţase încă asupra acestui diferend între România şi Ucraina.

Astfel, pe 12 noiembrie 2008, guvernul Tăriceanu a aprobat un act adiţional clasificat la un contract prin care firma Sterling Ressources primea dreptul de explorare şi împărţire a unor perimetre aflate in zona de litigiu.

Tăriceanu anunţa, în 18 februarie, că i-a acţionat în judecată pe premierul Emil Boc şi pe social-democratul Iulian Iancu, pentru afirmaţiile lansate în cazul Sterling, cerând daune în valoare de 100.000 de lei fiecăruia. Tăriceanu îl acuza pe Emil Boc, în acţiunea de chemare în judecată, că ar fi minţit şi că ar fi dat dovadă de rea-credinţă în declaraţiile sale referitoare la hotărârea de Guvern privind concesiunea către Sterling Resources.


Sursa: antena3.ro



luni, iulie 06, 2009

Antonescu: Nu aş fi intrat niciodată în cursa pentru prezidenţiale dacă ar fi trebuit să mă bazez exclusiv pe sprijinul PNL

Antonescu a precizat că "PNL nu a avut niciodată un om al său cu intenţie de vot cu 20%, nu a avut nici cu intenţie de vot de 15%. Stolojan, în 2000, a obţinut 11%"

Liderul PNL vede cursa electorală ca un război în care fiecare trage cu armele din dotare.

"Nu aş fi intrat nicidată în această cursă dacă ar fi trebuit să mă bazez exclusiv pe sprijinul PNL. E principala mea susţinere, o preţuiesc, voi reuşi să o maximizez până la momentul alegerilor, dar e foarte clar că eu sunt candidatul care nu intră în această bătălie doar pe propriul meu partid", a declarat Antonescu.

Candidatul la Cotroceni a spus că încearcă să mobilizeze, să convingă şi să aducă la vot o parte din cei care nu prea mai votează şi nu prea mai fac diferenţa între partide şi candidaţi.

În legătură cu viitorul partidului pe care îl conduce, Antonescu a declarat că în perioada următoare vor mai exista "căderi de capete".

"Există în partid o anumită tensiune, nu am de ce să o ascund, în legătură cu acest proces de reformă destul de radicală, schimbarea direcţiei, schimbarea mentalităţii, deschiderea uşilor cu adevărat. Sunt oameni care la Congres m-au votat pe mine, şi vorbesc de lideri de organizaţii, pentru că nu erau într-un grup foarte apropiat fostului lider", a declarat Antonescu.

Antonescu mai spune că, în afară de obiectivul de a câştiga preşedinţia, mai există un obiectiv: PNL să revină la guvernare. 

Sursa: realitatea.net


sâmbătă, iulie 04, 2009

Băsescu, aşteptat la Festivalul Bujorului

Liderul PD-L Sibiu, Ion Ariton, a fost sunat ieri în timpul unei conferinţe de presă de premierul Emil Boc. 

După convorbire, Ariton a declarat că premierul i-a spus că el nu va ajunge la Sibiu, deşi fusese invitat şi iniţial urma să meargă. Potrivit lui Ariton, premierul i-a spus că nu poate ajunge la festival, pentru că are alte planuri, dar că acolo va ajunge preşedintele Traian Băsescu. Ariton a declarat după conferinţa de presă, corespondentului Mediafax, că preşedintele Băsescu nu confirmase până la ora difuzării acestei ştiri prezenţa la Festivalul Bujorului de Munte. Traian Băsescu a participat în anul 2007 la cele mai importante momente ale Programului Sibiu Capitală Culturală 2007, dar şi-a petrecut aici şi unele sărbători importante. Duminică se va desfăşura la Gura Râului sărbătoarea anuală - Festivalul Bujorului de Munte. Manifestarea oferă ocazia participanţilor să guste bucate tradiţionale româneşti, dar şi să asculte cele mai bune voci ale folclorului naţional.

Sursa: jurnalul.ro


joi, iulie 02, 2009

Sondaj CURS, la comanda PSD: Băsescu, pe primul loc în intenţiile de vot la preşedinţie

Traian Băsescu este prima opţiune în intenţiile de vot ale românilor, potrivit unui sondaj de opinie realizat de CURS, la comanda PSD, urmat, în ordine, de Mircea Geoană şi Crin Antonescu.

La întrebarea "Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale şi ar candida pentru funcţia de preşedinte al României următoarele persoane, cu cine aţi vota?", răspunsurile se împart astfel: 35% ar vota cu Traian Băsescu (din partea PDL), 25% - cu Mircea Geoană (din partea PSD+PC), 20% - cu Crin Antonescu (din partea PNL), 11% - Corneliu Vadim Tudor (din partea PRM), 5% - Principele Radu (independent), 1% - Nati Meir (independent), 3% - alt candidat. Institutul precizează că procentele calculate exclud non-răspunsurile şi nehotărâţii.

Sursa: realitatea.net


Boc îl ia peste picior pe ministrul Niţă care nu ştie să transforme metrii pătraţi în hectare: „Dacă tăceai, filosof rămâneai!”

Şedinţa de Guvern de miercuri, dedicată celui de-al doilea plan de măsuri anticriză a Cabinetului Boc, a debutat cu un schimbde replici demn de registrul comicului şi al matematicii de clasa a patra. Mai exact, unul dintre miniştrii s-a încurcat în transformarea metrilor pătraţi în hectare.

Scena s-a petrecut în urma prezentării de către ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a unui act normativ prin care 141.000 de metri pătraţi de teren sunt trecuţi din proprietatea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu- Siseşti” în cea a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, pentru legăturile rutiere dintre tronsonul de autostradă Medgidia-Constanţa şi centura ocolitoare a municipiului Constanţa.

Premierul Emil Boc i-a întrebat ulterior pe membrii Guvernului dacă au obiecţii faţă de aprobarea proiectului de lege. Ministrul pentru IMM-uri, Constantin Niţă, a fost singurul care a avut o nelămurire. „Am o întrebare eu. Mi se pare totuşi o suprafaţă foarte mare, 140 de hectare”, a spus încurcat Niţă. Berceanu şi Boc i-au explicat că 141.000 de metri pătraţi nu sunt 140 de hectare, ci 14. Premierul i-a spus, pe un ton ironic, că poate „la întreprinderi e mai altfel”. „Nu-i adevărat, domnu', ce dracu?!. 141.000 cum să facă 14 hectare?", a continuat revoltat ministrul Niţă. „Exact 14 hectare fac”, a insistat însă Boc. Radu Berceanu nu s-a putut abţine şi a intervenit şi el pe un ton sarcastic, sugerând că este vorba de hectare, că acestea sunt „mici şi mijlocii”.

Printre zâmbetele celorlalţi membri ai Cabinetului s-a auzit o voce care-l sfătuia pe şeful de la IMM-uri să aplice pentru transformarea metrilor pătraţi în hectare, „o metodă care este folosită în clasa a patra". „Domnul Niţă, este o vorbă care zice că «dacă tăceam, filosof rămâneam»”, i-a spus, cu zâmbetul pe buze, premierul Boc. „E corectă, domnu', îmi cer scuze. Eu nu sunt inginer sunt economist”, a îngânat cu ochii pierduţi în foi şeful de la IMM-uri. Şeful Executivului a apreciat atenţia acordată dezbaterilor de miniştrii, „înţepându-l” din nou pe Constantin Niţă. „Nu este nicio problemă. Este foarte bine că suntem vigilenţi, că suntem atenţi", a mai spus Emil Boc.


Sursa: gandul.info



marți, iunie 30, 2009

Videanu i-a dat termen lui Geoană 48 de ore pentru a proba acuzaţiile la adresa sa

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, luni, că la reuniunea coaliţiei i-a acordat un termen de 48 de ore liderului PSD Mircea Geoană pentru a proba acuzaţiile făcute la adresa sa în şedinţa conducerii social-democrate de la TurnuMăgurele, de unde presa a prezentat înregistrări.

"I-am dat 48 de ore, l-am rugat ori să aducă dovezile, ori dacă nu, să corecteze afirmaţia făcută, altfel îmi rezerv dreptul, aşa cum am spus, să îl dau în judecată", a afirmat Videanu.

Întrebat ce i-a răspuns Mircea Geoană, prim-vicepreşedintele PDL a spus: "Că reflectează foarte serios".

El a precizat că ultimatumul de 48 de ore l-a dat în şedinţa coaliţiei.

Realitatea TV a făcut publice înresgitrări de la şedinţa conducerii PSD desfăşurată la TurnuMăgurele.

La acea şedinţă, Geoană a vorbit şi despre Adriean Videanu.

"Când Videanu deschide vorba, în spate este un business. Ăsta când respiră vrea să facă bani. Daţi, mă, în ei că sunt vraişte la chestia asta! Boc n-are habar de economie. Pogea este adus de pe drumuri. Ăştilalţi toţi ştiu că este omul de casă al lui Videanu. Sunt vulnerabili din punct de vedere public. Hai să-i atacăm", a spus liderul PSD.

Încă de atunci, Videanu şi-a anunţat intenţia de a-l da în judecată pe Geoană, cerându-i să probeze acuzaţiile. De asemenea, Adriean Videanu a susţinut că înregistrăile au fost făcute publice intenţionat.


Sursa: mediafax.ro



Berceanu catre Dragnea: Roaga-ma frumos si poate il repun in functie pe Duica!

Liderii PSD si cei ai PD-L si-au reprosat unii altora declaratiile din ultima perioada la sedinta coalitiei de luni. Democrat-liberalii au insistat pe declaratiile facute de social-democrati la Biroul Executiv, in special cele la adresa lui Radu Berceanu si a lui Adriean Videanu.

Potrivit unor surse, liderii PSD l-au acuzat pe Berceanu ca i-a demis pe directorii propusi de ei pentru a se razbuna si i-au cerut sa il repuna in functie cel putin pe Catalin Duica, transmiteMediafax.

Potrivit acelorasi surse citate de Mediafax, Radu Berceanu i-ar fi spus lui Liviu Dragnea ca a luat decizia demiterii lui Duica potrivit statutului de "tampit", pe care i l-au atribuit social-democratii, si ca il va repune in functie daca este rugat "frumos".

La inceputul lunii iunie, Berceanu a demis noua directori ai Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale, Cristian Duica primind atunci doar avertisment. A fost schimbat din functie, insa, miercurea trecuta, cand ministrul Transporturilor a mai demis trei directori sustinut de PSD.

Sursa: ziare.com


duminică, iunie 28, 2009

Băsescu: Vă iubesc în mod egal pe toţi cei care aveţi buletin românesc în buzunar

"Vă iubesc în mod egal pe toţi cei care aveţi buletin românesc în buzunar", le-a spus preşedintele târgumureşenilor, de pe scena din Cetate, unde a avut loc spectacolul, lasând să se înţeleagă că în această categorie intră şi cetăţenii de etnie maghiară.

Preşedintele a mai spus că apreciază faptul că de la Târgu Mures a plecat cea mai eficientă instituţie din domeniul sanitar, SMURD. "De aici a plecat această iniţiativă, de aici unde oamenii se gândesc şi la ei şi la cei din jur", a spus Băsescu.

La intrarea în Cetate, preşedintele şi soţia sa au fost întâmpinaţi cu o scenetă reprezentând arderea unei vrăjitoare pe rug, interpretată de actori ai teatrului "Scena". Şeful statului a asitat la tot ritualul cu stegarii, vrăjitoare, bătăi cu săbii. Înainte de a intra în cetate, preşedintele a fost nevoit, potrivit ritualului, să bea un pahar de palincă, până la fund, după care să spargă paharul de pământ.  Preşedintele a fost foarte bine dispus, a făcut câteva băi de mulţime, a mâncat gulyaş şi chiurtoş colac, dar a refuzat un pahar de ţuică, pe motiv că presa va interpreta greşit dacă bea. El a mărturisit că va bea paharul după ce presa nu mai este de faţă.

În prima locaţie vizitată, la Platoul Corneşti, preşedintele a fost pupat de câteva pirande în costume tradiţionale, împodobite cu aur, care i-au urat să aibă mulţi bani şi noroc în viaţă şi i-au garantat că, dacă e "pupat de ţigănci, nu-l va atinge focul". Femeile i-au mulţumit preşedintelui că le-a dat ''aurul strămoşilor înapoi''.

Pe platoul Corneşti, a avut loc un concurs internaţional de gătit, "Poftă bună", unde şeful statului a fost rugat să înmâneze premiul câştigătorului, un restaurant din Târgu Mureş.

După vizita de vineri la  Miercurea Ciuc, cu ocazia Zilei Drapelului, aceasta a fost a doua vizită a preşedintelui în Ardeal în numai o săptămână. 


Sursa: realitatea.net



sâmbătă, iunie 27, 2009

Tariceanu conduce un Bentley de 200.000 de euro

Criza pare sa nu-l fi afectat pe fostul premier Calin Popescu Tariceanu care, mai nou, se plimba prin Bucuresti cu un Bentley Continental GE. 

Bolidul pe care il conduce Tariceanu costa peste 200.000 de euro, sustine Academia Catavencu.

Conform declaratiei de avere pe 2008, Tariceanu mai detine trei autoturisme Citroen achizitionate in perioada 1996-2002, un automobil FIAT mostenit, iar acum doi ani a cumparat un ARO de teren M461, fabricat in 1974.

Fostul premier Calin Popescu Tariceanu a obtinut, conform declaratiei de avere actualizate, venituri salariale de 103.000 lei, si-a marit conturile cu peste 100.000 de euro si 51.000 de lei, dar si-a redus cu mai mult de jumatate contul in dolari.

Potrivit declaratiei de avere depuse in 12 iunie, Calin Popescu Tariceanu a obtinut venituri salariale in valoare de 103.183 lei, din care 100.890 de la Guvern pentru calitatea de premier al Romaniei si 2.293 de la Camera Deputatilor pentru calitatea de deputat.

Potrivit datelor furnizate de Porsche Romania, importatorul marcii Bentley, a vandut in acest an cinci modele din gama Continental, dupa ce, in 2008, a comercializat patru unitati.

Sursa: ziare.com


vineri, iunie 26, 2009

Băsescu: Vom aloca burse pentru câte solicitări vor fi din partea tinerilor din R Moldova şi Ucraina

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că statul român ar fi bucuros să primească cât mai multe solicitări de burse din partea tinerilor vorbitori de română din Republica Moldova şi Ucraina, menţionând că 70 de tineri din Transnistria vor începe deja studiile în România.

El a făcut acest anunţ la Sulina, în judeţul Tulcea, unde participă la lansarea Programului "ARC - 2009" - program de tabere destinat copiilor şi tinerilor etnici români de pretutindeni.

"În ceea ce priveşte educaţia pentru voi, mă bucur că anul acesta au fost solicitări şi s-a răspuns tuturor solicitărilor, 70 de copii, de tineri din Transnistria vor începe studiile universitare la universităţi româneşti. Am fi bucuroşi să fie cât mai multe solicitări şi, cu certitudine vom aloca burse pentru câte solicitări vor fi, lucru pe care îl facem şi pentru tinerii din Republica Molodova, şi pentru tinerii din Ucraina, pentru tinerii vorbitori de limbă română", le-a spus Băsescu copiilor din Transnistria aflaţi în tabără la Sulina.

Băsescu este însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean, de prefect şi de secretarul de stat pentru românii de pretutindeni.


Sursa: mediafax.ro