"Am dori mandatarea conducerii de la Camera Deputaţilor a grupului PD-L pentru a solicita Comisiei juridice de disciplină verificarea şi anchetarea a celor patru membrii care se ocupă de cazul Udrea", a declarat astăzi vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur în urma unei şedinţe de partid.
O altă temă de discuţie a membrilor PD-L a fost legată de scandalul de la Caracal. "Îi cerem lui Emil Boc să verifice situaţia în care politicul se implică în problemele Ministerului de Interne, pornind de la cazul din Caracal", a adăugat Flutur.
De asemenea, democrat-liberalii sunt îngrijoraţi de implicarea unor membrii PSD în scandalul de la Caracal, "de starea de conflict care apare tot mai frecvent în ultima perioadă. Am stabilit să se facă verificări şi să se stabilească vinovăţia", potrivit lui Flutur.
Tot astăzi, membrii PD-L au mai discutat despre rectificarea bugetară. "S-au făcut solicitări către Emil Boc şi Gheorghe Pogea pentru alocarea de resurse pentru finanţarea primăriile care nu mai au resurse până la sfârşitul anului, resurse pentru încălzirea din această iarna, pentru drumuri locale şi judeţene", a conchis Gheorghe Flutur.
Sursa: realitatea.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu