Vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, Anca Boagiu îi cere ministrului Eugen Nicolăescu demiterea urgentă a directorului spitalului de copii Grigore Alexandrescu, Coriolan Ulmeanu.
Este inadmisibil ca sub managementul defectuos al lui Ulmeanu, la Spitalul Grigore Alexandrescu, copiii noştri să fie expuşi la riscuri. Cazul de astăzi nu este unul singular. Au mai fost foarte multe cazuri, în care copiii au fost prost îngrijiţi sau răniţi, din cauza managementului defectuos al lui Coriolan Ulmeanu. Este inutilă anchetarea şi pedepsirea Acarilor Păun, a unor medici care greşesc, fară a se rezolva problema de fond, reprezentată de managementul defestuos al lui Ulmeanu. Cazul copilului operat astăzi din greşeală este doar una dintre nenorocirile care li se întâmplă copiilor noştrii în acest spital.
Consider că astfel de cazuri nu trebuie să se mai repete. Copiii noştri merită atenţie şi bună îngrijire pentru că ei reprezintă viitorul.

Anca Boagiu
Presedinte PD-L Sector 2
Vicepresedinte PD-L
Presedinte PD-L Sector 2
Vicepresedinte PD-L
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu